psiholog şi inchizitor, studiind cu o excepţională minuţiozitate semniticaţia expresiilor faciale, a gesturilor şi a intiexiunilor vocii şi testând modalităţile de a obţine adevărul cu ajutorul drogurilor, al terapiei de soc, al hipnozei sau al torturilor corporale, fie chimist, fizician sau biolog, preocupaţi exclusiv de acele ramuri ale respectivei specialităţii care au legătură cu omorul în masă. In marile laboratoare ale Ministerului Păcii şi în staţiunile experimentale secrete din jungla braziliană, din desertul Australiei sau de pe insulele presărate în jurul Antarcticii, echipele de specialişti lucrează neobosite. Unii nu fac altceva decât să schiţeze strategia viitoarelor războaie; alţii proiectează rachete din ce în ce mai mari, explozibile din ce în ce mai puternice şi blindaje din ce în ce mai greu de străpuns; alţii se află în căutarea unor gaze noi, cât mai ucigătoare, a unor otrăvuri solubile care să poată ti produse în asemenea cantităţii încât să anihileze vegetaţia unor continente întregii sau a unor culturi de viruşi imunizaţi împotriva oricăror anticorpi; alţii se străduiesc să realizezi un vehicul care să avanseze pe sub pământ săpându-şi galeria, aşa cum submarinul avansează pe sub apă, sau un avion la fel de independent de bază cum este un vapor; alţii explorează posibilităţi mai îndepărtate, cum ar tisă focalizeze razele solare cu ajutorul unor lentile aşezate la câteva mii de kilometri în spaţiu, pe orbită geo-staţionară, sau să provoace artificial cutremure şi valuri tectonice, canalizând căldura înmagazinată în miezul fierbinte al planetei.

Nici unul, însă, dintre aceste proiecte nu se apropie câtuşi de puţin de realizare şi nici una dintre cele trei superputeri nu ia niciodată vreun avans semniticativ asupra celorlalte două. şi totuşi, este demn de remarcat faptul că toate trei posedă deja o armă cu mult mai distrugătoare decât ar putea spera să descopere oricare dintre proiectele de cercetare actuale: bomba atomică. Deşi Partidul îşi atribuie, aşa cum procedează în mod obişnuit, şi această invenţie, bomba atomică a apărut încă din anii patruzeci şi a fost utilizată pe scară largă zece ani mai târziu, în perioada respectivă, au fost lansate câteva sute de bombe asupra unor centre industriale, în special din partea europeană a Rusiei, din Europa Occidentală şi din America de Nord; cercurile conducătoare din toate cele trei puteri s-au convins atunci că simpla detonare a câtorva bombe atomice în plus ar însemna sfârşitul societăţii omeneşti organizate şi, deci, şi al lor însele. Ca urmare, deşi nu s-a încheiat nici un acord în acest sens, nici măcar nu s-a formulat vreo aluzie, nu au mai fost lansate bombe. Toate cele trei puteri continuă să producă şi să stocheze bombe atomice, din convingerea intimă a cercurilor lor conducătoare că momentul oportun nu poate să nu se ivească, mai devreme sau mai târziu, fot aşteptând acea ocazie, însă, arta militară bate Pasul aproape pe loc de treizeci sau patruzeci de ani. Elicopterele sunt utilizate mai mult astăzi decât erau în trecut, avioanele bombardiere au fost serios depăşite de rachetele autopropulsate, iar nava de război, mobilă dar şi fragilă, a făcut loc Fortăreţe! Plutitoare, care este aproape imposibil de scufundat; dincolo, însă, de aceste progrese, avansul în domeniu este neglijabil. Tancul, submarinul, torpila, mitraliera, până şi carabina şi grenada de mână se mai folosesc pe scară largă şi astăzi. Dar, în ciuda nesfârşitelor masacre citate în presă şi la tele-ecran, luptele disperate din precedentele războaie, în care erau ucişi sute de mii sau chiar milioane de oameni în câteva săptămâni, nu s-au mai repetat niciodată.

Nici una dintre cele trei superputeri nu se angajează vreodată în vreo manevră care să implice riscul unei înfrângeri serioase. Dacă se întreprinde cumva vreo acţiune de amploare, atunci aceasta este, de obicei, un atac prin surprindere asupra aliatului. Strategia pe care toate trei puterile o urmează sau, cel puţin, pretind că o urmează este aceeaşi. Ea constă în a uza de luptă, de tocmeli şi de trădări bine calculate, pentru a forma un şir de baze care să încercuiască în totalitate un stat rival sau pe celălalt, apoi în a semna un tratat de prietenie cu statul rival respectiv, menţinând raporturile de pace atâta timp cât este necesar pentru a linişti suspiciunile. Anii-tampon ar permite asamblarea, în toate punctele strategice, de rachete purtătoare de bombe atomice; în cele din urmă, toate rachetele ar fi lansate simultan, efectele fiind atât de devastatoare, încât riposta ar deveni imposibilă, în momentul respectiv, ar urma să fie semnat un tratat de prietenie cu superputerea rămasă, o dată cu începerea pregătirilor pentru un nou atac de acelaşi fel. Este aproape de la şi înţeles că această schemă este curată fabulaţi imposibil de pus în practică. Oricum, toate luptele dau exclusiv în zonele disputate din jur, Ecuatorului şi al Polului; niciodată nu s-a-ncercat invadarea teritoriului inamic. Ceea ce explica şi faptul că frontierele dintre superputeri sunt, pe alocuri, arbitrare. De exemplu, Eurasia ar putea cuceri cu uşurinţă Insulele Britanice care, geografic vorbind, ţin de Europa; şi, dimpotrivă, Oceania şi-ar putea împinge frontiera până la Rin, sau chiar până la Vistula. Dar atunci s-ar viola un principiu respectat de toate părţile implicate, deşi neformulat, ca atare, nicăieri, şi anume acela al integrităţii culturale. Dacă ar cuceri teritoriile care pe vremuri se numeau Franţa şi Germania, Oceania ar trebui ori să extermine locuitorii, ceea ce s-ar putea dovedi dificil din punct de vedere practic, ori să asimileze o populaţie de circa o sută de milioane de oameni, al căror nivel de dezvoltare tehnologică este oricând comparabil cu cel al propriilor ei locuitori. Problema este aceeaşi pentru toate cele trei superputeri. Structura lor este de aşa natură, încât nu trebuie să existe nici un contact cu străinii, cu excepţia — dar şi aici într-o mică măsură — a prizonierilor de război şi a sclavilor de culoare. Chiar şi aliatul oficial al momentului este privit mereu cu cea mai neagră suspiciune. Dincolo de prizonierii de război, omul mediu din Oceania nu vede niciodată cu ochii lui un eurasian sau un estasian şi-i este interzis să cunoască limbi străine. Dacă i s-ar permite să vină în contact cu străinii,