"Lasă-i mai întâi să te înhaţe, îl linişti Gauleiterul, desfăcându-şi larg braţele. Slujba ta încă-i la loc de cinste. Ţara nu poate fără şnaps. Avem nevoie de el pentru a ne păstra moralul prin toate încercările astea grele şi hotărâtoare prin care trecem."

Se aşezară fericiţi la biroul masiv al Gauleiterului, care aparţinuse odinioară unui ministru social-democrat al justiţiei. Între timp, acesta fusese reabilitat şi acum spărgea piatră la Buchenwald.

Ei bine, se puseră pe băut coniac şi pe întocmit un raport cât toate zilele. Amândoi deţineau Ordinul Sângelui şi emblema în aur a Partidului, şi ştiau pe unde trebuie s-o iei pentru a ajunge la ţintă. De-a lungul anilor jucaseră cărţi împreună în fiecare zi de joi. Aveau până şi aceeaşi amantă, pe nevasta vânzătorului de cârnaţi şi delicatese "Kelp", Gertrude, o muiere pleoampă, lungă şi brunetă, cu urechi clăpăuge. Purta ciubote numărul patruzeci şi patru şi-l întrecea la mers pe orice infanterist în Zilele de ajutor pentru iarnă{54}, când mărşăluiau cu toţii înspre Pader Halle într-o procesiune luminată de torţe, ca să bea bere după ce ziua întreagă zornăiseră din puşculiţele în care făceau chetă. Că veni vorba, Gertrude era a treia nevastă a lui Herr Kelp. Cea dintâi a murit de moarte naturală prin înec. A sărit în râul Pader cu o bucată de fier legată de gât. Numele ei era Ulrikka - o femeie extrem de evlavioasă. A sărit în râu de pe podul din spatele catedralei. Se gândea pesemne că Domnul o va ierta dacă-şi va lua viaţa lângă un lăcaş sfânt.

N-am aflat niciodată dacă Dumnezeu a iertat-o cu adevărat, zâmbeşte Porta, plimbându-şi mâna prin aer. Nu se ştie prea multe despre ce se petrece acolo sus! Sau jos, în ălălalt loc, aceeaşi poveste.

Numele celei de-a doua neveste a tipului cu cârnaţi şi delicatese era Wilhelmina. Femininul de la numele Kaiserului. Ta-su vindea brânză cu căruciorul. Domnişoara Wilhelmina era ariană de sus până jos. Păr ca spicul de grâu, întins pe ţeastă şi împletit în codiţe. Arăta ca o funie prăjită uitată-n ploaie. Adânc înfipţi în mutra ei de cal, sclipeau doi ochi răi de găină, germani. Purta întotdeauna pantofi fără toc şi ciorapi până la genunchi cu buline roşii şi negre. Domnişoara asta ariană nu era o creatură atrăgătoare din punct de vedere sexual. Din contră. Un bărbat care-ar fi pătruns-o s-ar fi ales cu mădularul rupt şi făcut tocătură. Se spunea că are câteva svastici rotative montate înăuntru, care se învârteau în direcţii opuse. (Porta sugerează mişcarea cu ambele mâini.) Muierea asta tip Himmler a luat într-o zi trenul poştal spre Dortmund pentru a cumpăra resturi de draperie de la dugheana lui Liebstoss, aflată pe Hindenburg Strasse. Apropo! Un cârnat străvechi explodase în mâinile servitoarei poloneze a lui Kelp când trecuse şi ea odinioară pe-aici, şi împroşcase draperiile de sus până jos. Asta a costat-o pe servitoare o şedere la Ravensbrück{55}. Dar Frau Wilhelmina ar fi făcut mai bine să rămână acasă în ziua aceea. Îşi începu excursia, făcându-i o vizită brutarului, Otto, de pe General Ludendorff Strasse, care ţinea o dugheană mixtă - brutărie şi cafenea. Acolo băgă sub nas patru prăjituri mari cu cremă. Făcu schimb de veşti proaspete cu alte câteva neveste de partid care aveau şi alea păr înspicat şi bărcuţe pe ceafă{56}.

Când traversă Adolf Hitler Platz, câteva ore mai târziu, se porni să urle o alarmă de gradul unu. Imediat începură să cadă bombele. Urla, şuiera şi trosnea în jurul urechilor ei germane de liliac, şi praful se aşeza pe părul ei blond. Cosiţele ei ariene i se desfăcură şi arăta ca o cotoroanţă care-a trecut printr-un viscol în timp ce cobora din Norvegia să vadă ce se mai întâmplă în bătrâna Germanie în urma deşteptării naţionale!

"Trosc"! O bombă explodă în faţa ei. Părea că lumea e înghiţită de flăcări. "Trosc"! Alta explodă în spatele ei, şi părea că Satana aţâţa vâlvătăile Iadului! Bineînţeles că ea se zăpăci şi fugi mai întâi într-o parte, apoi în partea opusă.

"Bagă-te la adăpost, idioato", zbieră către ca un poliţist chei. Casca îi fusese smulsă din cap.

"Wachtmeister! Wachtmeister! ţipă ea. Spune-mi încotro s-o apuc". De-abia îşi puse debla la adăpost, când sosi, zburând prin aer, un tramvai. Poliţistul fără cască nu mai apucă să se dea la o parte şi fu luat de tramvai şi proiectat în magazinul de mobilă al lui Schultze. Din fericire pentru el, Schultze închisese prăvălia cu două zile în urmă, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Acum scăpase oricum de întreg stocul de marfă, şi nu mai trebuia decât să cureţe în urma tramvaiului şi-a poliţistului.

Frau Wilhelmina alerga în cerc, ţipând. Pe urmă zări un loc sigur: Biroul circumscripţiei electorale naţional-socialiste.

Dar, înainte de a ajunge acolo, căzu peste ea o bombă de cinci sute de chile. O răsturnă pe spate şi apoi explodă cu Frau Wilhelmina cu tot.

Am auzit că i-au măturat rămăşiţele laolaltă cu ale altora şi acum se aflau cu toţii într-o groapă comună în cimitirul Döbliner. Am auzit c-au scris OIB pe bolovanul de deasupra lor.

– Ce-i aia OIB? întreabă senin Micuţul.

– "Odihnească-se În Bucăţi", răspunse Porta. Dar n-a avut parte de odihnă sub bolovanul ăla simbolic. După o zi sau două, unul din gangsterii ăia aerieni şi-a aruncat întreaga încărcătură de bombe de cinci sute şi de două sute cincizeci de chile unde nu trebuie. Au aterizat cu toatele în cimitir, şi-a mai trimis pe urmele lor şi câteva mii de incendiare pentru desert. Aşa că acum nu mai ştie nimeni ce s-a ales de rămăşiţele pământeşti ale doamnei Wilhelmina. Dar asta nu l-a ofticat prea tare pe bunul nostru Kelp. S-a însurat pentru a treia oară, cu fiica lui Müller, cunoscutul negustor de porci din Münster. Fata era o bucăţică arătoasă care se ştia pune în valoare. Lucrase deja de un timp încoace pentru Kelp, în sectorul cârnaţilor, unde transforma cârnaţi vechi în cârnaţi proaspeţi.

– Ei, ei, intervine Bătrânul cu un zâmbet şugubăţ. Nu l-ai uitat cumva pe negustorul tău de