Lada nu conţinea un lucru la care el părea să ţină foarte mult şi pe măsură ce obiectele erau scoase, uralele sale îşi pierdeau din intensitate, iar cînd inventarul fu gata, îl auziră murmurînd:

— Toate bune şi frumoase, dar o să vedeţi că în cutia asta nu vom găsi nimic pentru mine !

Aceasta îl făcu pe Nab să întrebe:

— Prietene Pencroff, dar la ce te aşteptai ?

— La o jumătate livră de tutun, răspunse Pencroff, cu un aer serios, şi atunci aş fi fost pe deplin fericit !

Toţi izbucniră în rîs, auzind de ce era nemulţumit Pencroff.

Dar, după descoperirea lăzii, li se punea din nou, mai mult ca oricînd, problema unei cercetări amănunţite a insulei. De aceea, se hotărîră să plece a doua zi, în zorii zilei de-a lungul rîului Mercy, ca să ajungă pînă la coasta apuseană. Dacă nişte naufragiaţi debarcaseră pe partea aceea a ţărmului, era de presupus că ei nu aveau mijloace de trai şi că trebuiau neîntârziat să le vină în ajutor.

Toată ziua fu consacrată transportării obiectelor la Casa de Granit, unde le aşezară în ordine în sala mare.

Ziua aceea, 29 octombrie, era tocmai duminică şi, înainte de culcare, Harbert îl rugă pe inginer să le citeasca ceva din Biblie.

— Cu plăcere, spuse Cyrus Smith.

El luă cartea sacră şi tocmai voia s-o deschidă, când Pencroff, îl opri zicându-i:

— Domnule Cyrus, sunt superstiţios. Deschideţi la întîmplare şi citiţi primul verset pe care vă cade privirea. Vom vedea dacă se aplică situatiei noastre.

Cyrus Smith zâmbi la remarca marinarului şi, ascultând rugamintea acestuia, deschise Evanghelia precis la locul unde un semn separa paginile.

Deodată, privirea sa se opri pe o cruce roşie, care, făcuta cu creionul, era plasată la versetul 8 din capitolul VII al Evangheliei după Matei.

El citi acest verset după cum urmează:

„Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide”.

 

CAPITOLUL III

În expediţie. Fluxul. Diferiţi arbori şi plante. Jacamarul. Înfăţişarea pădurii. Eucalipţii uriaşi. De ce poartă numele de copaci ai frigurilor. Maimuţele. Căderea de apă. Tabăra de noapte.

 

A doua zi, la 30 octombrie, totul era gata pentru călătoria plănuită, pe care o impuneau de urgenţă ultimele evenimente. Într-adevăr, lucrurile se schimbaseră şi locuitorii insulei Lincoln simţeau că nu mai au nevoie de ajutor, ci că ei înşişi sînt în stare să-l dea altora.

Hotărîră deci să navigheze în susul rîului Mercy, atîta vreme cît cursul apei le va îngădui. Astfel o mare parte a drumului o vor face fără prea multă oboseală şi, în felul acesta, puteau să-şi transporte proviziile şi armele pînă departe, spre coasta de apus a insulei.

Într-adevăr, ei trebuiau să se gîndească atît la ceea ce vor lua cu ei, cît şi la ceea ce vor aduce la Casa de Granit. Dacă, după cum presupuneau, un naufragiu avusese loc pe coastă, vor găsi epave şi acestea însemnau mult pentru ei. Pentru aceasta, căruciorul ar fi fost fără îndoială mult mai nimerit decît mica pirogă; dar, fiind destul de primitiv, el era greu de tras, ceea ce nu prea le-ar fi venit la îndemînă. Cu această ocazie, Pencroff îşi exprimă părerea de rău că lada nu mai conţinuse şi tutunul său mult dorit şi vreo doi cai puternici de New-Jerscy, care ar fi adus mari servicii coloniei.

Proviziile, pe care Nab le şi îmbarcase, se alcătuiau din conserve de carne şi o cantitate de licoare de rădăcini fermentate, totul socotit pentru cel mult trei zile, atît cît dorea Cyrus Smith să dureze expediţia. De altminteri, se gîndeau că la nevoie se mai puteau aproviziona şi pe drum. Pentru gătitul mîncării, Nab nu uită maşina portativă.

Ca unelte, pionierii luară cu ei cele două topoare de pădurar, cu care la nevoie puteau să-şi croiască drum prin pădurea deasă, iar ca instrumente, luară ochianul şi busolă de buzunar.

Drept arme, aleseră cele două puşti cu cremene, mai folositoare pe această insulă decît cele cu capse, deoarece ele erau mai uşor de întrebuinţat, fiindcă cremenea se găsea cu uşurinţă, iar pentru celelalte ar fi trebuit să folosească fitil cu detonant, pe care l-ar fi terminat în scurtă vreme. Luară totuşi o carabină şi cîteva cartuşe. Cît priveşte praful de puşcă, din care aveau acum vreo cincizeci de livre, fură nevoiţi să ia cu ei o oarecare cantitate, dar inginerul se gîndea să fabrice o substanţă explozivă, care să-i îngăduie -să-l cruţe cît mai mult cu putinţă. Pe lîngă armele de foc, mai luară cele cinci cuţite mari cu tocurile lor de piele. Astfel înarmaţi, pionierii se puteau aventura în uriaşa pădure, cu nădejdea că vor duce la bun sfîrşit explorarea plănuită.

Nu trebuie să mai adăugăm că Pencroff, Harbert şi Nab, purtătorii armelor, erau în culmea fericirii. Cyrus Smith îi sili însă să-şi dea cuvîntul că nu vor trage nici un foc de prisos.

Piroga fu împinsă în mare la ora şase dimineaţa. Se îmbarcară cu toţii, neuitîndu-l nici pe Top, şi por' niră spre punctul de revărsare al rîului Mcrcy.

Fluxul abia începuse de vreo jumătate de oră şi avea să mai ţină cîteva ceasuri, de care trebuiau să se folosească, căci mai tîrziu refluxul nu putea decît să le îngreuieze plutirea.

Fluxul era în plin şi, profitînd de curent, piroga trecu repede printre malurile înalte, fără să fie nevoie de vîsle.

În cîteva minute, exploratorii ajunseră la cotitura rînlui Mercy, chiar în dreptul locului unde, cu şapte luni în urmă, Pencroff dăduse drumul primelor plute încărcate cu lemne.

După ce apele rîului se frîngeau aici într-un unghi destul de ascuţit, coteau rotunjindu-şi albia spre sud-est, unde îşi urmau calea la umbra marilor conifere cu cetina totdeauna verde.

Înfăţişarea malurilor era splendidă, iar Cyrus Smith şi însoţitorii săi nu puteau decît să admire minunatele efecte pe care le obţine atît de uşor natura, datorită apelor şi copacilor. Pe măsură ce înaintau, dădeau de noi specii de arbori. Pe malul drept al apei se înălţau ulmi minunaţi, din acea specie mult căutată de constructori, deoarece poate rezista sub apă vreme îndelungată. Mai creşteau şi alţi arbori din aceeaşi familie, dintre care unii produceau un fel de migdale,