Din aceste cauze şi din astfel de materii, patru la [32c]număr, a fost născut corpul universului, concordând prin proporţie geometrică şi dobândind de aceea Iubire, astfel încât, întorcându-se asupra lui însuşi, a devenit de nedesfăcut de către altcineva decât de către cel care l-a făcut.

În alcătuirea lumii a întrat fiecare dintre cele patru elemente în întregul său. Într-adevăr, Demiurgul a alcătuit universul din tot focul, toată apa, tot aerul şi tot pământul, nelăsând afară nici o parte şi nici o [32d]putere a niciunuia, urmărind mai întâi ca totul să fie o vieţuitoare cât mai întreagă cu putinţă şi desăvârşită [33a], alcătuită din părţi desăvârşite; apoi ca universul să fie unic, nelăsând în afară nimic din care s-ar fi putut naşte o altă asemenea lume: şi, în sfârşit, ca universul să fie lipsit de bătrâneţe şi boli. Demiurgul ştia, potrivit cunoaşterii sale desăvârşite, că cele calde şi cele reci, precum şi toate câte au puteri violente, împrejmuind din afară şi lovind un corp compus, îl dizolvă şi, aducând asupră-i boli şi bătrâneţe, îl fac să piară. Din această cauză şi potrivit acestui raţionament, Demiurgul a alcătuit universul din toate elementele în întregul lor, ca un tot unic, desăvârşit, nesupus bătrâneţii şi bolii. Iar ca formă, i-a dat-o pe cea potrivită [33b]şi înrudită ca natură. Pentru vieţuitoarea care urma să cuprindă în sine toate celelalte vieţuitoare, forma cea mai potrivită era aceea care cuprindea în sine toate celelalte forme. De aceea, Demiurgul a făurit Universul în formă de cerc şi de sferă, având peste tot extremele la fel de depărtate de centru — dintre toate formele, cea mai desăvârşit şi mai asemănătoare cu sine. Căci Demiurgul a considerat că identicul este de mii de ori mai frumos decât opusul său. Cu mare grijă, Demiurgul l-a făcut neted pe toată suprafaţa sa exterioară, din mai multe motive. Căci universul nu avea [33c]deloc nevoie de ochi şi de urechi, pentru că în afară nu rămăsese nimic vizibil sau audibil; nu exista aer care să-l împrejmuiască şi care să ceară respiraţie; în plus, el nu avea nevoie de niciun organ prin care să primească în sine hrana şi să o elimine din nou, după ce va fi digerat-o. Nimic nu întră în el, pe nicăieri, deoarece nu este nimic în afara lui. Pentru că el a fost astfel născut încât să-şi ofere sieşi drept hrană rezultatele propriilor sale distrugeri, fiind deopotrivă agent [33d]şi pacient al tuturor acţiunilor sale. Căci făuritorul lui a gândit că el va fi mai bun dacă nu va avea nevoie de nimic, decât dacă va avea nevoie de ceva.

Universul nu avea nevoie de mâini cu care să ia ceva sau cu care să se apere şi nici de picioare sau altceva pe care să stea. De aceea, Demiurgul s-a gândit că este zadarnic să-i ataşeze astfel de membre. Dintre cele şapte tipuri de mişcări, el i-a atribuit-o pe cea [34a]mai adecvată trupului universului, şi anume pe cea mai apropiată de raţiune şi inteligenţă. De aceea, Demiurgul, învârtindu-l uniform, în acelaşi loc şi în propriile sale limite, l-a făcut să se mişte rotindu-se în cerc. El i-a retras toate celelalte şase tipuri de mişcări şi l-a făcut să nu rătăcească în felul lor. Şi pentru că nu avea nevoie de picioare pentru această mişcare circulară, l-a născut fără picioare.

Acesta a fost, în întregul său, raţionamentul zeului veşnic existând, gândit cu privire la zeul ce urma să fie [34b]cândva; potrivit acestui raţionament, el a făurit un corp neted, uniform şi pretutindeni egal faţă de centru, întreg şi desăvârşit, alcătuit din corpuri desăvârşite. După ce a pus sufletul în mijlocul universului. Demiurgul l-a întins prin tot corpul acestuia şi, mai mult, l-a înfăşurat pe dinafara lui, formând un univers care se roteşte în cerc, unic, fără pereche, singuratic şi având prin propria sa virtute puterea de a coexista cu sine, neavând nevoie de niciun altul, pe deplin conştient şi iubitor de sine însuşi. Din aceste motive, Demiurgul a zămislit universul ca pe un zeu fericit.

El n-a făcut sufletul mai tânăr decât trupul — aşa cum încercăm noi acum să-l prezentăm — căci, [34c]unindu-le, n-a îngăduit ca cel mai bătrân să fie cârmuit de către cel mai tânăr. Numai că noi vorbim cumva la întâmplare şi după aparenţe. El a făcut sufletul, şi prin naştere şi prin virtute, înaintea trupului şi mai bătrân decât acesta, ca un stăpân poruncind unui supus. Demiurgul a alcătuit sufletul din următoarele elemente, în chipul acesta: întâi a amestecat într-o [35a]anumită proporţie existenţa indivizibilă, veşnic identică cu sine, cu existenţa divizibilă, care se află, în corpuri, într-un proces de devenire, obţinând din amândouă o a treia formă de existenţă; apoi a alcătuit, în acelaşi fel, din natura identicului şi din cea a diferitului, încă două amestecuri: unul din ceea ce era indivizibil în acestea şi unul din părţile lor ce pot fi divizate în corpuri. După care, luându-le pe acestea trei, le-a amestecat pe toate într-o singură formă, îmbinând cu forţa natura diferitului, care era greu de amestecat, cu cea a identicului, şi amestecându-le apoi cu existenţa [35b]intermediară. După ce a făcut din acestea trei o unitate, a împărţit din nou întregul în atâtea părţi câte se cuvenea, fiecare parte fiind rezultatul unui amestec de identic, diferit şi existenţă intermediară.

Apoi a început să divizeze astfel: mai întâi a separat o parte din întreg; apoi o a doua parte, dublă faţă de prima; o a treia, cu jumătate mai mare faţă de a doua[35c]şi de trei ori mai mare decât prima; o, a patra, dublă faţă de a doua; o a cincea, triplă faţă de a treia; o a şasea, de opt ori mai mare decât prima şi o a şaptea, de 27 de ori mai mare decât prima. După acestea a [36a]umplut intervalele duble şi triple, tăind mai departe părţi din amestecul final şi punându-le între părţile divizate astfel încât în fiecare interval să fie două medii: prima depăşind