– La dracu'! Ce mâncărime! înjură el, scărpinându-se vertiginos în cap cu ambele mâini. Din cauza afurisitelor ăstora de căşti din piele!

Micuţul îşi pipăie cu o mână jegoasă faţa mânjită de funingine, pescuieşte un trabuc gros din cutia măştii de gaze şi-l aprinde. Cu gesturile ostentative ale unui gangster din filme, suflă fumul în ceafa lui Heide.

Porta îşi trece sticla de vodcă peste umăr şi Micuţul se delectează primul cu o înghiţitură prelungă. De-abia apuc şi eu să duc sticla la gură, când un obuz de cel puţin 120 mm explodează asurzitor.

– Maică Precistă din Kazan! se miră Micuţul, scăpând trabucul. Acum trebuie că s-a rupt lumea în două.

– KW-2! face Heide, cu superioritate.

Bătrânul se răsuceşte în turelă. Încercând să depisteze sursa ameninţării.

Noaptea e din nou sfâşiată de trosnetul asurzitor din tunul de 120 mm al unui KW-2. La rândul lui, e lovit cu o P-IV şi azvârlit pe stradă ca o cutie goală de carton. Într-o latură se cască o gaură cât toate zilele. Doi din cei cinci oameni ai echipajului ies din epavă, împleticindu-se, ca nişte torţe vii. P-IV explodează într-o sferă uriaşă de foc. Plouă peste noi cu bucăţi de şenile şi blindaj.

– Unde naiba e ticălosul ăla comunist? vine prin difuzor strigătul isteric al lui Barcelona.

Tancurile Puma sosesc val-vârtej de după deal şi se pun la adăpost în spatele dărâmăturilor unei foste fabrici de conserve. Restul plutonului se împrăştie în toate direcţiile. Tancul KW-2 se mişcă greoi, dar proiectilele sale reduc tot ceea ce lovesc la o grămadă de fiare vechi.

Porta devine primul stăpân pe situaţie. Nu degeaba sunt aleşi pentru meseria de şofer într-o unitate de tancuri soldaţii cu mintea cea mai ageră.

– Înapoi la casa aia, strigă el, demarând brusc. Pe-aici e prăpăd! Doamne, ce tun! Un cazac încotoşmănat se poate lăfăi în voie la gura ţevii!

– Da, fir-aş al naibii! ţipă agitat Bătrânul. Ia uite-l pe nenorocit cum ne fixează! Tunul înapoi cu 70 de grade. Distanţai - 75 de metri. Turelă ora cinci. Priceput? Mişcă, fir-ai să fii!

– L-am prins, şoptesc eu, simţind un fior de gheaţă pe şira spinării. Desluşesc silueta gigantică, alb-cenuşie, cu tunul răsărind aidoma unui buldog din turela uriaşă.

– Sfântă Marie, maica lui Dumnezeu! - vine vocea lui Barcelona prin radio. L-aţi văzut pe blestematul de colo? Dacă ne păleşte numai c-o boabă, nu ne mai oprim până la Berlin în Potzdammer Platz, de unde ne vor răzui măturătorii de stradă.

Îmi ţin respiraţia, îngrozit, în timp ce ochesc monstrul blindat. Turela sa butucănoasă începe să se rotească încet. E sigur că pe noi ne vrea.

– Foc! - îmi dau singur ordinul.

Înainte ca flacăra de la gura ţevii să dispară, proiectilul nostru loveşte tancul KW-2. Explodează pe blindajul său, cu o ploaie de schije încinse. Fără să-l vătămeze! Uitasem că eram încărcaţi cu brizante.

– Mă dau bătut, urlă Bătrânul furios, lovind cu pumnii în turelă. Păcăleala asta de recruţi tâmpiţi vă va duce în faţa Curţii. Nu mai am vreme de pierdut cu de-alde voi!

– Grozav, hohoteşte Porta. Îl loveşti la mir, dar eşti încărcat cu brizante. şi nici măcar nu-l gâdili. Data viitoare încearcă să-l pocneşti cu un marcator, ca să-l împroşti niţel cu vopsea pe cur. Cred că i-ar plăcea.

– Măi să fie, ce se-ntâmplă? întreabă Micuţul, mestecând furios chiştocul unui trabuc.

– M-am săturat. Ducă-se dracului, m-am săturat! ţipă Bătrânul vânăt la faţă de furie. Ce se-ntâmplă? Ai încărcat cu brizante, criminal înnăscut ce eşti! Gorilă redusă, analfabetă şi asocială! Să arunci cu brizante în cel mai mare tanc din lume. Nu mai suport!

– Potoleşte-te, Bătrânule! O să te trăsnească şi-o să cazi lat dacă mai continui în felul ăsta, face Micuţul pe un ton patern. Oricine poate greşi. Chiar şi într-un război mondial pot apărea mici erori. Uite, aici e un obuz perforant, îl vezi? I-l putem trimite înainte de a se trezi. Vecinii nu-s atât de iuţi când e vorba de muncit cu capul. Am văzut asta de multe ori. Noi, germanii, suntem superiori în războiul ăsta.

– Te duc în faţa Curţii Marţiale, îl ameninţă Bătrânul, alb la faţă de furie, şi te car personal la Germersheim, când te-or condamna pe viaţă!

– Mă doare-n fund, rânjeşte Micuţul nepăsător. Oricum o să-mi dea drumul când Adolf va fi pierdut Victoria Finală. Şi probabil că mă vor face Bürgermeister{13} prin vreun orăşel simpatic.

– Dacă ar fi cum spui tu, mi-ar plăcea să trăiesc în oraşul în care te-ar face Bürgermeister, rânjeşte Porta. Ar fi nemaipomenit. Şi ar rămâne cu siguranţă înscrisă în istorie drept cea mai straşnică poantă plănuită vreodată în Germania. Zău, trimite-l la Germersheim. Bătrânule, ca să apucăm şi noi să vedem un Bürgermeister cum n-a mai fost altul pe lume.

Barcelona şi cu mine tragem instantaneu. Obuzele noastre perforante lovesc simultan uriaşul vehicul, smulgându-i turela pe jumătate. Comandantul apare în trapa turelei exact în clipa în care P-IV al Legionarului scuipă o flacără lungă pe ţeavă. Rusul e retezat ca de un ferăstrău circular.

– Blindate, înainte! porunceşte Bătrânul şi bocăne nerăbdător cu piciorul în podeaua de oţel.

Tancul nostru se răsuceşte şi porneşte tunător pe urmele Pantherului. Lăsăm în urmă un iad de flăcări.

Trecem cu un trosnet peste piesele de mobilier smulse de suflu din case. Un corp răstignit între liniile de tramvai, cu un Schmeisser într-o mână încleştată, e strivit sub şenile. Dintr-un coteţ ţâşnesc doi curcani şi aleargă prin faţa noastră dând din capete.

– Pe barba tuturor profeţilor! exclamă Porta cu o voce gâtuită. Uite-acolo aleargă, Doamne-ajută, masa noastră de Crăciun! Opriţi o clipă războiul. Cei doi tovarăşi curcani sunt mai importanţi! (Mai înainte ca cineva să apuce să-l oprească, a şi frânat tancul şi a deschis trapa mecanicului-conductor.) Vino. Micuţule, dă-le-ncolo de proiectile! Mai bine prăjeşte curcani pe ţeavă.

– Ce? Unde? întreabă Micuţul, deschizând trapa laterală fără să-i pese de gloanţele care şuieră pe-afară. Sfântă Marie! strigă el fericit, sărind afară din tanc.

Mai înainte ca Bătrânul să apuce să reacţioneze, cizmele uriaşe şi jegoase ale Micuţului împroşcă noroi. În toate părţile, în timp ce goneşte păsările îngrozite.

– Asta-i prea de tot, strigă Bătrânul turbat. Să-şi