– O să fiu martorul tău, se oferă Heide, senin. Dezertare din faţa inamicului. De asta-i vom acuza!

– Tu să taci din gură! ordonă Bătrânul, scrâşnind din dinţi. Îşi înalţă precaut capul peste buza turelei pentru a da de urma vânătorilor de curcani.

– E de datoria ta să-i raportezi, în aşa fel încât cei doi să ajungă înaintea unui Consiliu de Război, ţipă Heide, renumit pentru mentalitatea sa rigidă şi setea de sânge.

– Ţi-am spus să taci! şuieră Bătrânul. (Îşi scoate P-38-ul din toc.) Gura, sau îţi zbor scăfârlia pentru refuz de executare a ordinului.

– Aţi căpiat cu toţii acolo? - vine din difuzor vocea hârâită a lui Barcelona. Cojones{14}, au pus mâna pe ei! Hai să isprăvim mai degrabă cu zbenguiala asta, să punem şi noi în gură niţel curcan fript!

– Permiteţi să raportez, am luat doi prizonieri! ţipă Porta entuziasmat, în timp ce se caţără înapoi prin trapa conductorului cu cei doi curcani ruşi terorizaţi bălăbănindu-i-se în mână.

Într-o clipă, întreg interiorul tancului pare plin de curcani loviţi de dambla, care-şi flutură aripile peste feţele noastre asemenea unor sfârcuri de bici. Din obrazul Micuţului se prelinge sânge dintr-o ciupitură de curcan.

– Săriţi! hăuleşte el. Nemernicul dă să mă halească. Împuşcaţi-l!

Curcanul terorizat zboară. În ceafa lui Heide şi începe să-l ciugulească în cap de parcă ar avea de gând să-şi croiască drum până dincolo. Acesta ţipă înspăimântat de durere şi încearcă să ia pasărea la pumni.

– Ăştia sunt fanatici, strigă Porta cu disperare, dând să-l pocnească pe unul dintre curcani care pare c-a luat-o razna.

– Nu mai suport, hohoteşte Bătrânul, aplecându-se disperat peste turelă. Dragă Dumnezeule din cer, ajută-mă să plec departe, foarte, foarte departe de Plutonul 2! Cu ce-am greşit de sunt obligat să îndur o atare pedeapsă?

Difuzorul pârâie şi urlă.

– De ce dracu' ai oprit, Beier? vine vocea furioasă a comandantului de companie, Oberleutnant Löwe. Dă-i drumul, omule, fir-ar să fie, sau o păţeşti. Întotdeauna plutonul tău e cel care iese din ritm. Înlăturaţi barajul rutier de pe pod şi curăţaţi cuiburile de mitralieră. Bagă de seamă! Zona e minată. Dar mai repejor, domnilor! (Se opreşte pentru o clipă să-şi tragă răsuflarea.) Eşti în frunte, Beier. Tu şi plutonul tău căcăcios, pe care tare mi-aş dori să-l văd perpelindu-se în iad. Sarcina voastră e să înaintaţi - şi să înaintaţi încontinuu. Opriţi-vă voi şi se opreşte toată lumea. Comandantul Diviziei vrea ca treaba să fie terminată repede - repet -, repede!

– Spurcăciunea dracului, mormăie Bătrânul furios, uitându-se peste buza turelei. Podul! şuieră. Daţi-i zor!

– Încă doi morţi pe răboj, rânjeşte Micuţul mândru, ridicând cei doi curcani.

– Plutonul 2 după mine strigă Bătrânul în staţia radio. E atât de cătrănit că-i auzim dinţii scrâşnind.

– De ce te-ai oţărât? întreabă Micuţul, ridicând privirea spre el cu capul aplecat într-o parte. O să capeţi şi tu nişte curcan prăjit cu tot tacâmul, ca şi când ar fi cu adevărat Crăciunul. Bucură-te de război, pacea va fi îngrozitoare! N-o să avem parte de petreceri în sinagogi, noi, soldaţii de o mie de ani!

Porta opreşte cu puţin înaintea podului şi cade resemnat înapoi pe scaun.

– Expediţia face aici un popas vremelnic, spune el, cu un râs scurt. Vecinii au ras o juma' de pădure în drum. Chemaţi Pionierii. Asta-i treaba lor.

– Nici în fund nu-i doare de noi, şuieră Bătrânul. Doi dintre voi să meargă să înfăşoare un cablu pe trunchiurile alea, ca să le putem trage la o parte.

– Fără mine, orăcăie Porta. Şoferul nu trebuie folosit decât pentru condus şi trebuie lăsat să se odihnească de fiecare dată când e posibil. Eu sunt la odihnă.

– Julius şi Sven! Afară! Mai repejor, dacă se poate! Supersoldatul Heide ţâşneşte afară din tanc cât ai clipi. Eu şovăi înainte de-a deschide trapa şi de-a renunţa la protecţia pereţilor de oţel ai acestuia. Înăuntru te adăposteşti cel puţin de gloanţele şi grenadele de mână ale infanteriei. Aerul de afară zumzăie de sunetul lor aidoma unui cuib de viespi agitate.

– Şi dacă ne atacă vecinii? întreb neliniştit, după ce-am ajuns afară.

– Nici o problemă, rânjeşte Porta, ambalând motorul. (Dăm înapoi.) Reichul nu ne-a încredinţat tancul ăsta preţios pentru ca noi să-i permitem vreunui vecin puturos să-l facă praf. În ce vă priveşte, puteţi fi mândri şi fericiţi. Veţi cădea ca nişte eroi şi Grofaz va trimite familiilor voastre câte-o carte poştală. Heil Sieg!

Privim temători la blindajul tancului, în vreme ce Porta trânteşte trapa.

– Porci laşi! şuieră Heide amarnic, văzând că Bătrânul urmează exemplul lui Porta şi închide trapa turelei.

– Mult-lăudata moarte de erou va da peste noi într-un troian murdar de zăpadă, şoptesc eu, ca pentru sine.

– Ce tot boscorodeşti acolo? se răsteşte Julius, fixându-mă cu privirea.

Ne adăpostim îndărătul uriaşelor trunchiuri şi lucrăm febril pentru a lega cablurile cum trebuie. Nu mă ostenesc să-i răspund. Oricum n-ar înţelege, cu mentalitatea lui de Herrenvolk:

Din mitraliera de pe turelă ţâşnesc gloanţe-trasoare pe deasupra capetelor noastre, pătrunzând ca nişte lanţuri luminoase în poziţiile ruseşti de apărare antitanc. Sub o grindină de schije şuierând, reuşim în cele din urmă să legăm cablul de ancorare în jurul primului trunchi de copac. Târâm cablul după noi spre tanc şi-l agăţăm de cârligele de remorcare. Palmele ne sunt sfâşiate şi sângele ne picură din vârfurile degetelor. Dau drumul cablului pentru o clipă, pentru a-mi sufla în palmele mutilate. Heide explodează într-un urlet de furie.

– Porc leneş! Mă laşi pe mine să fac toată corvoada. (Îşi smulge pistolul din toc şi-l îndreaptă asupra mea cu braţele întinse, ca un actor de film.) Ridică-te, soldat de mucava, sau îţi zbor căpăţâna!

În clipa aceea îl urăsc atât de tare pe rahatul ăsta închipuit încât mă doare. Cât de enervant arată stând acolo aşa arogant, înalt şi slab, cu buzele atât de subţiri, încât sunt aproape invizibile, şi cu ochii albaştri, ca de gheaţă. Nici măcar cel mai proaspăt recrut fanatic nu poate fi atât de regulamentar echipat ca Julius. Dar la o adică, ce ştie el în plus faţă de un recrut? Nimic!

Mă ridic turbat în picioare, cu creierul plin de gânduri criminale. Ştiu că Heide e destul de nebun ca