Şi râse iar şi se trânti pe pat cu ţigara în gură şi trase iar cu sete din ea, de i se văzură acum parcă şi măselele, nu numai dinţii.

– Şi zi, mă, al lu’ Parizianu, ce mai face tac-tău, strigă Achim, roşu la faţă şi el de vinul băut, cu ţigara între degete.

– De ce-ai venit, mă, p-aici? zise şi Paraschiv.

– A venit la Bucureşti, îl informă Nilă, dar cu îndoială, urmând, după glasul lui, ca băiatul să mai spună o dată dacă e adevărat şi, dacă vrea sau dacă poate, să mai spună şi de ce a venit, că el nu prea înţelesese.

– Ai vreun servici pe-aicea, mă? zise Paraschiv cu respect.

Putea să aibă, avea patru clase de liceu şi nu strica să vorbeşti cu consideraţie despre cineva care te uiţi la el că e mai mic, dar nu ştii ce ajunge şi poţi să ai nevoie de el.

– Sau ai venit şi tu că ai auzit că pe aici umblă câinii cu covrigi în coadă? adăugă el, văzând că băiatul tace.

Deci se putea să ajungă şi rău şi atunci n-avea nici un rost tot respectul, cu toate clasele lui de liceu. Nilă zise:

– O să stea pe la mine dacă n-are unde, anunţă şi parcă se lăudă el, dar apoi tăcu, prins parcă de mari îndoieli.

– Cum să stea pe la tine, se zborşi Paraschiv, şi dacă pleci în concentrare unde mai stă?

– Treaba lui, ce-ti pasă ţie?

– De ce să nu-mi pese, nu mi-e nepot de văr?

– Ce, o să-l iai tu la tine? se hlizi deodată Nilă şi se uită în toate părţile atât de triumfător încât s-ar fi zis că aştepta să râdă pereţii de pretenţiile lui Paraschiv.

Achim se dădu pe spate şi râse în felul lui, de parcă se înăbuşea.

– Şi tu ce râzi, mă! blodogări Paraschiv scos din pepeni, îl iai tu? Ia să vedem unde îl iai? Şi adăugă pe deplin edificat: Deşteptule.

Se lăsă tăcerea şi câtva timp toţi trei fumară, pierduţi în plăcerea pe care le-o făcea lor tutunul. Paraschiv rânjea mereu, trăgând din ţigară şi avea pe chip acea expresie amestecată a celui ce caută pe îndelete în creierul lui ce să mai scoată din ceea ce venirea atât a tatălui cât şi a nepotului îi stârnea amintiri. Se uita la ei şi toate se cântăreau în el şi îi apăreau pe faţă cum se schimbă lumina când trec norii prea repede pe un cer nestatornic. Nu se topiseră prea mulţi ani de când nu-l mai văzuseră pe tatăl lor, dar totuşi erau ani şi ce făcuseră ei trei fugind de acasă şi furând, atât de nepăsători faţă de o posibilă întoarcere, pe care fapta lor n-o mai îngăduia? Ce putea tatăl lor să înţeleagă din ceea ce ei îi arătaseră şi ce trebuia el să ghicească din felul lor gâtuit cu care se răstiseră ceasuri întregi unii la alţii? Ce să înţeleagă acum din tăcerile lor fără rădăcini, din fumul ţigărilor lor? Că degeaba avea băiatul acela al lui Parizianu patru clase de liceu, că nu era adică, şi n-avea cum să fie altfel decât ei, sau chiar dacă avea să fie, asta era ceva atât de îndepărtat încât până atunci totul avea să se uite, toate cuvintele şi toate gândurile, spuse cu glas tare sau doar lăsate să fie înţelese dintr-o gâjâitură sau mârâitură? De asta le ardea lor acum, ce era cu al lui Parizianu?

– Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi... Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată... Sunteţi copii mei orice-aşi face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare... Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi... Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul... Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat... După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi... Cum să fac... Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la un loc cum fusese?... Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute... Şi am reuşit... Am mari speranţe, dacă nu-l mai dau pe Niculae la şcoală (şi n-o să-l mai dau fiindcă îi ajung şi lui clasele care le-a învăţat să se arănească şi el) să mai cumpăr un pogon şi să refac totul complect şi să-mi mai rămână sa ne facem noi, adică eu şi mă-ta şi ăilalţi o cojmelie alături şi să vă rămână vouă casa, s-o măriţi şi să vă însuraţi în ea... Paraschive, Nilă, Achime e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră... Am la mine banii, nu vă vorbesc în vânt... Întoarceţi-vă acasă... Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?... Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când erai mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei... Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, da atât încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri... Şi de