pe tapet partidul întreg… pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru…

  BRÂNZOVENESCU: Aşa e…

  FARFURIDI: Aşa e, dar…

  TRAHANACHE: Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din moment în moment aşteptăm să-l ştim… Prefectul trebuie să vie; nu-l aşteptăm să vie de la telegraf? Nu bate telegraful?… Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi şi sosit numele… pe sârmă, stimabile… Da, pe sârmă, ce crezi d-ta?

  FARFURIDI: Toate bune şi frumoase cum le tălmăceşti d-ta, neică Zahario, dar nouă… nouă ni e frică de trădare…

  BRÂNZOVENESCU: Nu din partea d-tale…

  FARFURIDI: Nu din a d-tale…

  TRAHANACHE: Da’ din a cui?

  FARFURIDI: Din a cui, din a cui? ştii d-ta din a cui…

  TRAHANACHE: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

  BRÂNZOVENESCU: Ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie…

  FARFURIDI: Ştii ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărţile pe faţă.

  TRAHANACHE: Dă-le, neică, să vedem.

  FARFURIDI: Ţi-am spus că mi-e frică de trădare… Ei?

  BRÂNZOVENESCU: Ei?

  TRAHANACHE: Ei?

  FARFURIDI: Ei? ni-e frică din partea amicului.

  TRAHANACHE: Care amic?

  BRÂNZOVENESCU: Care amic, care amic? Ştii d-ta…

  TRAHANACHE: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

  FARFURIDI: Iar te faci chinez…

  TRAHANACHE: Zău nu…

  FARFURIDI: Din partea amicului… Fănică…

  TRAHANACHE (surprins): Ce?

  BRÂNZOVENESCU: Din partea prefectului.

  TRAHANACHE (încruntat): Cum?

  FARFURIDI (scurt): Nouă ni-e frică… de! că-şi dă coatele cu Caţavencu…

  TRAHANACHE (urmează jocul crescendo): Cu Caţavencu?

  FARFURIDI: Cu moftologul…

  BRÂNZOVENESCU: Cu nifilistul…

  TRAHANACHE: (de-abia stăpânindu-şi indignarea): Cu Caţavencu? trădare? Fănică trădător! Ei bravos! Ei! asta mi-a plăcut! Ei! nu m-aşteptam! Ei! ne-am procopsit!

  FARFURIDI: De! noi…

  BRÂNZOVENESCU: Ce ne-am zis?…

  TRAHANACHE (biruit din ce în ce mai mult de indignare): Ai puţintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-şi permită, mă-nţelegi, să bănuiască măcar câtuşi de puţin pe Fănică. Pentru mine, stimabile, mă-nţelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta, pe Joiţica…

  BRÂNZOVENESCU: Pe coana Joiţica, onorabile…

  FARFURIDI: Îmi pare rău, neică Zahario, noi nu…

  TRAHANACHE (şi mai indignat): Ai puţintică răbdare… zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca fraţii, şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atitica rău… Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica… şi la dreptul vorbind, Joiţica a stăruit mai mult…

  FARFURIDI: Ei! se-nţelege, damele sunt mai ambiţioase…

  TRAHANACHE (şi mai indignat): Ai puţintică răbdare… Nu de ambiţ că ni era prieten, – pentru enteresul partidului. Cine altul ar fi putut fi prefect al nostru?

  FARFURIDI: S-ar mai fi găsit, poate.

  TRAHANACHE: Să-mi dai voie să nu te crez. Un om endepandent, care a facut servicii partidului, judeţului, ţării… şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!… şi să veniţi d-voastră, tot din partid (cu ton de mustrare aspră) şi să bănuiţi că… să vă pronunţaţi cu astfel de cuvinte neparlamentare… îmi pare rău…

  BRÂNZOVENESCU: În sfârşit, noi…

  TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare… Îmi pare rău… (indignat rău de tot.) Care va să zică unde nu înţelegeţi d-voastră politica, hop! numaidecât trădare! Ne-am procopsit! Ce soţietate! Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are. (în culmea indignării.) Trădare! Bravos! Fănică trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! salutare, stimabile! (iese foarte turburat prin fund.)

  SCENA II.

  FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU stau un minut privind unul la altul.

  FARFURIDI: Ei!… ţi-a plăcut venerabilul?

  BRÂNZOVENESCU: E tare… tare de tot… Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai aşteptăm.

  FARFURIDI: Să mai aşteptăm? Până când să mai aşteptăm?… Deseară, la sfârşitul întrunirii, parcă-l văz pe venerabilul că se scoală şi trage clopoţelul: „Stimabililor, aveţi puţintică răbdare: Candidatul Comitetului nostru este onor. d. Nae Caţavencu…”

  BRÂNZOVENESCU: Moftologul!

  FARFURIDI: Nifilistul!

  — Şi bravo-n sus, şi bravo-n jos, şi mâine şi poimâine, nenea Ghiţă poliţaiul aleargă, până-i iese limba de un cot şi ţi-l toarnă pe d. Caţavencu, care ne-a înjurat şi ne-a batjocorit de atâta vreme pe toate tonurile, deputat la colegiul II… Şi noi… să stăm cu mâinile în sân?… peste poate!…

  BRÂNZOVENESCU: Ce-o să faci? Te joci cu puterea?

  FARFURIDI: Ce să fac?… Batem o depeşă la Bucureşti, la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt şi cuprinzător: (bătând cu pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat, tot textul-proiect al depeşii) „Trădare! Prefectul şi oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Caţavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II… trădare! trădare! de trei ori trădare!”

  BRÂNZOVENESCU (scurt): E tare! prea tare! n-o iscălesc.

  FARFURIDI (cu tărie, impunător): Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!

  BRÂNZOVENESCU: Aşa da, o iscălesc!

  FARFURIDI: O iscălim: „Mai mulţi membri ai partidului”…

  BRÂNZOVENESCU: Da’ dacă ne cunoaşte slova la telegraf?

  FARFURIDI: Punem pe altcineva s-o scrie.

  BRÂNZOVENESCU: Pe cine?

  FARFURIDI: Trebuie să găsim pe cineva să ni-o dea la telegraf! ‘Aide, Brânzovenescule.

  BRÂNZOVENESCU: Numai să nu păţim ceva.

  FARFURIDI (impunător): Trebuie să ai curaj: anonimă. Câte ceasuri sunt?

  BRÂNZOVENESCU: Cinci.

  FARFURIDI: ‘Aide degrab’, între cinci şi şase fix se-nchide telegraful… (ies cu grabă)

  SCENA III.

  GHIŢĂ PRISTANDA singur; intră prin dreapta; e puţin mişcat.

  O făcurăm şi p-asta… şi tot degeaba. Am pus mâna pe d. Caţavencu… Când am asmuţit