Răsună două pocnete seci, trimiţându-ne de-a-berbeleacul la adăpost după troienele de zăpadă. Ne ridicăm din nou în picioare în clipa în care ne dăm seama că nu e decât gerul care face copacii de pe coaste să trosnească.

Acum se distinge clar coloana motorizată pe marginea râpei. În frunte se află o sanie cu motor blindată, urmată de o maşină blindată şi de o şeniletă de transport.

Deodată, aerul este despicat de o rachetă luminoasă. Explodează cu un plesnet sec, aruncând într-o parte trei steluţe verzi. La scurt timp, se ridică alta, de data asta roşie.

– Fir-ar dracu' al dracului! hăuleşte Porta, ţopăind ca un nebun. El e! Unde naiba e pistolul ăla de semnalizare?

– În căruţă, răspunde Micuţul, îndreptându-se deja spre vehicul, învăluit într-un nor de zăpadă. Cât ai clipi se întoarce cu pistolul şi-l întinde lui Porta. E încărcat, rânjeşte el.

– Sper, i-o retează Porta. Doar nu-ţi închipui că voiam să arunc pistolul în sus! Trebuie să răspundem urgent. Dacă nu, vulpoiul ăla face cale-ntoarsă. (Desface pistolul şi cercetează cartuşul). Nu vrem să trimitem în aer una nepotrivită, spune el. Nu se-ntâmplă în fiecare zi ca nişte oameni cumsecade să se ducă să-i şterpelească lui Stalin aurul de sub fund. Băiatul ăla e neliniştit. Dacă treaba dă greş, o să-l taie bucăţele.

– Da, şi pe noi împreună cu el, face sec Bătrânul. Pesemne că mi-am pierdut minţile când m-am vârât în toată tărăşenia asta!

– Încă nu te scăpa în nădragi, spune Porta, aţintind în sus pistolul de semnalizare. Proiectilul ţâşneşte şi explodează în miriade de stele roşii. Reîncarcă Un proiectil verde şi-l trimite să explodeze alături de cel roşu.

Exact şase secunde mai târziu se ridică o rachetă verde urmată de una galbenă.

– Se potriveşte ca a lui într-a ei, rânjeşte Porta, mulţumit. Închide cu un pocnet căpăcelul cronometrului.

– C'est le bordel, murmură neliniştit Legionarul. Jocul ăsta de artificii trebuie c-a fost observat cale de kilometri!

– Da, până să ne dezmeticim, vor fi pe urmele noastre patrule de alarmă din toate părţile, prezice Heide sumbru.

– Începusem să mă întreb dacă nu cumva fusta aia de comisar m-a tras în piept, spuse Porta, vârându-şi în toc pistolul de semnalizare. Ar fi regretat amarnic dac-ar fi făcut-o. Wolf are o mică surpriză explozivă, pentru ea în caz că în excursia asta lui Joseph Porta i s-ar întâmpla ceva neplăcut!

– Căscaţi ochii, porunceşte Bătrânul, pregătiţi armele! Cu Ivan nu ştii niciodată!

– Tragem întâi şi după aia punem întrebări? se interesează Micuţul, armându-şi zgomotos Kalaşnikovul.

– Fără figuri à la Chicago noaptea, ai înţeles? explodează Porta, fremătând.

O masivă sanie blindată soseşte urlând pe cărarea şerpuită şi, cu o întoarcere colosală, patinează prin luminiş, oprindu-se atât de aproape de T-34 al lui Barcelona încât acestuia i-ar fi cu neputinţă să aţintească tunul asupra ei.

– Drace! mormăie Gregor cu admiraţie. Ăştia nu-s născuţi alaltăieri.

Trec câteva minute de aşteptare încordată. Singurul zgomot vine de la elicea rotativă a saniei. Curentul provocat de ea vântură zăpada. Trapa vehiculului se deschide încet şi apare o căciulă albă-cenuşie de comisar cu steaua roşie. Pentru o clipă, doi ochi duri, metalici, fixează cele două tancuri ale noastre. Apoi noul-venit îşi ridică privirea spre nori, care gonesc întunecaţi şi ameninţători spre răsărit. Sare abil în zăpadă, scuipă câteva înjurături ruseşti şi-şi freacă genunchiul pe care l-a pocnit de marginea trapei. I se înmânează un Kalaşnikov. Şi-l atârnă tăcut de-a curmezişul pieptului, în maniera rusească. Mâna stângă şi-o înfundă în buzunarul adânc al şubei. E atât de adânc, încât mâna i se duce înăuntru până dincolo de cot. Când şi-o trage, scoate la iveală o sticlă. O duce la buze, trage o duşcă lungă, se şterge la gură cu mănuşa sa îmblănită şi sloboade o hârâitură de mulţumire, ca un cal răcit care-a ajuns acasă în grajdul său călduros. Ochii săi cenuşii glaciali îl cercetează pe Porta, care stă nonşalant, rezemat de un copac înnegrit de funingine, jucându-se cu o legătură de grenade fixate în jurul unei sticle cu benzină.

– Joseph Porta? întreabă el cu o grimasă, aţintindu-şi automatul uşor înainte.

– Comisarul auriu, presupun? zâmbeşte Porta, ridicându-şi respectuos jobenul galben.

– Ai nimerit-o, zâmbeşte Comisarul, oferindu-i lui Porta sticla de vodcă.

– "Stalicinaia", încuviinţează Porta, adulmecând încântai gâtul sticlei. O duce la gură şi savurează gustul mătăsos al vodcii ruseşti de lux. Simte cum îl pătrunde până în vârful degetelor.

Îşi trec sticla încolo şi-ncoace până când se goleşte.

– Ai ajuns târziu, face Porta, dar ai ajuns! Acceptă o ţigară aromată de ofiţer rus, oferită dintr-o tabacheră de aur.

– A fost o călătorie anevoioasă, răspunde Comisarul. Adesea, trebuia s-o luăm pe căi ocolite. Voi cum aţi mers tovarişci?

– În afară de temperaturile cumplit de scăzute din ţara voastră şi de zăpada care se ridică pe ceea ce voi numiţi drumuri, n-am a mă plânge de nimic, răspunde Porta.

După un timp, am făcut cu toţii cerc în jurul celor doi "capi ai Mafiei". Încep să scoată mai multă vodcă. De data asta, un soi mai ieftin.

Micuţul înşfacă sticla din mâna unui sergent siberian mărunţel care se pregăteşte să ia o duşcă.

– Mai întâi, bea Herrenvolk, protestează el, sugând aproape jumătate din conţinutul sticlei. Se linge încântat pe buze înainte de-a o înmâna din nou sergentului.

– Vâră-ţi limba la loc, spune siberianul. Când o ţii afară arăţi ca un spânzurat!

O nouă sticlă de "Stalicinaia" e scoasă la iveală, dar numai pentru Porta şi Comisar. Noi ceilalţi trebuie să ne mulţumim cu "Raj", un soi mai ieftin.

Nu după multă vreme ajunge până şi Bătrânul să vadă lumea în roz şi să-şi pocnească stângaci călcâiele încercând să schiţeze câţiva paşi de dans. E şase ianuarie - Crăciunul rusesc pe care tot omul îl aşteaptă un an întreg.

Conducătorul săniei pescuieşte o balalaică şi Porta pune mâna pe flaut. În acompaniamentul lor, Comisarul cântă cu o voce profundă de bas:

Zăpada acoperă deal şi câmpie,

Din dor nesfârşit

Sufletele noastre plâng de durere.

Uităm pentru ce ne aflăm aici şi nu mai simţim frigul pătrunzător; nu mai zărim luna cu lumina ei rece; nu mai auzim copacii pocnind cu zgomote ca de împuşcături.

Un caporal slăbănog în uniforma măslinie a trupelor de grăniceri începe