Binecuvântează, Tu, Doamne!

Pogoară mântuirea asupra noastră…

E mai mult decât poate suporta Comisarul. Începe să plângă. Un hârâit umed de beţiv, asemenea lătratului unui câine foarte răguşit. Faţa i se aprinde şi lacrimi îi curg pe obraz. Părul lui ud şi roşcat îi atârnă peste ochii apoşi.

– S rajdeniem Kristvim!{58}, îngaimă el, profund impresionat. Îl cuprinde pe Porta în braţe; acesta se apucă şi el să plângă în beţia lui.

– Mă întristez atât de amarnic în vreme de Crăciun! fonfăie, cu o expresie atât de tristă pe faţa sa scăldată în lacrimi, încât noi ceilalţi suntem cât pe ce să izbucnim în plâns alături de el.

– Nu mai suport, îşi trage Micuţul nasul, ştergându-şi ochii cu o mănuşă jegoasă.

– Îndură-te de noi, Veşnice Stăpâne, intonează caporalul din trupele de grăniceri, luând o înghiţitură din sticla cu vodcă. Ai milă de noi, repetă el, întinzându-i sticla Micuţului.

– O să avem nevoie de aşa ceva, să ştii, oftează Porta, suflându-şi nasul cu zgomot. Treaba în care ne-am băgat nu-i o găinărie de rând.

– Fac pariu că-i pentru prima oară în istorie când cineva foloseşte tancuri şi tunuri pentru a sparge o bancă, hohoteşte Gregor.

Micuţul se lasă pe vine şi încearcă să danseze Prisiadska cu caporalul din Grăniceri, fiind cât pe ce să-şi rupă gâtul. La îndemnul caporalului îl legăm de două sănii cu motor şi tragem în direcţii opuse. Vertebrele i se aşază la loc cu pocnetul unei scânduri care crapă.

– Presupun că doare al dracului, face Gregor tresărind.

Cu un ţipăt pătrunzător, Comisarul sare în sus, îşi pocneşte călcâiele la un metru deasupra pământului şi se apucă să se răsucească în cercuri ameţitoare:

Mereu sunt beat

Şi nu mă tem de om sau fiară!

cântă el cu glas răsunător.

Caporalul din Grăniceri ţopăie ţinând în dinţi un pahar plin şi cu mâinile împreunate la ceafă. Comisarul cade grămadă, strângând sticla de vodcă în mână. O priveşte uluit.

– Va să zică aici îmi eşti! sughite el. Ştiam eu că te-am văzut prin preajmă.

Cu mare greutate, se pune din nou pe picioare. Printr-o perdea de vodcă, privirea i se opreşte asupra Micuţului; îi întinde sticla de "Stalicinaia".

– Ai grijă de asta până mă-ntorc. Atinge-te numai de ea şi-o sfârşeşti la Kolîma! Panimaieşi?

– Ai încredere în mine, rânjeşte Micuţul, privind însetat la sticlă.

– Un om e mai tâmpit decât Papa dacă se-ncrede în cineva, proclamă Comisarul, clătinându-se periculos. Cunoşti Tomskul? întreabă el un troian de zăpadă, încercând să-l îmbrăţişeze. Te poţi auzi mărşăluind într-acolo. Când vii de la bordelul "Patul fericit" îţi răsună paşii! În Tomsk au pavat străzile cu lemn! E singurul lucru din care au destul pe-acolo. Dac-ai fost la Tomsk, tovarişci, îi spune el troianului, restul lumii nu te mai interesează. N-o să mai faci faţă, înţelegi? Tomsk e găoaza Universului.

În cele din urmă. Porta reuşeşte să-l pună din nou pe picioare. Se pupă reciproc pe amândoi obrajii în vechea tradiţie rusească. Braţ la braţ şi cântând cât îi ţine gura, se împleticesc înspre ruinele înnegrite de funingine ale clădirii principale dintr-un colhoz. Pe drum cad de câteva ori.

Când ajung aproape Comisarul îşi aminteşte brusc de "Stalicinaia". Se întoarce înjurând amarnic şi, după ce se ciocneşte de câţiva copaci, întinde spre Micuţul o mână fermă.

– 'M pare rău, face Micuţul fals, înapoindu-i sticla goală.

– Drace! răcneşte Comisarul, clătinându-se ameninţător. Fir-aş al naibii! Şi eu care credeam că numai caporalii ruşi fură de la ofiţerii lor! Ce să mă fac. cu tine? (Sughite şi sloboade o râgâitură nesfârşită). O să te expediez la Kolîma!

– Atunci nu mai dai o sticlă de vodcă înainte? întreabă Micuţul, râgâind la rândul său.

– Ştii şi tu toate şmecheriile, ai? spune Comisarul, clipind din ochii săi apoşi. Se întoarce către caporalul grănicer: Dă-i o butelcă. Avem o sărbătoare şi trebuie s-o facem lată. O singură dată pe an e Crăciunul. Se uită rugător la nori şi murmură: Pogoară milostenie asupra noastră. Doamne!

– Ăsta, Micuţul, e dat dracului, îi mărturiseşte Porta Comisarului în vreme ce se împleticesc împreună spre clădirea principală. De-abia a venit pe lume că l-a şi luat în primire "Casa de copii". Nimeni de pe David nu-i poate face faţă. Mai umblă şi cu jidani.

– Pe bune? întreabă Comisarul, oprindu-se pentru a saluta un copac pe care-l ia drept un rabin. Jidanii nu-s tocmai ceea ce le trebuie oamenilor amărâţi, spune el, scoţând o râgâitură tunătoare.

– Aici ai nimerit-o, face Porta, punând ţigara în gură cu capătul aprins.

– Pogoară mântuire asupra noastră, Doamne! gâfâie Comisarul, azvârlind un bulgăre de zăpadă spre un duşman imaginar. Războiul ăsta afurisit nu va duce la nimic bun! înainte de a ne da seama ce se-ntâmplă, toate ideile noastre vor fi distruse şi stindardele târâte în noroi!

– Să-ţi spun un lucru, zbiară Micuţul, aşezându-se pe-o găleată răsturnată. Cu toţii nu-s decât nişte curve şi nişte codoşi, indiferent de nivel. Îşi regulează nevestele unii altora, pentru a trage foloase din asta. (Îl fixează pe Comisar cu nişte ochi alunecoşi.) E al naibii de imoral. Nu poţi face aşa ceva şi să rămâi moral în acelaşi timp!. Tu ai regulat vreodată nevestele altora?

– Eşti prietenul meu, urlă Comisarul cu o fericire de beţiv. (Îl îmbrăţişează pe Porta atât de tare încât cade grămadă de pe găleata lui.) Şi tu ai mârlit-o pe nevastă-mea, râde el şiret. Ia zi, că veni vorba, cum e?

– Ultima oară când am văzut-o se juca de-a animalul cu două spinări cu unul din Aprovizionare, dar ăsta avea sculament şi l-a umflat Poliţia militară.

– Frontul Roşu! rage Comisarul cu o voce răsunătoare, încleştând pumnul. Când conduci nu poţi sări din maşină, gâfâie el misterios.

– Fenta zace-n afacere, explică Porta cu o sinceritate de beţiv. Totul se bazează pe vânzare şi cumpărare şi tot ce-ţi trebuie e un cap bine înşurubat pe umeri. Cel mai scump lucru pe care-l ai de vânzare eşti tu însuţi!

– Cine dracu' m-ar cumpăra pe mine? întreabă Comisarul neîncrezător.

– Mult mai mulţi oameni decât îţi închipui, răspunde Porta.

– Aşa urât cum sunt? zâmbeşte trist Comisarul.

– Dacă nu poţi avea ceea ce vrei, trebuie să iei ceea ce poţi avea, după cum a spus şi struţul încercând să reguleze o raţă.

– Pogoară mântuire asupra noastră,