– Nu mişcă nimeni! urlă Gregor pe un ton ţipător. Banii sau viaţa!

– Se antrenează pentru când om ajunge la aur, îi explică Porta Comisarului.

Aşa beţi cum suntem, ne dăm seama că se-apropie furtuna. Una din temutele furtuni din munţi, care într-o clipă transformă totul într-un iad tumultuos de zăpadă, cu viscole destul de puternice pentru a răsturna un camion de douăzeci de tone şi a-l arunca peste creasta povârnişului ca pe o foaie de hârtie.

Ne vârâm în iglu şi ne ghemuim unul într-altul, pentru a ne feri de gerul năprasnic. Cârnaţi şi pulpe de berbec trec din mână-n mână şi, după o scurtă vorbărie în şoaptă, cădem într-un somn adânc. Numai pistoalele-mitralieră din jurul nostru stau mărturie că există un război.

Micuţul mormăie prin somn şi zâmbeşte precum mâţa care a furat peştişorul auriu.

Comisarul doarme cu căciula dată pe ceafă. Din când în când scoate sunete ciudate şi oftează în somn.

Cu un ţipăt, se ridică dintr-o dată în capul oaselor şi se ia cu mâinile de cap. Îl simte ca pe o fiertură uriaşă sub presiune. Geme puternic în timp ce dă să se scoale pe-o parte şi simte că şira spinării îi trosneşte aidoma unei uşi atârnate în balamale ruginite. Nu-şi dă seama unde-l doare cel mai tare. E cuprins de suferinţă din creştet până-n tălpi. Bagă de seamă că beteşugul cel mare e la cap. E ca un cazan de terci făcut cu lapte stricat.

– Pogoară mântuire asupra noastră, Doamne! îngaimă şi cade gemând înapoi între noi.

– Gauno{59}, şuieră Ermolov, tanchistul, întorcându-i agasat spatele Comisarului, care murmură din nou, fără vlagă:

– Pogoară mântuire asupra noastră. Doamne!

– Gauno, repetă mecanicul, furios.

– Nu mă dojeni prea tare, se smiorcăie Comisarul cu glas alunecos de beţiv. (Apoi îi aruncă lui Ermolov o căutătură cumplită.) Găoază! mârâie scandalizat că un mizerabil de sergent îşi permite să spună "rahat" unui Comisar al Armatei, cea mai mare autoritate de la Cartierul General. Unde naiba se va ajunge dacă porcăria asta de război mai durează mult? N-a mai pomenit ca un subofiţer împuţit să-i arunce lui cuvântul "rahat". Lui, un Comisar al Armatei! Cade pe spate şi se afundă, sforăind. Într-un coşmar alcoolic.

Mă duc la "Maxim"

Unde-s fete ca-n vis…

cântă Porta prin somn.

E prea mult pentru Albert. Sare brusc în picioare şi se apucă să-l scuture vertiginos pe Porta.

– Ce dracu' faci, măi latrină neagră? urlă Porta dând să-l pocnească. Frumosul său vis a fost întrerupt şi e plin de năbădăi.

– Cântai! scrâşneşte Albert furios, dispărând din nou sub foaia de cort şi înfundându-se între mine şi Gregor.

– Cântam? se holbează Porta. Dormeam, fir-ar să fie! Biblia ţi-a alterat creierul, pesemne, canibal tuciuriu.

– Gura! răcneşte Bătrânul din colţul lui. Culcarea! E un ordin!

Liniştea coboară din nou peste iglu, şi visăm cu toţii cum o să fie când ne vom îmbogăţi. Dar nici unul dintre noi n-a aflat vreodată.

Când ne trezim, e încă întuneric, şi în jur un iad orbitor de zăpadă. Cristalele de gheaţă se lovesc de noi ca nişte gloanţe, crestându-ne pielea până la sânge.

Micuţul începe să se certe furtunos cu caporalul Oscar Rovici, supranumit "Degerilă" pentru că tot timpul pare că moare de frig.

– Băi balegă de cămilă caucaziană, ţipă Micuţul enervat şi începe să-şi rotească ameninţător braţele.

– "Degerilă" se apleacă fulgerător şi abia reuşeşte să evite pumnul distrugător al Micuţului.

– Nu mişca, să te pot pocni! urlă Micuţul, năpustindu-se i înainte ca un buldozer.

"Degerilă" trimite un bocanc de infanterie ţintuit cu fier în regiunea cea mai gingaşă a gleznei Micuţului.

Acesta sloboade un răget, pentru care l-ar invidia până şi regele animalelor, şi înşfacă piciorul rănit. O gravă greşeală tactică. Abia apucă să întrezărească masivul bocanc rusesc de infanterie înainte de a-l pocni în figură. Cu un ţipăt de durere, se prăbuşeşte pe spate, cu sângele curgându-i şiroaie din nas şi din gură. Acum îl apucă turbarea. Fulgerător, se face ghem, sare în sus şi zvâcneşte ca un arc deblocat. Cu forţa unui berbece, fruntea lui izbeşte figura lătăreaţă de mongol a lui "Degerilă". Pe urmă se răsuceşte şi loveşte înapoi aidoma unui cal sălbatic.

Pentru o clipă, pare suspendat în aer. Amândouă cizmele sale numărul patruzeci şi nouă trosnesc în pieptul lui "Degerilă", smulgându-i tot suflul din plămâni. Următoarea lovitură îl trimite înapoi cu câţiva metri şi începe să alunece peste buza văii. Îl vedem deja căzând cu totul, însă alunecarea lui periculoasă e oprită pe neaşteptate. Ofiţerul magistrat Stepanov apare de după colţul ruinelor cu braţele pline de cârnaţi prăjiţi şi carne de berbec şi i se pune-n cale.

Stepanov dă un răcnet în clipa în care picioarele-i fug de sub el şi cârnaţii cu carnea de berbec zboară prin aer. Se ridică primul, ţinând Kalaşnikovul de ţeavă, pe cale să-i crape cu patul ţeasta lui "Degerilă". Numai intervenţia rapidă a Comisarului îl scăpă de la moarte.

– Ajunge cu jocurile astea smintite, mârâie el. Amânaţi-le până după ce veţi ajunge social-democraţi suedezi!

Dar Stepanov, căruia i se spunea "Curvarul" de pe vremea când lucra la Brigada de moravuri din Moscova, e atât de furios încât sunt nevoiţi să-l lege de un copac până se mai linişteşte.

De-abia după-amiaza târziu ridicăm ancora. Avem necazuri cu câteva dintre vehicule, pentru că şoferii n-au fost în stare să-şi pornească motoarele în timpul nopţii. Şenileta, suntem nevoiţi s-o remorcăm cu T-34.

Noaptea, când ne oprim pentru câteva ore de răgaz, suntem complet istoviţi. Ne-am croit drum prin oceanul de. zăpadă. De câteva ori am fost cât pe ce să pierdem camioanele. Gheaţa de pe râuri s-a rupt numai pe jumătate sub roţile lor.

Bătrânul ne ameninţă cu automatul pentru a ne urni să construim un iglu. Dar, în cele din urmă, îl ridicăm şi ne îngrămădim înăuntru clănţănind. Ne revenim dintr-o dată la viaţă. Porta scoate cărţile de joc; le amestecă şi le împarte cu degete îndemânatice.

– Ia zi, îl întreabă el pe "Curvar", ce le faceţi voi ăştia din Moscova tipilor care violează când puneţi gheara pe ei?

– Îi expediem la Kolîma, spune fostul brigadier de moravuri, făcând o încercare stângace de-a palma asul de cupă, la adăpostul sporovăielii.

– Mai bine dă-l şi p-ăla, face Porta suav,