– Curios lucru! răspunde "Curvarul" clipind nevinovat.

– Da, al dracului de curios, tună Micuţul ameninţător. (Îşi scoate Naganul din carâmbul cizmei.) Vezi să nu păţeşti tu ceva curios, băieţaş. De pildă, să-ţi apară pe ici, pe colo câteva găuri în plus!

– Nu văd ce-i periculos în faptul că din când în când îţi mai iei şi pe gratis o ţâră de muiere! hohoteşte Micuţul ceva mai târziu, scărpinându-se la prohab. Dacă te saltă, n-ai decât să spui după aia că zdreanţa e o mincinoasă.

– Nu scapi atât de ieftin, frăţioare, face trist "Curvarul". Brigada de moravuri e unsă cu toate alifiile. Fereşte-te de viol. Orice pitecantrop de sticlete îţi poate dovedi fără putinţă de tăgadă c-ai făcut-o. Găurile-s ca ţevile de tun. Armurierul îţi spune cu precizie ce-a trecut prin ele, şi până şi cel mai corupt judecător va lua în serios trebuşoara asta. Ştiu doar două cazuri în care nemernicul a scăpat basma curată. Era una Anna Petrovna care l-a acuzat pe-un amărât c-ar fi violat-o. Ei bine, ancheta a scos la iveală faptul că muierea fusese încălecată de nouă sute patruzeci şi şase de domni bine. Obişnuiau să ia legătura cu ea prin telefon. N-a fost prea isteţ din partea ei să facă asta, pentru că serviciul nostru de interceptare a convorbirilor telefonice nu scapă nici o şuetă. Am avut o discuţie serioasă cu ea şi a mărturisit totul. Violul era distracţia ei preferată. De fapt, omul nu avea chef să împartă banii murdari cu ea. Amândoi au sfârşit la Kolîma!

– Parcă ziceai c-a ieşit basma curată, protestează "Degerilă" dezamăgit.

– Am spus c-a scăpat de acuzaţia de viol, răspunde "Curvarul". A plecat în mină pentru c-avea bani murdari. După trei ani s-a sinucis cu un bloc de gheaţă.

– Şi care a fost celălalt caz? întreabă Porta, curios, greblând cu mâna potul. E pentru a patra oară când îi iese douăzeci şi unu.

– O târfă chinezoaică, zâmbeşte "Curvarul", ridicându-şi cu degetele colţurile ochilor pentru a vedea noi cum arăta chinezoaica. Într-o zi, a descoperit că-i creşte burta îngrijorător ' de repede. S-a dus, aşadar, la ăla de la ajutorul social, unul din genul de tipi fătaţi de cloşcă, şi care a crezut fiecare cuvinţel pe care târâtura cu ochi teşiţi i l-a servit despre viol, pângărire şi alte alea. Aşa că, dacă japiţa aia galbenă ar fi găsit un purtător de mădular pe care să-l agaţe de pruncul ce urma să vină, ar fi umflat cu siguranţă o căciulă de bani de la ajutorul social. Am stat niţel de vorbă cu ea şi-am citit ce i-a spus caraliului pe care-i căşunase să-l facă tătic. Din fericire pentru el, experţii noştri ginecologi au fost în stare să demonstreze că tot ce susţinea raţa asta pechineză era apă de ploaie. Au expediat-o la Kolîma cu tot cu conţinut.

– Şi de individ ce s-a ales? se interesează Porta. Şi ăsta a aterizat la Kolîma?

– Nu, nu pentru asta, răspunde "Curvarul" cu părere de rău. A nimerit acolo pentru altă chestie, câţiva ani mai târziu. Sărbătorea ziua de-ntâi mai şi s-a matolit. În timpul pilelii, şi-a dat drumul la limbă faţă de-un tip care nu-i împărtăşea ideile. Socot că ştiţi ce vreau să spun? A fost săltat încă înainte să-i treacă mahmureala!

– Doamne, exclamă Micuţul copleşit. Crezi că ăi din brigăzile nemţeşti de moravuri sunt la fel de tari ca şi-ai voştri?

– Nu ştiu, face "Curvarul", scoţând valetul - peste care Porta trânteşte prompt un as pentru alte douăzeci şi unu -, dar te asigur că nu le scapă mare lucru, şi ştiu că atunci când nu-i răzbel îşi fac vizite unul altuia şi se ţin reciproc la curent!

– În ce lume ticăloasă mai trăim şi noi! oftează Micuţul, coborând cărţile fără să-şi dea seama, astfel încât "Degerilă" apucă să le vadă.

– Douăşunu, chicoteşte Porta. A recepţionat pe loc semnalul de la "Degerilă", cu care face pereche.

Micuţul rămâne fără grai. Se holbează la asul şi la cele două regine din faţa lui Porta cu o privire stupidă. El are doi valeţi şi-un popă. Dacă n-ar fi trăncănit atât despre Brigada de moravuri din Moscova ar fi putut licita de mult "douăzeci şi unu". Dar e încă atât de surprins de ceea ce a aflat încât uită să se şi supere.

– Vrei să-mi spui, face el, aplecându-se peste masă, că voi, galonaţii din Moravuri, puteţi dibui dacă eu am pus-o capră pe-o muiere? Îmi pare ca o poveste ţicnită!

– Mă rog, e oricum un lucru bătut pe muchie, spune "Curvarul", aşezând un popă la locul lui. Şi sentinţa-i de treizeci de ani. După douăzeci de ani, ai ocazia să te muţi într-un lagăr de muncă. A, şi dacă ţii morţiş să violezi, nu uita că majoritatea indivizilor cu pricina sunt expediaţi în închisoarea Piopre de pe râul Tomsk. Am fost o dată pe-acolo într-o misiune de escortă cu doi maimuţoi care nu comiseseră viol, dar aveau câteva "lebede" care cutreierau Nevski Prospekt{60} pentru ei. Din această pricină au fost potcoviţi cu douăşcinci de ani. Tot drumul au fost amândoi veseli nevoie mare, făcând planuri de viitor şi alte alea, dar ar fi trebuit să le vedeţi moacele când am trecut creasta dealurilor şi-am dat cu ochii de locul spre care se îndreptau, pe malul opus al râului. Mai era cale lungă, dar la vederea lui aveai senzaţia pe care ţi-o dă un pumn crâncen trântit în mijlocul feţei. Eram trei care-i escortam. Ştiind că nu le umblă prin cap decât gândul s-o şteargă cât mai departe de noi cu putinţă, i-am ţinut şi mai strâns de lanţuri. "Proprietarii de lebede" tocmai realizaseră ce înseamnă douăşcinci de ani.

– Maică Precistă din Kazan, că mult mai e, intervine Porta gânditor. (Îşi mângâie bărbia; chibzuind.) Doamne fereşte, lungă vreme!

– Taci din gură, pentru Dumnezeu, mormăie Micuţul. Asta l-ar doborî şi pe cel mai al dracului maimuţoi din câţi există. Douăşcinci de ani! Doar pentru că pui la treabă nişte fuste ca să-ţi poţi unge niţel mai mult unt pe felia de pâine. Şi bănuiesc că după aia mai şezi alţi douăşcinci de ani la păstrare într-un lagăr de reabilitare.

– Fii sigur, încuviinţează