"Curvarul". N-am auzit de nici unul că s-ar fi întors direct acăsică după ce şi-a ispăşit pedeapsa, chit că era închisoare sau lagăr de muncă. Întotdeauna te mai aşteaptă şi câte-o surpriză la "desert". Oricum, i se zice "expulzare în Siberia".

– Sfinte Sisoe, geme Micuţul, ducându-şi mâna la cap, în aşa fel încât "Degerilă" să-i poată vedea din nou toate cărţile.

Mai bine ai plăti cu bani-gheaţă pentru asta, şi-ai primi şi-o chitanţă. Cincizeci de ani pentru o zdreanţă. Pe toţi dracii, nu! O să întru într-o mănăstire!

– Pun rămăşag că în ocna de la Tomsk sunt o mulţime de prăpădiţi din ăia obsedaţi de jucărele muiereşti care-şi blestemă zilele că nu s-au născut tară podoabe trupeşti, e de părere Porta, licitând triumfător "douăzeci şi unu" pentru a douăsprezecea oară.

 

Nu trebuie să fii într-un război mai mult de cinci minute pentru a înţelege cât de stupid e totul. Cu siguranţă, există şi altă cale de a rezolva lucrurile!

 

Porta către Micuţul la periferia unui oraş rusesc în flăcări

 

Marea şi răcoroasa biserică vuia de vocile oamenilor cufundaţi în rugăciune. Se rugau cu glas tare pentru lucrurile pentru care le era permis să se roage; dar în adâncul inimii se rugau pentru pace. Pentru sfârşitul războiului, acest iad pe pământ; nicicând să nu mai vadă soldaţi sau tancuri; nicicând să nu mai aibă de-a face cu obuze şi bombe incendiare. Se rugau ca omul în uniforma cenuşie a Partidului să se numere printre morţi la următorul raid aerian. În rugăciunile lor îşi ascundeau dorinţa de a le fi dat să-i vadă cât mai curând pe soldaţii englezi şi americani.

Dintr-o dată, murmurul rugăciunilor încetă. În ochii enoriaşilor licări panica.

Preotul îngenuncheat se ridică şi privi înspăimântat spre uşa închisă; auzea tropăitul apăsat al cizmelor şi cântecul metalic şi brutal:

 

Wir werden weiter marschieren,

wenn alles in Scherben fällt,

denn heute gehört uns Deutschland

und morgen die ganze Welt!{61}

 

– SS-ul! făcu preotul în şoaptă, şi-şi lăsă mâinile împreunate de-a lungul corpului.

Totul se afla deja în ruine. Berlinul era un munte de moloz. Stuttgartul mistuit de flăcări. Hamburgul redus la un peisaj lunar. Leipzigul un infern de foc. Breslau lupta până la ultimul om şi pană la ultimul glonţ. La Köln, ruinele catedralei se înălţau deasupra caselor năruite, dar garda Führerului mărşăluia încontinuu, sfărâmând ruinele sub tălpile ţintuite ale cizmelor.

 

PUNTEA

 

Sania blindată a Comisarului se află în fruntea coloanei. E firesc, de vreme ce el e singurul care ştie drumul către locul unde e ascuns aurul.

Cărarea îngustă şi şerpuită devine din ce în ce mai abruptă. Cu cât urcăm mai sus, cu atât moralul nostru coboară.

Din când în când, tancurile alunecă înapoi, riscând să treacă de buza văii şi să se prăbuşească în hău. Privind în jos, ai senzaţia că te afli pe muchia unui cazan cu apă clocotită. Zăpada viscolită ţâşneşte din el asemenea jeturilor dintr-un gheizer. Numai conductorii rămân în vehicule. Noi ceilalţi ne punem papuci siberieni pentru zăpadă şi ne ţinem pe partea interioară a cărării, lipiţi de peretele de stâncă, astfel încât riscul de a fi aruncat peste margine de către o pală violentă de vânt să fie mai mic. Ajunşi dincolo de nivelul copacilor, unde vânturile eterne au întărit zăpada, ne punem schiuri scurte.

Acum tancurile şi săniile cu motor îşi măresc viteza şi ne e greu să ţinem pasul cu ele.

Pantherul lui Porta intră cu o viteză ameţitoare într-o curbă pe muchie de cuţit, alunecă lateral şi se loveşte trosnind de coasta muntelui. Pe cărarea îngheţată face o răsucire de trei sute şaizeci de grade, alunecă înapoi şi coboară vertiginos spre noi, împroşcând de jur-împrejur cu gheaţă şi zăpadă îngheţată. Ne aruncăm în lături care încotro pentru a nu fi striviţi de monstrul de patruzeci şi cinci de tone.

T-34 din coadă tocmai trece prin curba extrem de strânsă, când Pantherul se năpusteşte asupra lui învăluit într-un uriaş nor de zăpadă.

– Sfântă Născătoare! ţipă Albert, îngrozit.

– Întoarce maşina, cretinărie neagră! zbiară Barcelona cu disperare, dar Albert e complet paralizat. Se holbează cu ochii cât cepele la moartea care năvăleşte urlând asupra lui.

Printr-un salt spectaculos, Bătrânul se aruncă pe T-34, dar, înainte ca el să apuce să coboare prin turelă, Pantherul a şi sosit. Oţel se izbeşte de oţel şi ambele tancuri se precipită pe panta alunecoasă.

Printr-o minune, Albert reuşeşte să imprime şenilelor o mişcare inversă, aşa încât T-34 se freacă de perete şi se opreşte din goana nebunească. În ce fel, e un mister. Pantherul cabrează, căţărându-se pe jumătate peste T-34. Prin zornăitul oţelului, distingem invocările disperate ale lui Albert către Dumnezeu. Bătrânul îşi repede de două ori palma peste faţa tuciuriului. Albert încetează să mai zbiere şi zâmbeşte prosteşte.

– Nici un om nu rezistă la aşa ceva, se tânguie el amărât, după care se aşază afara în zăpadă, holbându-se la abisul de dedesubt.

– Tacă-ţi fleanca-aia neagră! exclamă Bătrânul furios. Marş înapoi în căruţa ta ca s-o putem lua din loc.

– Ba nu vreau, protestează Albert, cenuşiu la faţă. Nu mă mai interesează nici un fel de aur! Mă mulţumesc să rămân un sărman Obergefreiter de culoare în Armata germană, da, da. La ce-mi mai foloseşte o spinare de aur, omule, dacă zac zdrobit în carul meu pe fundul vreunei văgăuni?

– Ţi-am poruncit să taci, spumegă Bătrânul, îndreptându-şi automatul spre Albert. Sus cu tine!

Smiorcăindu-se încetişor, Albert se strecoară prin trapă şi-o trânteşte în urma lui.

Se iscă o controversă înfocată, care dintre noi să meargă lângă conductori în vehicule. Refuzăm cu toţii, şi atunci Porta organizează o grevă a şoferilor. Nu vor să conducă fără câte un observator în fiecare vehicul.

E greu de spus cine zbiară mai tare, Bătrânul sau Comisarul. Dar, cum e obiceiul, cei mai slabi se dau bătuţi. Resemnat şi înjurând pe-nfundate, mă caţăr lângă Porta şi mă strecor printre aparate.

– Arăţi ca amicul meu Rodeck în ziua în care l-au săltat să-l vâre la bulău treizeci de ani, rânjeşte el.

– Nu-l ştiu pe amicul tău, îi răspund în doi peri.

– Era un ins de treabă, continuă Porta vesel. I se zicea hoţ de maşini pentru că fura maşini. Dar în realitate era vopsitor, şi era atât de dibaci încât