Şi plecă. Auzi, să se roage pentru sufletul meu! Dacă m-ar fi cunoscut cât de cât, nu şi-ar mai fi luat pe cap o asemenea corvoadă. Dar cred c-ar fi făcut-o şi-n cazul ăsta, fiindcă aşa-i era felul. Ar fi fost în stare să se roage şi pentru Iuda; când îşi punea în gând ceva, s-a isprăvit, n-o mai pirteai opri nici în ruptul capului. Orice-aţi spune, eu unul zic c-avea mai mult coraj decât toate fetele pe care le-am văzut vreodată. Era plină de coraj! Ce spun eu miroase a tămâie, dar să ştiţi că n-o tămâiez de loc. Cât despre frumuseţe şi bunătate, să nu mai vorbim… era cu un cap mai sus ca toate fetele. N-am mai văzut-o de-atunci, din clipa când a ieşit pe uşa aceea, dar cred că m-am gândit de milioane şi milioane de ori la ea şi la făgăduiala ei c-o să se roage pentru sufletul meu. Şi, zău aşa, dacă mi-ar fi dat vreodată prin gând că ar folosi la ceva să mă rog pentru ea, să mor că m-aş fi rugat!

  Mary Jane a ieşit pesemne pe uşa din dos, nu sunt sigur, fiindcă nimeni n-a văzut-o când a plecat. Cum am dat ochii cu Suzana şi Buza de iepure, le-am zis:

  — Cum îi cheamă pe ăia de peste râu, la care vă duceţi uneori în vizită?

  — Care din ei, că-s mai mulţi? Dar mai des mergem la Proctori – răspunseră ele.

  — Da, ăsta-i numele. Mai-mai să-l uit. Domnişoara Mary Jane m-a rugat să vă spun că s-a dus degrabă acolo, fiindcă unul din ei s-a îmbolnăvit.

  — Care din ei?

  — Nu ştiu, adică am uitat. Da’ cred că-i…

  — Doamne păzeşte, nu cumva-i Hanna?

  — Îmi pare rău, dar chiar despre ea e vorba.

  — Dumnezeule! Şi era sănătoasă tun săptămâna trecută! E rău bolnavă?

  — Nici nu vă închipuiţi. Domnişoara Mary Jane zicea c-au stat la căpătâiul ei toată noaptea şi se crede că n-o mai duce decât vreo câteva ceasuri.

  — Vai, ce groaznic! Da’ ce-are?

  Nu mi-a dat prin gând nimic serios, aşa că le-am spus:

  — Gâlci.

  — Să i-o spui lu’ mutu! Nu se stă la căpătâiul unuia bolnav de gâlci.

  — Nu zău! Ce tot vorbiţi? Aflaţi că se stă când e vorba de gâlci de-astea. Sunt gâlci de-un soi nou, aşa zicea domnişoara Mary Jane.

  — De ce-i un soi nou?

  — Păi, fiindcă-s amestecate şi cu alte socoteli.

  — Ce socoteli?

  — Păi, cu pojar, tuse măgărească, brâncă, oftică, gălbinare, meningită şi câte şi mai câte.

  — Dumnezeule! Şi asta se numeşte gâlci?

  — Aşa spunea domnişoara Mary Jane.

  — Bine, da’ de ce-i zice gâlci, pentru numele lui Dumnezeu?

  — Păi, fiin’că tocmai de gâlci e vorba. Cu asta şi începe.

  — Prostii! E ca şi cum cineva şi-ar scrânti degetul ăl mare de la picior, ar lua otravă, ar cădea într-un puţ, şi-ar frânge gâtul şi-apoi şi-ar zbura creierii, iar altcineva, întrebând cine l-a omorât, ar afla de la un neghiob că omul a murit fiindcă şi-a scrântit degetul. Ar fi o nerozie. Tot aşa şi cu gâlcile astea. Ia zi, se ia?

  — Dacă se ia? Auzi întrebare! Dar o grapă se ia de tine când dai peste ea noaptea? Dacă nu te-agăţi de unul din dinţii ei, te-agăţi de altul, aşa-i? Şi nu poţi scăpa de dintele ăla fără să răstorni grapa peste tine. Aşa-i şi cu gâlcile, şi zău că-s o grapă parşivă de tot: când te-agăţi de ea, nu mai scapi.

  — E groaznic! oftă Buza de iepure. Mă duc la nenea Harvey şi…

  — Da, da, du-te repede! i-am spus. Să fiu în locul matale, n-aş mai zăbovi o clipă.

  — De ce spui asta?

  — Gândeşte-te puţin şi-ai să pricepi. Nu-i aşa că unchii matale trebuie să se înapoieze cât mai degrabă în Anglia? Şi crezi că sunt aşa de hapsâni încât să plece, lăsându-vă să veniţi singure dup-aceea? Doar ştii c-au să v-aştepte. Pân-aici e bine. Unchiul Harvey e preot, nu-i aşa? Foarte bine. Credeţi oare că un preot ar fi în stare să-l mintă pe căpitanul unui vapor, pe căpitanul unui mare vapor? Şi pentru ce, mă rog? Ca să-l înduplece s-o primească pe bord pe domnişoara Mary Jane? Ştiţi bine că n-ar fi în stare de aşa ceva. Şi atunci, ce-o să facă? O să spună: „Îmi pare rău, dar biserica mea va trebui să se descurce cum ştie, căci nepoată-mea s-a molipsit poate de gâlcile astea extra şi sunt dator să rămân aci şi s-aştept trei luni, până ce-o să se poată vedea dacă s-a molipsit sau nu cu adevărat”. Dar nu face nimic, dacă crezi că-i mai bine să te duci să-i spui lui nenea Harvey…

  — Ce tot vorbeşti? Când am putea petrece de minune în Anglia, să ne pierdem vremea aici aşteptând să vedem dacă Mary Jane s-a molipsit sau nu?! Da’ nerod mai eşti!

  — N-ar fi mai bine să daţi de veste prin vecini?

  — Alta acum! N-ai pereche de tont ce eşti. Nu-ţi dai seama că ar umple tot târgul? Ăl mai bine e să nu spunem nimănui nimic.

  — S-ar putea s-aveţi dreptate. Da, aşa e.

  — Cred totuşi, c-ar trebui să-i spunem unchiului Harvey că Mary a ieşit să se plimbe puţin, nu de alta, dar s-ar putea să fie îngrijorat.

  — Da, da, domnişoara Mary Jane mi-a zis: „Roagă-le pe fete să-i sărute pe nenea Harvey şi pe nenea William şi să le spună că m-am dus pe malu’ ălălalt la domnu…” cum naiba le zice bogătaşilor ălora de care tot pomenea