însoţească pledoaria cu probe. Porta reuşeşte cu greu să evite o femeie care vinde ziare, îmbrăcată în rochie albastră; îl copleşeşte cu expresii vulgare în limba lui Goethe.

– Eşti prea laş şi prea deştept să le faci chiar tu felul, surâde Porta. Piticul se ocupă de chestiile astea. S-au dus cu "Barza" la Charlotte şi i-au spus c-o să-i arunce copiii pe fereastră dacă nu le dă şaizeci la sută din ce-a câştigat la "Bufniţa". Ea a refuzat, aşa că s-au întors şi au cotonogit-o puţin. N-au obţinut nici aşa paralele, fiindcă ea s-a gândit că Hoţul de Biciclete o să-ţi vină de hac, rahat ce eşti! Până la urmă, au fost aruncaţi pe geam, şi ea, şi puştii.

– Doar nu crezi c-aş fi în stare să fac o faptă atât de cumplită? întreabă Egon cu voce nesigură. Căutaţi-l pe Hoţul de Biciclete şi-o să vă spună că toate astea nu sunt decât minciuni!

– Ai simţul umorului, râde Porta batjocoritor. Dac-o să-l mai vadă cineva pe băiatul ăla ieşind de la Moabitt, după sentinţa pe care a primit-o, atunci să ştii c-o să aibă o barbă până-n pământ şi peste nouăzeci şi şapte de ani. Din câte am auzit, arată deja ca rezultatul încrucişării dintre Frankenstein şi o mumie.

– Trebuie neapărat să mă ascultaţi, zbiară nerăbdător Egon. Ce aveţi voi de-a face cu "Hoţul"? A fost un om îngrozitor şi tortura femei!

– Ce mai pălăvrăgeşti, îl întrerupe nervos Micuţul. Fii şi tu o dată un adevărat german. Învaţă să priveşti moartea în faţă. Eşti unul din vechea ceată SA{49} a Führerului şi prin '33 umblai cu ciomagul în mână pe străzi.

– Eliberaţi culoarul când trece condamnatul la moarte, după cum spunea călăul, rânjeşte Porta, în timp ce virează spre parc.

– Nu e cazul să vă transformaţi în criminali doar de dragul meu, murmură Egon. Glumeam când ţi-am spus să nu mai ai nici o pretenţie la bani. Ce, ţi-ai pierdut simţul umorului? Trebuie să mai glumim şi noi din când în când, în vremurile astea grele!

– Atunci n-ai decât să râzi, propune Porta. (Hohoteşte cu poftă.) Tocmai pentru asta ne şi ducem la Siegessäule, ca să ne distrăm puţin. Eu şi Micuţul am văzut de multe ori cum se poate muri rapid, dar n-am întâlnit pe nimeni care să pice din vârful Siegessäulei. Cândva, mi-ai spus că-ţi doreşti foarte mult să înveţi să pluteşti. Acum te vom ajuta să-ţi realizezi visul. Nu uita să întinzi braţele în lături şi să le mişti aşa cum îşi mişcă pescăruşii aripile. Noi nu facem decât să te ajutăm să porneşti, dar îţi promit că va fi un start fără cusur!

– Va fi o privelişte extraordinară, jubilează Micuţul. Doar şaizeci şi şapte de metri înălţime, şi vei ateriza în mijlocul unui gazon de trandafiri!

– Şaizeci şi şapte şi jumătate, îl corectează Porta. Dar nu uita să dai din picioare, Egon, fiindcă altfel ai să cazi cu capul în jos, şi nu cred că sfecla asta sensibilă a ta ar putea suporta aşa ceva!

– Da, Întinde-te aşa cum se spune la cercurile de planorism, îl sfătuieşte Micuţul. Foloseşte curenţii ascendenţi!

Un zgomot puternic îi curmă vorbele. Porta e aruncat brusc din vehicul şi aterizează direct în lac. Raţele şi lebedele se înalţă în aer, fâlfâind din aripi agitate. Micuţul se rostogoleşte pe asfalt, dar se ridică imediat. Goneşte pe iarbă, încercând să scape din calea amfibiei, care vine huruind şi sfărâmându-se în urma lui.

Deasupra vârfurilor copacilor se ridică limbi lungi de flăcări, în clipa în care vehiculul ia foc. Porta iese la mal, înjurând atât de tare încât acoperă ţipetele de protest ale lebedelor şi ale raţelor.

– Viermele ăla blestemat, răcneşte el, ne-a tras pe sfoară. Unde s-a dus?

– S-a urcat în taxiul care ne-a ciocnit, explică Micuţul, agitându-şi nervos braţele. Îl văzusem acolo, cum ne pândea ca un borfaş. Credeam că aşteaptă un client, dar apoi l-am zărit pe Piticul la volan; era însă prea târziu să mai fac ceva.

– Într-un fel, se poate spune că aştepta un client, mârâie Porta, scurgându-şi apa din bonetă. Un client mai special!

– Eu cred că a avut un curaj nebun să lovească intenţionat, în mijlocul parcului, o maşină paşnică din Armata lui Adolf! spune Micuţul furios. Pe toate indicatoarele scrie că viteza maximă admisă e de douăzeci kilometri la oră, şi vine porcul ăla pitic cu o sută de kilometri la oră! Unde s-or fi ascuns blestemaţii de poliţişti de la circulaţie tocmai când ai nevoie de ei? Nu sunt niciodată acolo unde trebuie!

– Asta chiar că le-ntrece pe toate! răcneşte Sally, când ajung înapoi la Ministerul de Război şi-i povestesc incidentul cu taxiul. N-aţi auzit niciodată de dinamită? De ce nu i-aţi băgat câteva în fund? Acum e clar un lucru: trebuie neapărat să-l omorâm pe şobolan, dacă vreţi să rămâneţi în viaţă! Oamenii lui vă caută în mod sigur peste tot ca să vă zboare creierii! Şi voi staţi degeaba, ca două mâţe vagaboande ude leoarcă, şi vă uscaţi la radiatoarele guvernului! Of, ar trebui să… să… să… să vă scuip!

– Povestea asta se va termina dur de tot, mârâie Porta, cu o privire sfredelitoare. (Îşi mai stoarce o dată mantaua.) Pufarezu' o va păţi rău pentru asta! Când noi am hotărât să cadă-n cap de pe Siegessäule, nu se poate să plece pur şi simplu într-un taxi!

– Nu pricep cum de-au ştiut c-o luăm prin parc? se întreabă Micuţul cu o expresie mirată pe chip.

– Cele două pe care le-aţi încuiat în dulap, îi explică Sally, făcând un gest amplu cu braţele în semn de dezgust, au auzit tot ce-aţi discutat şi au înţeles unde o să-l duceţi. Nu trebuie să fii Einstein ca să pricepi un plan aşa şubred. Materia cenuşie din capul mare cât o baniţă a! Piticului s-a pus puţin în funcţiune şi, urmarea o cunoaşteţi foarte bine. Haideţi, ridicaţi-vă fundurile de acolo şi terminaţi odată ceea ce aţi început. Egon va sta la "Cucuvea", îndrugând verzi şi uscate. Duceţi-vă prin curte, intraţi pe fereastra pivniţei şi surprindeţi-l pe la spate. E mai uşor aşa! De-asta comisarii lui Stalin împuşcă oamenii în ceafă, atunci când trebuie lichidaţi!

Porta îşi