soarelui se strecurau printre frunze, luminînd pieziş cascada şi făcînd să strălucească stropii de apă în toate culorile curcubeului. Mai departe, rîul dispărea sub desiş, unde poate că se afla ascuns izvorul lui. Diferitele rîuleţe pe care le întîlnea în drumul său, făceau din el un adevărat rîu; dar aici, lîngă izvor, el nu era decît un pîrîu limpede, cristalin, cu o adîncime de numai cîteva degete.

Poposiră în acel loc încîntător. Pionierii aprinseră focul sub nişte copaci bătrîni, între crengile cărora Cyrus Smith şi tovarăşii săi ar fi găsit, la nevoie, un adăpost pentru noapte.

Flămînzi cum erau, mîncară cu multă poftă şi nu se mai gîndiră decît la somn. Dar, fiindcă auziseră cîteva răgete suspecte, hotărîră să ţină focul aprins toată noaptea, ca măsură de apărare. Nab şi Pencroff veghiară pe rînd, alimentînd mereu focul. Li se păru că zăresc diferite animale dînd tîrcoale taberii şi poate că nu se înşelau, dar noaptea trecu fără nici un accident şi a doua zi, la 31 octombrie, ora cinci dimineaţa, erau cu toţii sculaţi şi gata de plecare.

 

CAPITOLUL IV

În drum spre coastă. Cîteva grupuri de maimuţe. Un alt rîu. De ce nu se simte fluxul. O pădure pe litoral, Promontoriul Reptilei. Harbert îl invidiază pe Gédéon Spilett. Pocniturile bambuşilor.

 

La ora şase dimineaţa, după ce mîncară, pionierii îşi reluară drumul, avînd de gînd să ajungă cît mai repede, pe drumul cel mai scurt, la ţărmui apusean. Cît timp le va trebui ? Cyrus Smith spusese două ore, dar asta, fireşte, nu depindea, de el, ci de piedicile din drum. în aceste locuri, pădurea Far-West părea un desiş imens, unde creşteau înghesuiţi copaci din speciile cele mai diferite. S-ar fi putut deci să fie nevoiţi să înainteze croindu-şi drum cu toporul printre ierburile, tufişurile şi lianele încâlcite; fără îndoială trebuiau să înainteze şi cu puşca în mînă, avînd în vedere urletele de fiare, care se auziseră în timpul nopţii.

Inginerul determinase poziţia taberei orientîndu-se după muntele Franklin, aşa că, luînd-o în linie dreaptă spre sud-vest, ştia că vor ajunge în mod sigur la ţărmul apusean.

După ce se îngrijiră să pună în siguranţă barca, porniră la drum, Nab şi Pencroff luaseră hrană îndestulătoare pentru cel puţin două zile. Nici nu se puteau gîndi deocamdată să pornească la vînătoare şi Cyrus Smith recomandă chiar tovarăşilor săi să nu întrebuinţeze armele, ca nu cumva detunăturile să trădeze prezenţa lor prin acele locuri.

Primele lovituri de topor deschiseră drumul prin mărăcinişuri puţin mai sus de cascadă şi, cu busola în mînă, Cyrus Smith indică drumul pe care vor trebui să meargă.

Pionierii înaintau cu greu printr-o pădure asemănătoare cu cea care se afla în jurul lacului şi a platoului Grande-Vue. Nu puteau merge decît încet, pe măsură ce-şi deschideau calea prin desiş, dar inginerul se gîndea că această cale va face în viitor legătura cu drumul care ducea spre Pîrîul Roşu.

Încă de cînd porniseră, coborau ultimele metereze muntoase ale insulei, înaintînd pe un pămînt foarte uscat. Vegetaţia bogată din jur lăsa însă să se bănuie fie o întinsă reţea de ape subterane, fie existenţa vreunui rîu în apropiere, deşi Cyrus Smith nu-şi amintea să fi observat, cînd urcaseră pe crater, alte cursuri de apă în afară de rîul Mercy şi Pîrîul Roşu.

În primele ore ale excursiei, întâlniră din nou grupuri de maimuţe, care păreau foarte mirate de prezenţa oamenilor, vietăţi cu totul necunoscute pentru ele. Gédéon Spilett întreba, glumind, dacă aceste fiinţe, sprintene şi voinice, nu-i lua pe ei drept nişte fraţi degeneraţi. Şi, într-adevăr, călătorii noştri, împiedicaţi la fiecare pas de ierburi, de liane, de trunchiuri de copaci, arătau destul de neputincioşi pe lîngă aceste lighioane, care săreau din creangă în creangă şi pe care nimic nu le împiedica în drum. Maimuţele erau numeroase, dar, din fericire, nu manifestau nici o dorinţă de a-i ataca.

 Mai zăriră şi vreo doi porci mistreţi şi alte animale, cărora Pencroff le-ar fi trimis cu plăcere cîteva descărcături.

— Dar, le spuse el, astăzi nu vă facem nimic, nu v-a sosit încă ceasul. Săriţi şi zburdaţi în pace, dragii mei. Stăm noi de vorbă la întoarcere !

La ora nouă şi jumătate, drumul care ducea direct spre sud-vest fu tăiat deodată de un rîu, încă necunoscut, larg de treizeci pînă la patruzeci de picioare şi al cărui curent repede se datora albiei sale înclinate, săpată în stîncă. Apele rîului se rostogoleau spumegînd şi, cu toate că era adînc şi limpede, nu era navigabil.

— Iată că ni s-a tăiat calea ! strigă Nab.

— Nu, răspunse Harbert, acesta nu e decît un rîu pe care-l vom trece înot.

— La ce bun ? întrebă Cyrus Smith. Sînt sigur că rîul acesta curge spre mare. Să rămîuem pe malul stîng, să mergem de-a lungul lui şi, fără îndoială, vom ajunge mai repede la ţărmul insulei. Aşadar, înainte.

— O clipă, spuse reporterul, ce nume vom da acestui rîu, dragii mei ? Să nu lăsăm harta noastră necompletată.

— Adevărat ! spuse şi Pencroff.

— Dă-i tu un nume, copilul meu, spuse inginerul, adresîndu-se lui Harbert.

— N-ar fi mai bine să aşteptăm să-l cunoaştem în întregime ? întrebă acesta.

— Fie, răspunse Cyrus Smith. Atunci să ne reluăm drumul.

— Vă rog, numai o clipă ! spuse Pencroff.

— Ce este ? întrebă reporterul.

— Dacă nu e voie să vînăm, nu văd de ce n-am pescui, spuse marinarul.

— N-avem timp de pierdut, îi răspunse inginerul.

— O ! Numai cinci minute ! insistă Pencroff, nu vă cer decît cinci minute. E în interesul mesei noastre.

Şi Pencroff se culcă pe mal şl, vîrîndu-şi braţele în apă, zvîrli afară zeci de raci care mişunau printre stînci.

— Iată ceva bun , strigă Nab, ajutîndu-i marinarului.

— Nu vă spuneam eu că afară de tutun găseşti tot ce vrei pe insula asta ?! şopti Pencroff oftînd.

În mai puţin de cinci minute, „pescuiră” cu folos din belşugul de crustacee albastre, care mişunau în apele rîului.

După ce umplură un sac cu raci, îşi reluară drumul.

De cînd urmau malul rîului, pionierii umblau mai uşor şi mai repede. Malurile nu purtau nici o urmă de aşezare omenească, doar, din loc în loc, zăreau