saeralitate), iar formula de jurământ este aceasta: „Eu ţi-oi fi frate/Până la moarte. /M-oi lăsa de pâine şi de sare mai bine/Decât să mă las de tine!”. Mai răspândit este insă ritualul înfrăţirii prin crestarea degetului mic şi amestecarea sângelui. Sângele poate fi scurs într-un pahar de vin şi băut pe din două de către cei doi fârtaţi (M. Olinescu, MitoL. Românească, 384). După cum arată şi denumirea, crestarea degetului sau mâinii se făcea în forma unei cruci, iar, într-o fază mai veche, sângele trebuia supt. Când unul din cei înfrăţiţi murea, celălalt trebuia 'dezlegat, adică desfrăţit la mormântul fratelui decedat şi înfrăţit cu un alt partener, într-un loc, cât mai departe de mormânt (R. Vulcănescu, MitoL. Română, 338).

  Ritul înfrăţirii (însurăţirii) există şi pentru fete şi se efectuează, nu în ziua de Sântoader, ci în primele zile de după Paşti sau după Dumini ca Tomii. In Banat, astăzi se numeşte Matcălău, iar fetele înfrăţite poartă numele de mătcuţe sau vă-ruicE. În cazul fetelor insurăţite nu se practică crestătura şi amestecul de sânge, acesta din urmă fiind înlocuit cu vinul roşu pe care il beau din acelaşi pahar, având ca martori sacri tot pâinea şi sarea. Se mai laie în bucăţi un ban de argint, fiecare surată e obligată să-şi păstreze bucăţica ei până la moarte (S. FI. Marian, Sărbătorile, III, 191). Înfrăţirea rituală prin sânge şi vin, după părerea lui R. Vulcănescu, este o moştenire autohtonă transmisă dacoromânilor de către sciţii ce vieţuiau cândva pe teritoriul Daciei (op cit., 559-560).

  FEIGUEILE: în mitologia populară românească aşa se numeşte boala care provoacă frisoane şi temperaturi mari, dar şi duhurile feminine ce produc această boală cui-bărindu-se în corpul omului. Numărul acestor demoni, ca şi felurile de boală pomenite în textele descântecelor, variază de la 7-12 până la 90 sau 99, ele aflându-se toate în relaţie de rudenie intre ele: „Friguri de nouăzeci şi nouă de neamuri de friguri, /Fugiţi de la., /Din fierea lui, /Din splina lui, /Din inima lui” (Rădulescu Codin, Literatura populară, I, 555). Profilul mitic al Frigurilor nu e prea bine conturat, dar medicina populară dispune de un număr impresionant de procedee magice împotriva lor. Se constată că această boală este legată de un principiu umid şi acvatic şi, ca atare, pentru vindecarea bolii se recurge la un leac întruchipând un principiu ignic. Acesta poate fi cămaşa unui şarpe (purtător ai veninului ce întruchipează un element pirie): „Cine bea zeabă trecută prin cămaşă de şarpe scapă de friguri” (A. Gorovei, Credinţi şi superstiţii, 93). Eficiente sunt şi părţile din corpul sau din cuibul păsărilor legate de foc, precum barza, rândunica: „Pentru friguri să se afume cu găinaţ de barză” (idem, 94); „Se crede că frigurile se lecu-iesc dacă respectivul ce le are se afumă cu cuibul unei rândunele” (idem, 93). Şi în cazul Frigurilor, funcţionează pe larg principiul şi-milia similibus curantur sau, cum zic românii, „cui pe cui se scoate”. Cum boala ar proveni dintr-un exces de umiditate, se recomandă bolnavilor îmbăierea sau stropitul cu apă rece: „Se crede că dacă are cineva friguri este bine ca, pe când încep a-1 scutura, a turna pe respectivul pe neaşteptate o cofă de apă, sau să se scalde în apă rece, şi frigurile il vor lăsa” (ibidem, 92). Nu se exclude nici acţiunea unei magii imitative de un mare „rafinament” psihologic: „Dacă cineva e prins de friguri, să cheme o femeie, care a fugit cu cineva; să toarne apă pe bolnav, când doarme, şi să fugă acasă, ca să fugă frigurile de el, cum a fugit ea de la părinţi* (idem, 93).

  FRUCTUL: în diferite tradiţii mitologice simbolizează ideea abundenţei, rodniciei, fecundităţii, iar pe plan spiritual – înţelepciunea. Fructele formează conţinutul cornului abundenţei – alegorie a belşugului. R. Guenon compara fructul cu oul lumii – simbolul originii. Simbolismul fecundităţii este specific fructelor cu multe seminţe (granatul, dovleacul, pepenele etc). Alte numeroase fructe se asociază femeii, dragostei şi sexualităţii (mărul, para, piersica etc). Drept fructe spirituale sunt considerate smochina şi poama viţei de vie. Motivul transformării oamenilor în fructe şi pomi, precum şi naşterea miraculoasă intervenită în urma consumului unui fruct, seminţelor acestuia sau prin simpla atingere a pomului, e răspândit în poveşti şi legendE. În basmul românesc „Ţugunea feciorul mătuşii”, după ce eroul învinge pe cei trei zmei, femeile lor se prefac: cea mare – într-o vie mănoasă, cea mică – într-o fântână, iar cea mijlocie: „O livadă de peri: /Perii înfloresc, /Unii rodesc, /Perele se pârguiesc, /Multe se coc, /Multe se răscoc” (G. Dem. Teodorescu, Poezii populare româneşti, 472).

  De fiecare dată, prezenţa unei metamorfoze într-o formă animală sau vegetală, în tradiţii culturale de tip arhaic şi tradiţional, ne indică o rămăşiţă a unui străvechi totemism şi existenţa unei legături cu venerarea umbrelor strămoşilor. Într-adevăr, fructele şi poamele de tot felul reprezintă o ofrandă rituală îndatinata la românI. În fiecare an, în ziua de Probajne (6 august: Schimbarea la faţă), dedicată şi sărbătorii Moşilor (Moşii de Schimbare la faţă), la biserică se sfinţesc poame şi alte fructe. Oamenii le gustă atunci pentru prima dată „drept naforă, se socotesc astfel ca pomana moşilor” (T. Pamfile, Sărbătorile de toamnă, 4-5). Merele nu se mănâncă şi nu se scutură până la ziua de Sântilie (20 iulie). Se credea că în această zi vin morţii pe la casele lor, mai ales copiii. Femeile din unele zone chemau copiii străini de prin sat sub un măr nescuturat, ca să culeagă primele mere, ca morţii. Să se înveselească. Prin judeţul Govasna se spune că atunci scutură Sf. Ilie mărul raiului, iar copiilor ale căror mame au mâncat mere înainte de această zi le spune: „voi nu mâncaţi, căci pentru voi au mâncat mame ie voastre” (T. Pamfile, Sărbătorile de vară, 207-208).

  Ca întruchipare a strămoşului mitic sau ca obiect consacrat acestuia, fructul influenţează naşterile. Nu întâmplător, românii i-au spus copilului şi plod (V. Si. Plodu „fruct”). În practicile magice preventive, femeii însărcinate i se recomandă să evite consumarea fructelor cu rod dublu, „Nu e bine să se mănânce două poame,