•

Sala de sport are o tribună înaltă, despărțită la mijloc de o scară la fel de înaltă, care duce până jos, la o suprafață dreptunghiulară mare, pe care se intersectează linii colorate. Britt-Marie se gândește că acela trebuie să fie terenul pe care se vor juca meciurile de fotbal. Înăuntru.

Bancă îi adună pe copii în cerc în capul scărilor și le spune lucruri pe care Britt-Marie nu le înțelege, dar presupune că este un discurs dintr-acelea care să-i facă „să prindă vână”, căci se pare că le plac mult jucătorilor.

După ce termină, Bancă ridică bastonul în aer, în direcția lui Britt-Marie, și spune:

— Ai ceva de zis înainte de meci, Britt-Marie?

Britt-Marie nu s-a pregătit pentru eventualitatea în care ar trebui să aibă ceva de zis, nu e pe lista ei, așa că strânge mai tare baierele genții, se gândește bine, apoi spune:

— Cred că este important să încercăm să le facem o primă impresie bună.

Și poate că nu știe exact ce vrea să spună cu asta, dar e ceva ce Britt-Marie consideră un sfat de viață bun în general. Copiii o privesc cu sprâncenele ridicate în fel și chip. Vega mănâncă fructe și arată acră spre oamenii din tribună.

— Cui? Ălora? Ăia ne urăsc, nu te-ai prins?

Britt-Marie trebuie să admită că majoritatea oamenilor din tribună, mulți dintre ei purtând tricouri și fulare cu numele echipei din oraș, se uită la echipa din Borg un pic cum te-ai uita la un străin care tocmai a strănutat în metrou. La jumătatea scărilor îi vede pe bărbatul în vârstă de la un știu ce autoritate locală și pe femeia de la Federația de Fotbal, care veniseră la antrenament în Borg în urmă cu câteva zile. Femeia pare stresată, iar bărbatul are brațele pline cu documente. Lângă ei stau un alt bărbat, foarte serios, cu un tricou pe care scrie „Oficial” și o persoană cu păr lung, îmbrăcată cu o bluză de trening pe pieptul căreia e scris numele echipei din oraș pe o parte și „Antrenor” pe cealaltă parte. Persoana-antrenor, căci Britt-Marie n-are prejudecăți, pare indignată. Trage de documente și arată spre copiii din Borg țipând:

— Asta-i o cupă serioasă! Nu teren de joacă!

Britt-Marie nu știe ce înseamnă asta, dar, când Țestosul scoate din buzunarul pantalonilor scurți o doză de suc acidulat, decide pe loc că în niciun caz asta n-ar ajuta să lase o primă impresie bună, așa că îl somează să n-o deschidă. Țestosul se vaită imediat că i-a scăzut glicemia, la care Vega se ambalează, îi trage un ghiont în umăr și-i spune printre dinți:

— Ești surd, ce-ai? N-o deschide!

Din păcate ghiontul îl face pe Țestosul, al cărui echilibru nu pare să aibă nimic de-a face cu punctul lui de greutate, să se dezechilibreze și să cadă pe spate. Se rostogolește pe scări urlând și se oprește cu o bufnitură la picioarele femeii de la Federația de Fotbal, ale bărbatului de la autoritățile locale, ale oficialului și ale persoanei-antrenor.

— NU DESCHIDE DOZA! răcnește Vega.

— CE? urlă Țestosul, cu ochii dați peste cap.

Apoi decide că amețeala se datorează glicemiei scăzute și deschide doza cu suc.

•

Nu e tocmai ceea ce s-ar putea descrie drept o primă impresie bună, nu este, nu.

•

Când Britt-Marie și Bancă ajung lângă Țestosul, persoana-antrenor urlă încă și mai abitir. O ploaie de stropi de suc acidulat se abate asupra bărbatului în vârstă, a femeii de la Federație și a hârtiilor. Persoana-antrenor, la rândul său, are atât de mult suc în păr, pe față și pe haine încât lichidul din doză trebuie să fi sfidat legile fizicii.

— Seriooos??? Pe buuune??? se stropșește persoana-antrenor la oficial.

Oficialul clatină din cap foarte serios. Persoana-antrenor arată spre Bancă și spre Britt-Marie, atât de furioasă acum, încât gesticulează cu ambele mâini – de la distanță e greu de zis dacă arată spre cineva anume sau exemplifică doar cam cât de mare e un bursuc.

— Voi sunteți antrenorii echipei ăsteia? Persoana-antrenor face în aer demente semne ale citării când spune „antrenori” și „echipă”. Bastonul lui Bancă o împunge din greșeală pe persoana-antrenor prima dată și, poate, mai puțin din greșeală, de următoarele cinci ori. Femeia de la Federație pare stresată. Bărbatul în vârstă cu teancul de documente se ascunde în spatele ei și își ține o palmă pe gură.

— Da, noi suntem antrenoarele, încuviințează Bancă.

Persoana-antrenor rânjește, părând în același timp furioasă.

— O babă și o oarbă, seriooos? Asta se mai cheamă o cupă serioooasă? Ziceți!

Oficialul dă grav din cap că nu. Femeia de la Federație, mai stresată ca niciodată, se uită cu coada ochiului spre Bancă.

— Unul dintre jucătorii din echipa ta, Patrik Ivars…

— Ce-i cu mine? izbucnește angoasat Țestosul de pe podea.

— Ce-i cu el? spune Bancă cu un aer sumbru.

— Da, ce-i cu Patrik? întreabă o a treia voce.

Tatăl Țestosului apare în spatele lui Britt-Marie. Și-a pieptănat îngrijit părul și s-a îmbrăcat elegant. Din buzunarul sacoului se ițește o lalea roșie. Lângă el e Kent, cu cămașa șifonată. Îi zâmbește lui Britt-Marie, iar ei îi vine să-l ia de mână.

— Patrik e cu doi ani mai tânăr decât ceilalți. E prea tânăr să joace în cupă fără dispensă specială, spune femeia cu privirea în podea.

— Atunci dă-i dispensă! urlă Bancă, arătând cu bastonul spre oficial.

— Regulile sunt reeeguli! întrerupe persoana-antrenor.

— Zău? ZĂU? IA FĂ-TE ÎNCOACE FIR… zbiară Bancă și lovește furioasă aerul cu bastonul, căutând-o pe persoana-antrenor.

La care persoana-antrenor dă să apuce bastonul, ca să nu se dezechilibreze, dar o trage pe Bancă după ea. Se dezechilibrează amândouă și sunt gata să se rostogolească pe scări când o palmă mare o prinde pe persoana-antrenor de braț, ca o cătușă, și le oprește căderea.

Persoana-antrenor se holbează la Kent cu ochii cât cepele. Kent nu-i dă drumul brațului, ci se apleacă și îi spune, sigur de sine,