— Touche, domnule doctor! Cine se poate opune acestei expresii excelente? Acum vă înţeleg sentimentele dar încă nu-mi sunt clare implicaţiile lor în discuţia noastră.

  Breuer îşi alese cu grijă cuvintele în această problemă delicată.

  — Nici mie. Dar ştiu că trebuie să fiu atent ce vă dezvălui şi ce nu. Să vă povestesc un incident recent care ar putea fi relevant. Discutam cu Max, cumnatul meu. Eu n-am fost niciodată prea apropiat de Max pentru că l-am considerat mereu insensibil din punct de vedere psihic. Căsătoria mea s-a degradat însă până la un punct în care simţeam nevoia s-o discut cu cineva. Am încercat să pornesc o conversaţie despre asta cu Max, dar eram atât de copleşit de ruşine încât mi-a fost greu să continuu. Atunci, într-un mod la care nu m-am aşteptat niciodată, Max mi-a răspuns dezvăluindu-mi dificultăţi similare cu care se confruntă în viaţa sa. într-un fel destăinuirea lui m-a eliberat pe mine şi, pentru prima dată, noi doi am avut o discuţie intimă. Mi-a ajutat enorm.

  — Când spuneţi „mi-a ajutat", întrebă imediat Nietzsche, vreţi să spuneţi că disperarea dumneavoastră a scăzut? Sau că relaţiile cu soţia dumneavoastră s-au îmbunătăţit? Sau aţi avut o discuţie care v-a uşurat doar pe moment?

  Ah! Breuer îşi dădu seama că era încolţit! Dacă afirma că discuţia cu Max îi fusese într-adevăr de folos, Nietzsche avea să întrebe de ce mai avea nevoie de sfatul lui. Atenţie, atenţie.

  — Nu ştiu ce vreau să spun. Tot ce ştiu e că m-am simţit mai bine. în noaptea aceea n-am mai stat treaz, crispându-mă de ruşine. Şi de atunci m-am simţit mai deschis, mai pregătit să încep o investigaţie asupra mea.

  Nu merge bine, îşi zise Breuer. Poate că un apel simplu, direct ar fi mai bun.

  — Sunt sigur, domnule profesor, că m-aş putea exprima mai sincer dacă aş putea fi sigur că mă înţelegeţi. Când vorbesc despre dragostea mea obsesivă ori despre gelozie, m-ar ajuta să ştiu că şi dumneavoastră aţi trăit astfel de lucruri. Bănuiesc, de exemplu, că dumneavoastră găsiţi relaţiile sexuale dezagreabile şi că dezaprobaţi foarte tare preocupările mele în această privinţă. Normal, asta mă stânjeneşte în a vă dezvălui aceste faţete ale mele.

  O pauză lungă. Nietzsche stătea cu ochii pironiţi în tavan, cugetând adânc. Breuer era optimist, căci ştiuse să crească presiunea cu măiestrie. Spera că Nietzsche era gata în sfârşit să spună ceva despre sine.

  — Probabil, răspunse Nietzsche, că nu mi-am exprimat destul de clar poziţia. Spuneţi-mi, v-au sosit cărţile pe care le-aţi comandat de la editură?

  — încă nu. De ce întrebaţi? Există acolo pasaje relevante pentru discuţia noastră de azi?

  — Da, mai ales în Ştiinţa voioasă. Acolo afirm că relaţiile sexuale nu se deosebesc prin nimic de alte relaţii, căci şi ele presupun o luptă pentru putere. Dorinţa sexuală este, la bază, dorinţa de a domina total nuntea şi trupul celuilalt.

  — Eu cred că nu este adevărat. Nu pentru dorinţa mea!

  — Ba da, ba da, insistă Nietzsche. Priviţi mai adânc şi veţi vedea că această dorinţă este şi o dorinţă de a-i domina pe toţi ceilalţi. „Amantul" nu este cel care „iubeşte": ceea ce urmăreşte el în schimb este să fie singurul posesor al iubitei lui. Dorinţa lui este să îndepărteze întreaga lume de un bun preţios. Este tot atât de meschin ca şi dragonul care-şi păzeşte comoara de aur! El nu iubeşte lumea – dimpotrivă, este total indiferent faţă de toate celelalte fiinţe vii. N-aţi spus chiar dumneavoastră asta? De aceea vă plăcea – am uitat cum o cheamă – infirma?

  — Bertha, darnueinf.

  — Da, da, aţi fost mulţumit când Bertha a spus că veţi fi întotdeauna singurul bărbat din viaţa ei!

  — Dar dumneavoastră mutaţi totul în plan teoretic! Eu îmi simt pornirile sexuale în organele genitale, nu într-o arenă abstractă în care se confruntă nişte forţe!

  — Nu, declară Nietzsche, eu nu fac decât să spun lucrurilor pe nume! N-am nimic împotrivă ca un om să aibă relaţii sexuale când simte nevoia. Dar detest oamenii care le cerşesc, care renunţă la puterea lor pentru uşuratica femeie – pentru vicleana femeie ce transformă slăbiciunea ei şi puterea lui în puterea ei.

  — Ah, cum puteţi nega ceea ce este cu adevărat erotic? Dumneavoastră ignoraţi impulsul, atracţia biologică existentă în noi din construcţie, care ne permite să ne reproducem! Sexualitatea este o parte a vieţii, a naturii.

  — O parte, dar nu partea cea mai înălţătoare. De fapt, duşmanul de moarte al părţii înălţătoare. Daţi-mi voie să vă citesc o frază pe care am scris-o azi dimineaţă devreme.

  Nietzsche îşi puse ochelarii lui groşi, se întinse până la birou, luă de pe el un caiet uzat şi răsfoi paginile umplute cu o mâzgăleală ilizibilă. Se opri la ultima pagină şi, cu nasul aproape atingând caietul, citi:

  — Senzualitatea este o căţea care ne muşcă de călcâie! Şi cât de frumos ştie căţeaua asta să cerşească o bucată de spirit când i se refuză o bucată de carne." închise caietul.

  — Astfel problema nu este aceea că sexul este prezent, ci că el face să dispară altceva – ceva mult mai valoros, infinit mai preţios! Dorinţa, excitaţia, voluptatea – ele ne înrobesc! Gloata îşi petrece viaţa hrănindu-se, ca porcii, din troaca dorinţei.

  — Troaca dorinţei! repetă Breuer pentru sine, uimit de patima cu care vorbea Nietzsche. Aveţi sentimente puternice în această chestiune. Simt mai multă pasiune decât oricând în vocea dumneavoastră.

  — Marea pasiune e necesară pentru a înfrânge pasiunea! Prea mulţi oameni au fost traşi pe roata unor pasiuni mărunte.

  — Dar experienţa dumneavoastră în acest domeniu? Breuer bâjbââa. Dumneavoastră personal aţi avut experienţe nefericite care v-au ajutat să vă formulaţi concluziile?

  — Apropo de ce-aţi spus mai devreme, despre scopul primar al reproducerii – daţi-mi voie să vă întreb următorul lucru:

  — Nietzsche împunse