Porta îşi înalţă precaut capul peste gard. Observă totul dintr-o singură privire. Sare pe cealaltă parte şi trage, înainte de a atinge pământul cu picioarele. Gloanţele şuieră şi ricoşează în jurul "Căpşunei", care se aruncă la pământ, urlând terorizat. Are senzaţia că a murit deja.

Totul s-a terminat. Porta şi Micuţul se află lângă el, ameninţându-l cu pistoalele.

"Căpşună" închide ochii şi aşteaptă să fie împuşcat. Spre surprinderea lui, nu se întâmplă absolut nimic. Dacă ar fi fost în locul lor, i-ar fi împuşcat demult. Ştie din proprie experienţă că e mai sigur să procedezi astfel.

– Asta e tot ce-ai fost în stare să ne arăţi? întreabă Porta pe un ton dezamăgit, lovindu-l cu piciorul. Hai, ridică-te, "Căpşună" verde ce eşti şi spune-ne unde s-au ascuns Egon şi Piticul! Nu încerca s-o faci pe prostul. N-o să ne lăsăm duşi de nas de o poamă stricată ca tine. Dacă-ţi deschizi gura asta împuţită să-i avertizezi, o să-ţi împrăştiem creierii pe zidurile de la Moabitt! Şi când îţi vom da drumul, ai grijă să te-ndrepţi spre soare-apune, panimaieşi?

– De ce să nu-i facem felul după ce ne conduce la ascunzătoarea lui Egon şi a Piticului? întreabă trist Micuţul.

– Eşti genul de tip afemeiat care se dă în vânt după muieri cu cizme de călărie, nu? întreabă Porta, împungându-l pe "Căpşună" cu ţeava pistolului în coaste, pentru a-i stimula activitatea cerebrală. "Căpşună" mişcă din cap ca o oaie, ştergându-şi mizeria de pe faţă. Micuţul răsturnase peste el lada cu gunoi.

– Dacă nu faci tot ce vrem noi şi nu ne spui adevărul - chirăie vesel Porta, ameninţându-l cu degetul - n-ai să mai ai ocazia să vezi vreodată o pereche de cizme de călărie în picioarele vreunei femei. Ultima pereche de încălţăminte pe care o vei avea va fi făcută din betonul pe care ţi-l vom lipi de picioare, înainte să te aruncăm de pe unul din podurile de peste Spree. Şi acum, unde-l găsim pe Egon şi pe peştele ăla care face comerţ cu târfe?

"Căpşună" se uită îngrozit în jurul său. ca un om care e gata să se înece şi caută înnebunit ţărmul. Nu întrezăreşte nici o scăpare şi consideră că ar fi mai înţelept să-i destăinuie lui Porta, adevărul şi, apoi, să spere ca Egon să fie împuşcat înainte de a descoperi cine l-a turnat. Inspiră adânc de câteva ori şi se străduieşte să-şi întipărească pe chip o expresie de om cinstit.

– Egon şi Piticul sunt la îngrijitorul ăla nebun de la Grădina Zoologică şi aşteaptă să fiţi împuşcaţi! şopteşte el pe un ton conspirativ, privind speriat în toate direcţiile.

– Vorbeşti cumva de nebunul care cumpără tot felul de animale moarte şi apoi le împăiază? îl iscodeşte Porta în continuare, trăgându-i câteva palme ca să-i limpezească mintea.

– Da, da! răspunde "Căpşună". Rămâi încremenit când intri prima oară la el. Le-a umplut cu mecanisme de ceasornic şi acum urlă şi se mişcă, ca şi cum ar fi vii!

– Egon şi Piticul vor rămâne şocaţi când vor da ochii cu noi, rânjeşte încântat Micuţul.

– Să mai stai aici o jumătate de oră după ce plecăm! îl avertizează Porta, în timp ce sar gardul. Dacă nu, o să te alegi imediat cu un glonţ în ţeastă!

Se furişează prin grădină până la casa îngrijitorului.

Când ajung la uşă, sunt uzi leoarcă, pentru că au căzut într-o piscină în care îngrijitorul spală animalele moarte, înainte de a le împăia. Îi întâmpină o menajeră obeză care întredeschide uşa, dar nu scoate lanţul de siguranţă.

– Bună ziua, doamnă, începe Porta, zâmbindu-i şi salutând politicos.

Femeia îşi încreţeşte fruntea, privind cu suspiciune spre pistoalele pe care le au în mână.

– Ce doriţi dumneavoastră? întreabă ea cu un glas "prusac". Îngrijitorul-şef e într-o conferinţă şi nu vrea să fie deranjat.

– Sunt fratele lui; am venit în vizită, minte Porta cu neruşinare.

– Fratele lui? întreabă ea cu o evidentă reticenţă. N-am ştiut că îngrijitorul-şef are un frate. Vă numiţi tot Taut?

– În general, fraţii poartă acelaşi nume, surâde prietenos Porta.

– Dă-te la o parte! rage Micuţul, pierzându-şi brusc răbdarea. (Propteşte ţeava pistolului în gâtul femeii.) Sau poate vrei o pastilă de plumb care să-ţi găurească stomacul?

– Of, Doamne, nu! bolboroseşte ea, acoperindu-şi faţa cu mâinile.

– Scoate lanţul de la uşă şi ţine-ţi gura! N-o să ţi se întâmple nimic, spune Porta. Nu vrem să-i facem nici un rău unei doamne atât de drăguţe ca tine; ar fi regretabil şi le-ar provoca celor de la Asigurări o grămadă de necazuri.

Cu mâini tremurânde, menajera scoate lanţul şi se îndepărtează din cadrul uşii.

– E mult mai bine aşa, rânjeşte Micuţul. O împinge în baie şi încuie uşa.

Încep să umble prin casa îngrijitorului-şef cu agilitatea unor feline care-şi urmăresc prada.

Micuţul e în plină criză de nervi şi se manifestă violent. Ar fi în stare să treacă şi prin zidul de beton, numai să-i prindă mai repede pe Egon şi pe Pitic. Caută pe sub toate canapelele şi prin dulapuri. Micuţul deschide chiar şi ferestrele ca să se uite în grădină.

Îi descoperă la primul etaj, împreună cu îngrijitorul nebun şi cu două prostituate. Femeile stau fiecare pe câte o canapea şi fac nişte lucruri care l-ar determina pe orice cenzor de film să leşine imediat.

Piticul ţine în mână un pistol, aproape la fel de mare ca şi el.

– Staţi că trag! croncăne, agitând pistolul de colo-colo, de parcă ar goni găinile dintr-un strat de flori.

– O să faci pe tine, râde Micuţul. (Îl înşfacă de piept şi-l ridică într-o singură mână.) Între noi fie vorba, s-ar putea spune că ţi-ai prins boaşele într-o cursă de şoareci.

– Aruncă-l pe fereastră cu capul înainte! ordonă Porta ferm.

– Cât de departe să-l arunc? întreabă Micuţul, spărgând geamul cu capul Piticului. Cioburile de sticlă se împrăştie pe cimentul de dedesubt.

– Cât de departe poţi, dar fă în aşa fel încât să cadă pe o piatră mare şi ascuţită, mârâie Porta. Micuţul îl ridică pe Pitic deasupra capului şi se dă un pas înapoi ca să-şi ia avânt.

Târfele încep să scâncească.

– Adio, mădular de pigmeu ce eşti! mugeşte Micuţul şi-l azvârle pe fereastră.

Piticul cade în grădină cu rama ferestrei cu tot. Se prăbuşeşte cu un bubuit asurzitor, dar nici vorbă să moară. Dimpotrivă,