De asemenea, nici pe litoral nu se zărea nimic, cel puţin privind linia dreaptă, care se întindea pe vreo trei mile spre sud pe coasta promontoriului, căci dincolo de ea începea o ieşitură a ţărmului care ascundea vederii cealaltă parte. Nici de la capătul sudic al peninsulei nu se mai putea zări capul Ghearei, ascuns după stîncile înalte.

Rămînea acum de explorat ţărmul meridional al insulei, şi stăteau în cumpănă, neştiind dacă s-o facă în acea zi. Pînă atunci, nu se gândiseră la această prelungire a călătoriei, mai ales că nu se aşteptaseră să nu găsească nici o urmă de naufragiu pe coasta apuseană. De aceea, îşi lăsaseră şi piroga legată de malul Rîului Cascadei. Acum, însă, cînd constatară că pe ţărmul de apus nu vor găsi nici un semn de naufragiu, pionierii îşi dădură seama că trebuiau să caute pe coasta de sud a insulei ceea ce nu găsiseră pe cea de vest.

Gédéon Spilett fu acela care ceru să se prelungească cercetările, pînă cînd chestiunea presupusului naufragiu va fi complet lămurită.. De aceea, întrebă la ce depărtare se află capul Ghearei de extremitatea peninsulei.

— Cam la treizeci de mile, răspunse inginerul, — dacă ţinem seama de cotiturile coastei.

— Treizeci de mile! spuse Gédéon Spilett. Asta înseamnă o zi bună de mers. Eu îmi închipui însă că ne putem întoarce la Casa de Granit şi de-a lungul ţărmului de sud.

— Dar, — observă Harbert, — de la capul Ghearei la Casa de Granit trebuie să mai socotim cel puţin zece mile.

— Hai să spunem patruzeci de mile, răspunse reporterul, — şi hai să le şi facem. E adevărat, drumul e obositor, dar cel puţin vom cunoaşte insula şi nu vom mai fi nevoiţi să pornim într-o altă explorare.

— Foarte bine, să mergem, spuse Pencroff. Dar ce facem cu piroga ?

— Dacă barca a rămas singură o zi întreagă la izvorul rîului, răspunse Gédéon Spilett, — poate să mai stea încă două zile. Pînă acuma nu ne putem plînge de hoţi pe insulă.

— Totuşi, — observă marinarul, — cînd mă gîndesc la păţania cu broasca, parcă nu mai am atîta încredere.

— Broasca ! Broasca ţestoasă ! răspunse reporterul. Nu ştii că a răsturnat-o marea ?

— Cine ştie ? şopti inginerul.

— Dar... începu Nab.

Nab avea ceva de spus, dar deschisese gura fără să zică nimic.

— Ce vrei să spui, Nab ? întrebă inginerul.

— Dacă ne întoarcem de-a lungul ţărmului pînă la capul Ghearei, răspunse Nab, — după ce vom ocoli capul vom întîlni în cale...

— ...Rîul Mercy, aşa-i, răspunse Harbert, — şi nu vom avea nici pod, nici barcă pentru a-l trece!

— Nu-i nimic, domnule Cyrus, răspunse Pencroff, — cu cîteva trunchiuri de copac nu ne va fi greu să trecem rîul !

— Cum o fi... spuse Gédéon Spilett. însă ne va prinde bine să construim un pod, dacă vrem să avern drumul direct către Far-West.

— Un pod ? strigă Pencroff. Dar ce, domnul Smith nu e de felul lui inginer ? Cînd vom avea nevoie de un pod, ne va face unul. Cît priveşte trecerea pe celălalt mal al rîului, în astă-seară, mă priveşte pe mine. Mai avem mîncare pentru o zi, şi de altminteri, poate că nu vom mai duce lipsă de vînat. Deci, înainte !

Propunerea reporterului, susţinută cu însufleţire de marinar, avu încuviinţarea tuturor, căci fiecare ţinea să termine cu îndoielile. Afară de aceasta, întoarcerea pe la capul Ghearei completa de minune explorarea. Dar nu aveau o clipă de pierdut, căci o etapă de patruzeci de mile se străbate cu greu şi nu puteau ajunge la Casa de Granit înainte de căderea nopţii.

La ora şase dimineaţa, micul grup porni. Puştile fură încărcate în vederea întîlnirilor neplăcute, şi Top, care alerga înainte, primi poruncă să cerceteze marginea pădurii.

De la extremitatea promontoriului, cu care se sfîrşea peninsula, coasta se rotunjea pe o distanţă de cinci mile, distanţă pe care o parcurseră repede, fără să găsească nici cel mai neînsemnat semn de debarcare, nici o epavă, nici un foc stins, nici o urmă de paşi omeneşti.

Pionierii ajunseră în golful Washington, de unde îmbrăţişară cu privirea întreaga întindere a litoralului sudic. La o depărtare de douăzeci şi cinci de mile, coasta se termina cu capul Ghearei, care de-abia se zărea în ceaţa dimineţii şi pe care un fenomen de miraj îl arăta aşezat mai sus, ca şi cum ar fi fost suspendat între pămînt şi apă. între locul unde se aflau pionierii şi fundul uriaşului golf, ţărmul cuprindea mai întîi o plajă întinsă şi dreaptă, mărginită în fund de un lanţ de arbori, apoi coasta, foarte neregulată, înainta în mare cu ieşituri ascuţite, şi mai departe, cîteva stînci negricioase, risipite într-o neorânduială pitorească, se terminau cu capul Ghearei!

Astfel se înfăţişa această parte a insulei, pe care o vedeau pentru întîia oară, şi exploratorii se opriră o clipă, cercetînd-o Cu privirea.

— Un vapor eşuat aici, spuse Pencroff, ar fi pierdut. Uitaţi-vă, bancuri de nisip pînă în larg, şi mai departe stînci şi iar stînci ! Primejdioase locuri !

— Dar cel puţin ar mai rămîne ceva din vapor? întrebă reporterul.

— Ar rămîne cîteva bucăţi de lemn pe stînci şi nimic alături, îi răspunse marinarul.

— De ce ?

— Pentru că aceste nisipuri, mai primejdioase decît stîncile, înghit tot ce aruncă marea în aceste locuri Şi un vapor întreg, de cîteva sute de tone, poate să dispară în întregime în cîteva zile.

— Atunci, Pencroff, întrebă inginerul, n-ar fi de loc de mirare să nu mai fi rămas urmă din vasul care ar fi putut eşua pe aceste nisipuri ?

— Desigur, domnule Smith, datorită furtunii şi condiţiilor atmosferice. Totuşi, este îndoielnic, chiar dacă s-a întîmplat aşa, să nu mai fi rămas nici măcar catarge sfărâmate sau bucăţi răzleţe aruncate departe pe ţărm, acolo de unde nu le pot lua valurile.

— Atunci să cercetăm mai departe, hotărî Cyrus Srnith.

La ora unu după-amiază, după ce străbătuseră douăzeci de mile, pionierii ajunseră la capătul golfului Washington.

Poposiră ca să prînzească.

Din acel loc, începea o coastă neregulată, plină de crestături ciudate, în faţa căreia se întindea un