„Ori te încrezi în Sfintele Scripturi, ori eşti un păgân care gândeşte cum se gândea înainte de Alexandru - care de altfel n-a fost în stare să ne lase nici o hartă. Scripturile spun că nu numai pământul, ci întregul univers e făcut în formă de tabernacul sau că Moise şi-a construit altarul său ca pe o copie fidelă a universului, de la pământ până la cer.”

„Dar filosofii antici...”

„Filosofii antici, care încă nu erau luminaţi de cuvântul Domnului, şi-au inventat Antipozii, pe când în scrisorile Apostolilor se spune că Dumnezeu a făcut dintr-un singur om omenirea noastră, ca să locuiască pe toată faţa pământului ; faţa, nu o altă parte care nu există. Iar Evanghelia lui Luca spune că Domnul a dat Apostolilor puterea să meargă pe şerpi şi pe scorpioni, iar să mergi înseamnă să păşeşti pe ceva, nu sub ceva. Pe de altă parte, dacă pământul ar fi sferic şi suspendat în gol, n-ar avea nici deasupra, nici dedesubt şi deci n-ar exista nici un sens al drumului şi nici drum, în nici un sens. Cine a gândit că pământul e o sferă? Păcătoşii înşelaţi de simţământul de spaimă pe care cerul atârnând deasupra lor li-l insufla! Care Pitagora sau care Aristotel a izbutit să vestească învierea morţilor? Şi nişte neştiutori şi proşti ca aceştia aveau să-nţeleagă forma pământului? Pământul ăsta făcut ca o sferă ar fi servit oare să prevadă răsăritul sau apusul soarelui sau ziua în care cade Paştele, când nişte persoane atât de umile, care n-au studiat nici filosofia, nici astronomia, ştiu foarte bine când apune soarele şi când răsare el, potrivit anotimpurilor, şi în ţări diferite calculează Paştele în acelaşi fel fără să se înşele? Trebuie oare să cunoşti altă geometrie decât aceea pe care o cunoaşte un bun dulgher şi altă astronomie decât aceea pe care o cunoaşte ţăranul când seamănă şi când culege? Şi apoi, de care filosofi antici îmi vorbeşti? Îl cunoaşteţi voi, latinii, pe Xenofan din Colofon care, chiar dacă presupunea că pământul e nesfârşit, nega că ar fi sferic? Neştiutorul poate spune că, luând universul ca pe un sanctuar, nu se reuşeşte a se explica eclipsele sau echinocţiile. Ei, bine, în imperiul nostru, al romanilor, a trăit cu secole în urmă un mare învăţat, Cosmas Indicopleustes, care a călătorit până la marginile lumii, şi în a sa Topografie creştină a demonstrat în mod de netăgăduit că pământul are cu adevărat forma unui sanctuar şi că numai în acest mod se pot explica tocmai fenomenele cele mai obscure. Vrei tu ca Ioan, cel mai creştin dintre regi, să nu urmeze cea mai sacră dintre topografii, care nu-i numai aceea a lui Cosmas, dar e şi cea a Sfintelor Scripturi?”

„Şi eu spun că Preotul Ioan al meu nu ştie nimic de topografia lui Cosmas al tău.”

„Tu singur mi-ai spus că Preotul e nestorian. Or, nestorienii au avut cu alţi eretici, anume monofiziţii, o ceartă dramatică. Monofiziţii considerau că pământul e făcut ca o sferă, iar nestorienii, ca un tabernacul. Se ştie că şi Cosmas era nestorian şi în orice caz discipol al maestrului lui Nestoriu, Teodoros din Mapsuestia, şi s-a bătut toată viaţa împotriva ereziei monofizite a lui Ioan Filiponou din Alexandria, care-i urma pe filosofii păgâni ca Aristotel. Nestorian era Cosmas, nestorian şi Preotul Ioan, amândoi nu pot decât să creadă cu tărie în pământul în formă de tabernacul.”

„Un moment. Atât Cosmas al tău, cât şi Preotul meu sunt nestorieni, nu discut asta. Dar, fiindcă nestorienii, după câte ştiu eu, greşesc în ce-l priveşte pe Isus şi pe mama sa, ar putea greşi şi-n ce priveşte forma universului. Sau nu?”

„Aici vine argumentul meu foarte iscusit! Vreau să-ţi arăt că - dacă vrei să-l găseşti pe Preotul Ioan - pentru tine-i bine în orice caz să te iei după Cosmas, şi nu după topografii păgâni. Să presupunem pentru o clipă că a scris Cosmas lucruri false. Chiar dacă ar fi aşa, aceste lucruri sunt gândite şi crezute de toate popoarele de la răsărit pe care le-a vizitat el, altfel nu le-ar fi aflat, în acele pământuri dincolo de care se află stăpânirea Preotului Ioan, şi cu siguranţă locuitorii acelui regat cred că universul este în formă de tabernacul, şi măsoară distanţele, graniţele, cursul fluviilor, întinderea mărilor, a coastelor şi a golfurilor, ca să nu mai spun şi ale munţilor, după minunatul plan al tabernaculului.”

„Încă o dată, nu mi se pare un argument bun”, zise Baudolino. „Faptul că ei credeau că trăiesc într-un sanctuar nu înseamnă că trăiesc cu adevărat.”

„Lasă-mă să-mi termin demonstraţia. Dacă tu m-ai întreba cum să ajungi la Calcedonia, unde m-am născut eu, eu aş şti să-ţi explic foarte bine. Poate că eu măsor ziua de călătorit în alt fel decât tine sau că numesc dreapta ceea ce tu numeşti stânga - pe de altă parte, mi s-a spus că sarazinii desenează hărţi unde miazăzi se află sus şi septentrionul în jos şi deci soarele răsare la stânga ţărilor pe care le reprezintă ei. Dar, dacă tu accepţi modul meu de a reprezenta cursul soarelui şi forma pământului, urmând indicaţiile mele vei ajunge la sigur în locul unde vreau să te trimit, în schimb n-o să poţi să le-nţelegi dacă le vei raporta la hărţile tale. Aşa că”, încheie Zosima, „dacă vrei s-ajungi în ţara Preotului Ioan, trebuie să foloseşti harta lumii pe care ar folosi-o Preotul Ioan, şi nu pe a ta - bagă de seamă, chiar dacă a ta ar fi mai bună decât a lui.”

Baudolino fu cucerit de ascuţimea argumentului şi-i ceru lui Zosima să-i explice cum anume vedea Cosmas, şi prin urmare şi Preotul Ioan, universul. „Ei, nu”, zise Zosima, „harta ştiu eu bine unde s-o găsesc, dar de ce trebuie să ţi-o dau ţie şi împăratului tău?”

„Afară doar dacă el nu ţi-ar da atâta aur, încât să poţi