în care zace ascuns, tot aş face-o. Dar dacă voi vreţi să vă trăiţi mai departe măruntele voastre vieţi în sărăcie şi mizerie, atunci ieşiţi acum din rând, cât încă nu v-a înghiţit Era Glaciară.

Bătrânul revine învineţit de frig.

– De ce naiba nu m-ai luat cu tine? întreabă Comisarul, ungându-l pe faţă cu alifie contra degerăturilor. Niciodată să nu mai faci una ca asta! Habar n-ai cât de uşor te poţi pierde. Nu te poţi bizui pe compas. Munţii dereglează acul magnetic.

– Dă-mi să beau, face Bătrânul brusc, întinzând mâna după bidonul lui Porta. Cunoşti zona asta? se întoarce el către Comisar.

– Nu, pe-aici n-am mai fost. Dar prin trecătoare mergem vreo patru sute de kilometri mai puţin. Se spune că din octombrie până la sfârşitul lui mai e imposibil de trecut. Am ales drumul ăsta pentru mai multă siguranţă. Nimănui nu i-ar trece prin cap că cineva ar putea încerca să se-aventureze pe aici în vreme de iarnă.

– Pe dracu', blestemă Bătrânul. Hai s-o luăm din loc. Trebuie să pătrundem prin trecătoarea aia cât mai repede. Se apropie o furtună. De partea cealaltă e un fort vechi, o mănăstire, sau ceva unde-am putea să ne aciuim peste noapte şi să facem plinul.

Când ajungem la jumătatea trecătorii, una din şenilete derapează de pe cărare şi suntem nevoiţi s-o dezgropăm din troienele de zăpadă.

Porta vrea să-i facă vânt peste margine şi-şi îndreaptă Pantherul într-acolo, dar Comisarul se opune vehement. Nu ne putem descurca fără camion, dacă va fi să ne întoarcem cu aurul.

Apoi se împotmoleşte T-34 cel vechi. Plângem de furie şi disperare şi suntem pe cale de a ne da bătuţi. În cele din urmă. reuşim să aducem T-34 cel nou într-o poziţie din care să-l poată scoate din zăpadă pe fratele lui mai în vârstă. Cablurile de remorcare pârâie şi cântă.

– Înapoi, ţipă alarmat "Degerilă", aruncându-se în dosul unui troian de zăpadă.

– Vine careva? întreabă Micuţul, dezorientat, holbându-se de după un copac mare.

Cablul plesneşte cu un trosnet şuierător şi bucăţi din el zboară pe lângă capul Micuţului. Numai câţiva centimetri mai la stânga, şi ar fi fost decapitat. O furie turbată pune stăpânire pe el. Cu o lopată în mână, se năpusteşte înspre T-34, din care răsare deasupra turelei figura crâncenă a lui Albert.

Fulgerător, Albert trânteşte trapa şi-o zăvorăşte din interior. Micuţul repede lopata în trapa închisă, înnebunit de furie.

– Ieşi de-acolo, canibal negru, să te omor! răcneşte el ca un apucat.

– Pocniţi-l, să se liniştească! strigă Bătrânul. Dar nici unu! dintre noi nu îndrăzneşte să se apropie de el când e în halul ăsta. Un urs grizzly turbat e un mieluşel în comparaţie cu Micuţul.

– Ieşi, maimuţă jegoasă, zbiară el, trăgând şnurul unei grenade şi învârtind-o deasupra capului.

– Drace! Azvârle-o! îl previne Porta din turela Pantherului.

– Atunci, na! urlă Micuţul, aruncând grenada înspre Porta, care se vâră la. adăpost în burta tancului cu iuţeala unei nevăstuici.

Grenada loveşte muchia de sus a trapei turelei, dar antena o face să-şi schimbe direcţia şi explodează cu un plesnet sec.

– Să mă ia dracu' dacă mai stau să înghit aşa ceva, ocărăşte Bătrânul. Înşfacă iute Kalaşnikovul de ţeavă, îl răsuceşte deasupra capului, prăvălindu-l cu o bufnitură surdă în ceafa Micuţului. Cu un geamăt prelung şi răguşit, uriaşul se lungeşte în zăpadă. Braţele şi picioarele îi zvâcnesc de câteva ori, apoi rămâne nemişcat.

– Împuşcă-l, spumegă Albert din interiorul tancului, împuşcă-l pe descreieratul ăla!

– Unde l-ai găsit? întreabă Comisarul, clătinând uluit din cap. Ăsta ar trebui ţinut într-o cămaşă de forţă pentru tot restul zilelor!

– Legaţi-l! porunceşte Bătrânul, scrâşnind din dinţi. Când şi-o reveni, o să fie mai rău decât o tonă de obuze. Legaţi-l de ţeava tunului. Nici măcar el nu-l va putea rupe.

– Ce l-a găsit? întreabă Porta, scoţându-şi din nou precaut capul prin trapa turelei.

– A fost cât pe ce să-şi piardă scufiţa când a plesnit cablul, explică Gregor râzând. Îşi închipuie că Albert ar fi făcut-o intenţionat, fiindcă ceva mai devreme se luaseră la harţă pentru nişte budincă neagră.

– Am spus-o întotdeauna, hotărăşte Porta. Băiatul ăsta e prea sensibil.

Târziu în noapte reuşim să străbatem trecătoarea, şi ajungem dincolo patinând şi legănându-ne. Înaintea noastră se ridică uriaşul fort, sumbru şi ameninţător. E clădit din blocuri imense de piatră, aşezate unul peste celălalt fără nici un fel de mortar. Dacă s-ar fi folosit şi mortar, acesta s-ar fi fărâmiţat de-o veşnicie. Gerul muşcase adânc din colţurile blocurilor de piatră.

– Asta zic şi eu blocuri de construcţie, exclamă Heide, impresionat o dată cu adevărat. Oare cum au reuşit să le aşeze unul peste altul?

– Cu sclavi, răspunde "Curvarul", de parcă ar fi lucrul cel mai firesc din lume. Aici, în Rusia, n-am dus niciodată lipsă de aşa ceva. Sunt devotaţi şi eficienţi şi sunt destui. Oamenii pot fi determinaţi să facă orice dacă ştii cum să-i croieşti cu biciul sau să-i crestezi niţel cu un cuţit căzăcesc.

– Întotdeauna am fost un mare admirator al principiilor voastre umanitare, îi aruncă Porta sarcastic.

Bătrânul vrea să facem plinul înainte de a ne odihni, dar e nevoit să se lase păgubaş în faţa protestelor noastre sălbatice.

"Degerilă" şi Gregor aprind un foc uriaş în sala principală.

– Pe-aici pute a mort, spune Barcelona, adulmecând aerul.

– La naiba cu asta şuieră Comisarul. Morţii nu-s periculoşi!

– Eşti un ins atât de spurcat, încât îmi vine să scuip când te văd, urlă Micuţul furios. Dă să-l altoiască pe Heide cu pistolul-mitralieră.

– Încetaţi odată cu ciorovăiala asta nesfârşită, strigă Bătrânul. Acum vreau linişte. Încă o vorbă, şi veţi intra în serviciu de santinelă.

– Rahatul ăla de nazist arată de parcă merge la înmormântare, rage Micuţul, îndreptând automatul înspre Heide. Las că-i arăt eu!

– Taci din gură şi vino-ncoace. Hai să-i aşternem un joc de-a banca idiotului, propune Porta, amestecând cărţile. Câţi sunteţi? întreabă el, privind în jur.

– Eu unul sunt mult prea istovit, geme Barcelona, lăsându-se greoi pe podeaua din pământ bătătorit.

– Pentru două lucruri, un bărbat nu-i niciodată prea obosit, spune Porta, tăind cărţile. Pentru jocuri de noroc şi pentru cordeală. Vă pot spune o poveste despre ce li se poate întâmpla indivizilor care-şi închipuie că sunt prea obosiţi ca să mai reguleze.

Mult-prea-binecunoscutul Wachtmeister Alois Fresa de la "Alex" Station a fost transferat vremelnic, în duminica dinaintea Paştelui, în sectorul "civililor".