A îmbrăcat costumul vărgat şi şi-a tras o freză africană - ăsta-i simptom tipic al paranoiei. Mai apoi şi-a făcut rost de nişte tocuri de pistol din piele galbenă în care-a vârât vreo câteva P-38. P-asta o prinsese din filmele cu tipi duri. Fireşte că i-a lăsat cu gura căscată pe toţi gorobeţii. A dat de înţeles cum c-ar fi de la Gestapo, dar asta era vrăjeală. De fapt el făcea parte din brigada contra hoţilor de biciclete.

După toate astea, se isprăvi ziua lui norocoasă. Dădu peste trei gherţoi care ieşeau din Kommerzbank de pe Hohenzollern Damm, fiecare cu câte o traistă de bani la subsuoară, şi îi culcă la pământ cu artileria sa de mână. Vestea acestei băi de sânge se răspândi în tot Berlinul şi în curând femeile începură să-l copleşească pe Alois. Azi aşa, mâine aşa, până când pricepu că e mai mult decât poate face faţă, şi atunci ar fi vrut să se ducă toate dracului şi să-l lase în pace. Aşa că iată-l într-o seară târziu, şezând la "Caraliul borfaş" cu capul pe masă, regulat, făcut ţăndări. Numa' ce-apăru o puicuţă pavoazată din sectorul Rathaus, legănându-se pe tocurile ca nişte catalige, care-ncepu să-l atingă ca să i se scoale.

"Ce-ai zice tu să-mi arăţi cealaltă armă? şopti ea cu o pasiune drăcească. Am auzit o mulţime de lucruri despre tine! Ştiai că arăţi aşa cum şi-a dorit întotdeauna Clark Gable?" Apoi îl atinse ceva mai mult; îşi strecură înăuntru un deget lung cu o unghie pictată, apucându-se să lucreze direct cu Gogu ăla cu guler rabatabil. Dar Goguţu' nu mai voia. Era atât de bleg şi de zbârcit ca al unui eunuc de nouăzeci de ani.

"Cară-te! se zborşi Alois la ea, dându-i un brânci. Dac-ar fi fost să mi se aprindă călcâiele după tine, ar fi trebuit să arăţi cu totul altfel!"

"Şi mai zici că tu eşti tipul care-a spart gura târgului, ţipă ea. N-ai nici măcar păr pe boaşe! Nu scapi tu aşa ieftin, bătându-ţi joc de mine!" Şi, înainte ca cineva să bage de seamă ce are ea de gând, numai ce-o vezi cu câte-un P-38 în fiecare mână I le subtilizase uşurel din tocurile de la subsuori. Le despiedică tacticoasă cu deştele mari, aşa cum făceau cowboys când intrau în câte-o bancă pentru a regla conturile.

"Doamne! Nu! urlă el, ţinându-şi mâinile în faţă". Dar la ce-i folosea?

Barmanul cel olog se înecă cu dantura. Încercase să zbiere "Heil Hitler!" şi să bea în acelaşi timp.

"Înţelege-mă! Te implor, iubito! Sunt prea obosit!" bălmăji nenorocitul. Dar pică de pe scaunul barului şi, până să ajungă jos, era deja mort de-o veşnicie.

Barmanul încercă să strige, dar nu-i ieşi din gură decât un sunet ca al unui leu de mare astmatic.

Aşa că vedeţi bine ce i se poate întâmpla unui individ care-i prea ostenit să mai reguleze! Mai mizează careva? întreabă Porta, privind din nou în jur.

– Douăzeci! strigă Gregor, trântind mărcile pe masa improvizată.

Dar în curând jocul se stinge. Suntem mult prea epuizaţi şi nici nu ne mai pasă dacă pierdem sau câştigăm. Ultimii rămân în joc Porta şi "Degerilă". Pe urmă o lasă şi ei baltă.

Micuţul nici n-apucă să pună bine capul jos, că izbucneşte într-un hohot de râs. E unul dintre fericiţii care sunt în stare să râdă ore întregi la o glumă de-a lor. Râsul său nestăpânit ne cuprinde şi pe noi. În curând întreaga încăpere e scuturată de râs.

Comisarul nechează, şi lacrimile-i curg pe obraz. De câte ori ne uităm la Micuţul, cu melonul său cenuşiu-deschis pe-o sprânceană, ne umflă din nou râsul. Pur şi simplu nu ne putem opri. Singura mutră serioasă e a lui Heide. Fiecare hohot de râs pare să-i îngheţe faţa într-o mască şi mai rigidă de severitate. În cele din urmă, adormim epuizaţi. Dintr-o dată, Micuţul e din nou lângă noi. Stă aplecat asupra Bătrânului cu picioarele răscrăcărate, împungându-l cu pistolul-mitralieră.

– Ce dracu' s-a mai întâmplat? bombăne Bătrânul.

– Eşti arestat! face Micuţul, cu o expresie de poliţist militar pe chip.

– Arestat? Nu eşti în toate minţile? şuieră Bătrânul, furios că a fost smuls din lumea viselor. Ce naiba baţi câmpii? Încă n-ai aflat că sunt comandantul tău de pluton?

– Tocmai d-aia, mormăie sumbru Micuţul. În numele meu, al lui Adolf şi-al norodului nemţesc eşti arestat. Ai ridicat ilegal mâna asupra unui subordonat!

– Hai că acuma le-am auzit pe toate! protestează sec Bătrânul.

– Nu-ţi ajută la nimic să negi, Oberfeldwebel Beier, face Micuţul, cu aerul sever al unui interogator. M-ai lovit sau nu cu patul unui automat în deblă? Vezi? O să te-mpuşc pentru asta! Nu mai suport.

– E nebun de legat, şopteşte "Degerilă". Se furişează înspre Micuţul, care a coborât piedica de siguranţă a armei şi al cărui deget cabrează deja periculos pe trăgaci.

Bătrânul rămâne paralizat, holbându-se la el.

"Degerilă" se aruncă înainte, înfigându-şi trei degete ţepene în plexul Micuţului. Aerul iese din plămânii uriaşului cu o forţă explozivă. Se frânge de mijloc.

Legionarul îşi ridică braţul şi repede muchia palmei cu toată forţa în ceafa Micuţului. Acesta se prăbuşeşte fără cunoştinţă.

– Ce dracu' l-a apucat? îngaimă Bătrânul, ştergându-şi sudoarea de pe frunte. Nu e prima oară când îl pun la pământ cu o lovitură de pat. Încep să mă satur de idiotul ăsta.

– Bien sur, e beat turtă, spuse Legionarul. Asta-i hiba. Se vede pe el.

Comisarul se apucă să-i răscolească frenetic calabalâcul. Scoate la iveală două sticle goale de "Stalicinaia".

– Am zis eu că-i trotilat, face el, azvârlind dezgustat sticlele. Porcul a dat pe gât doi litri de vodcă!

– Să-l omorâm! propune "Curvarul", de îndată ce descoperă că în sticle n-a mai rămas un strop.

– O ciomăgeală, asta i-ar trebui, face Legionarul. O cravaşare zdravănă cu centurile noastre l-ar face să chibzuiască de două ori!

– Degeaba, răspunde Porta, clătinând din cap. În el zac doi oameni. Când e beat, e cu totul iresponsabil; apoi, când se trezeşte, nu-şi poate aminti nimic din ce-a făcut ăl beat în timpul crizei. Când e treaz, e destul de zdravăn.

– Atunci trebuie să fim cu băgare de seamă să nu se mai îmbete, spune "Degerilă". E un pericol pentru toţi cei din jur.

– Asta nu-i nimic faţă de cum