Vânturându-se prin Berlin, intră şi la "Porcul de aur", dar pe Pitic nu-l văzuse absolut nimeni de la o vreme încoace.

– De obicei, e foarte multă agitaţie în localul ăla, spune Porta în vreme ce traversează Gendarmenmarkt. Acum câtva timp, la o petrecere de Crăciun, un şofer de la Siemens a rămas olog, iar alţi doi colegi de-ai lui tuciurii au fost omorâţi. Am auzit c-a fost o sărbătoare de Crăciun pe cinste. Că veni vorba, cârciuma a fost închisă timp de trei luni. A venit un comisionar gras, care vinde porci, şi le-a spus: "Băieţi, închidem chiar acum!"

– Şi chiar au închis? întreabă Micuţul uimit.

– Au fost obligaţi, surâde Porta. Comisionarul îi luase cu el pe toţi copoii de la Schupo, cu pistoale cu tot!

Se duc apoi şi prin alte localuri. La "Piciorul de lemn", întâlnesc o cunoştinţă de-a lui Porta, un bărbat care stă la bar, pe un scaun înalt; poartă pălărie, haină de blană şi ochelari de soare, deşi înăuntru e întuneric şi cald.

– L-ai văzut pe Pitic? şopteşte Porta pe un ton conspirativ.

– Nu te mai cunosc, spune Ochelari de Soare, ai făcut-o lată la Berlin. Şi pentru a se face mai bine înţeles, îşi strecoară mâna pe sub haină.

Urmează o bufnitură înfundată. Ochelarii şi pălăria zboară până-n tavan, iar proprietarul lor se învârteşte într-unul din compartimentele uşii rotative. Micuţul îi dă un şut în fund.

– Şi el e un membru al "Cercului", aruncă Porta sfidător.

– "Cercul"? întreabă Micuţul neîncrezător.

– Da, "Cercul". Toţi membrii sunt în spatele gratiilor de ce! puţin trei ani.

– Îl cauţi pe Pitic? întreabă o prostituată îmbrăcată în roşu.

– N-oi fi vreo ghicitoare în stele? râde Porta.

– Dă o raită pe la "Travestitul", zâmbeşte ea prosteşte, clipind des din genele false, cu intenţia de a-l fascina.

– Ciudat, tocmai la "Travestitul", spune Porta gânditor, în timp ce se întorc pe Gendarmenmarkt. De obicei, pe-acolo se perindă numai idioţii fără fudulii, care poartă tocuri şi duhnesc a parfum de târfă.

Piticul e acolo. Stă în capătul opus al încăperii. Tocmai îşi stinge ţigara pe sânul unei prostituate, pentru a-i aminti ca data viitoare să dea banii pentru protecţie.

– Muream de nerăbdare să te întâlnesc din nou, şopteşte Porta, apropiindu-se încet de el şi împungându-l cu un cuţit de luptă în ceafă.

Piticul ţipă şi cade de pe scaunul de la bar. Se izbeşte cu capul de perete, se ridică şi iese în goană pe uşă, când se pomeneşte cu Micuţul lângă el. Ţipă din nou şi se aruncă cu capul înainte printr-o fereastră închisă, fără să ţină seama că se prăbuşeşte de la o înălţime destul de mare.

"Buf, buf!" răsună Waltherul cu amortizor al Micuţului.

– Te las să te culci cu mine o săptămână întreagă fără să-mi dai nici un sfanţ dacă-i zbori boaşele gunoiului ăluia sadic, îi promite fata pe care Piticul a folosit-o drept scrumieră.

– Să mă culc cu tine? rânjeşte Micuţul, mişcând din urechi. Te-nşeli. Am fost în spital şi n-am nevoie să dorm o săptămână de-acum încolo!

– Eşti o fată simpatică, spune Porta galant, strecurându-şi mâinile între picioarele ei. Pentru o fată aşa drăguţă ca tine, chiar şi bătrânul Ulise ar fi meritat să rătăcească pe mare. Se apleacă pe fereastră. Unde naiba o fi pigmeul?

– O să-l găsiţi la Tiergarten, spune o fată îmbrăcată cu nişte ciorapi argintii şi cu o jartieră prinsă pe pulpă. Când dă de bucluc, se duce întotdeauna să se ascundă la unul din paznici. O să nimeriţi sigur. E o casă rotundă, albă; o s-o vedeţi imediat ce intraţi în parc, acolo unde începe terenul de călărie şi unde pute a balegă de cal!

– Zburăm, strigă nerăbdător Porta, coborând scările din două salturi. Micuţul vine ca o avalanşă în urma lui.

Un proxenet, care stă în pragul uşii supraveghindu-şi fetele, e îmbrâncit cât colo şi e călcat în, picioare.

– Au venit ruşii? zbiară el derutat, uitându-se lung în urma lui Porta şi a Micuţului care aleargă urlând pe stradă.

Când ajung la Tiergarten, îl zăresc la câţiva metri depărtare pe Pitic. În aceeaşi secundă, îi observă şi el; ţipând îngrozit, o rupe la fugă pe alee, lăsând în urmă un nor de praf. Dar apoi, dintr-o eroare tactică, intră în turnul de apă.

– L-am prins, chicoteşte Porta. Vom vedea cum cade cineva de la o înălţime foarte mare. E mai bine aici decât pe Siegessäule.

Micuţul priveşte în sus.

– E al dracului de înalt, spune el încântat. După ce-o să cadă de-acolo, n-o să mai plece doar amorţit, ca altă dată. Dar dacă nu sare? Ar trebui să sară peste balustradă, dar el e atât de pipernicit încât n-ar putea s-o atingă nici dacă s-ar ridica pe vârfuri, cu mâinile întinse!

– Nu vrem să-l supunem la eforturi prea mari, spune Porta. O să-l ridicăm noi! Rânjeşte încântat, închipuindu-şi cum zboară Piticul din vârful turnului de apă.

Deschid cu forţa uşa de fier; zgomotul răsună în interiorul turnului goi. Piticul fixase o lopată sub clanţa uşii. I se aud paşii, duduind pe treptele metalice.

– Se grăbeşte să ajungă sus, râde Porta.

– O să se grăbească şi mai tare în cădere, răspunde Micuţul cu Un rânjet larg. Nu-i aşa c-ar fi plăcut să-l vedem pe nenorocitul ăla mic plonjând ca o bombă anglo-americană drept pe Cartierul General al Führerului?

Ajung la ultimul etaj, unde-l găsesc pe Pitic scâncind şi urlând de frică. Fac de patru ori înconjurul platformei fără să-l prindă, apoi Porta se întoarce şi o ia la goană în sens opus, ciocnindu-se cu Piticul.

– Până aici ţi-a fost, iubitule, jubilează Porta, întinzând mâna să-l apuce de gât.

– Nu, nu! zbiară Piticul, făcând un salt înapoi şi lovindu-l în faţă pe Porta cu cizma sa patruzeci şi şapte. În timp ce acesta se ghemuieşte, înnebunit de durere, Piticul îi trage un cap; se înclină, intră între picioarele Micuţului şi-l izbeşte cu un şut teribil în regiunea sensibilă.

Micuţul urlă cât zece, ducându-şi ambele mâini la prohab.

– Te-ai distrat destul, răcneşte Porta, ochindu-l cu pistolul pe Pitic. Trage de trei ori la rând, fără să-l nimerească.

Piticul se suie pe balustradă şi rămâne acolo, clătinându-se periculos câteva clipe. Porta coboară pistolul şi-l priveşte cu gura căscată