— Noi căutăm o epavă pe mare sau pe pămînt I

— Ei şi ?

— Ei bine, ea se găseşte în văzduh !

Şi marinarul arătă un fel de zdreanţă mare, albicioasă, agăţată în vîrful pinului şi din care Top adusese o bucată căzută pe jos.

— Dar asta nu e o epavă ! strigă Gédéon Spilett.

— Ba să avem iertare ! răspunse Pencroff.

— Cum ? Este ?...

— E tot ce-a mai rămas din nava noastră aeriană, din balonul nostru, care a eşuat acolo, în vîrful copacului.

Pencroff nu se înşela şi scoase nişte urale puternice, adăugînd:

— Iată o pînză minunată ! Avem acum din ce ne face rufărie pentru ani de zile. Ce de batiste şi cămăşi vom avea ! Ei, domnule Spilett, ce spuneţi de o insulă în care cămăşile cresc în copaci ?

Era într-adevăr o întîmplare fericită pentru pionierii insulei, să regăsească rămăşiţele aerostatului, care căzuse acolo după ce se înălţase ultima oară, zadarnic, în văzduh. Rămînea de hotărît dacă să păstreze învelişul sub această Formă, pentru cazul în care ar fi încercat o nouă călătorie aeriană, sau să întrebuinţeze cu folos cele cîteva sute de coţi de pînză de bumbac, de cea mai bună calitate, după ce vor fi îndepărtat lacul, cu care era acoperită. Bucuria lui Pencroff Fu împărtăşită de toţi.

Dar învelişul agăţat de copac trebuia luat şi pus într-un loc sigur. Lucrul acesta n-a fost uşor! Nab, Ilarbert şi marinarul, urcaţi în vîrful copacului, făcură minuni de acrobaţie, ca să elibereze din încleştarea crengilor aerostatul uriaş, acum dezumflat.

Operaţia ţinu peste două ore şi avu drept rezultat scoaterea învelişului cu supapă, a resorturilor şi a garniturilor sale de aramă, ba chiar şi a plasei, care reprezenta o mare cantitate de sfoară. De asemenea,, a fost salvat cercul' de siguranţă de la baza balonului şi ancora. învelişul, afară de locul în care se spărsese, era. în stare bună şi numai apendicele inferior fusese rupt.

O comoară le picase din cer !

— Nădăjduiesc, domnule Cyrus, spuse marinarul, că dacă ne vom hotărî vreodată să părăsim insula, nu vom mai călători cu balonul. Vapoarele astea ale văzduhului nu te duc chiar unde vrei. După părerea mea, mai bine ne-am apuca să facem o navă mare de vreo douăzeci de tone. Din această ţesătură, voi face pînzele trebuitoare corăbiei. Iar din rest ne vom îmbrăca !

— Vom vedea, Pencroff, vom vedea, răspunse Cyrus Smith.

— Deocamdată, să punem totul în siguranţă, răspunse Nab.

Într-adevăr, nu putea fi deocamdată vorba să transporte la Casa de Granit acea uriaşă cantitate de pînză şi sfoară, care era foarte grea, şi pînă cînd vor fi construit un vehicul bun pentru căratul lor, era totuşi mai bine să adăpostească această bogăţie de furia uraganelor. Pionierii, opintindu-se cu toţii, izbutiră să tragă epava pînă la ţărm, unde găsiră o grotă destul de mare, astfel orientată, încît nu pătrundea în ea nici vîntul, nici ploaia, şi nici marea.

— Aveam nevoie de un dulap, ca să punem la adăpost balonul, spuse Pencroff, şi iată an găsit unul, dar cum nu se încuie cu cheia, e mai bine să-i astupăm intrarea. Nu spun asta pentru hoţii cu două picioare, ci pentru cei în patru labe.

La ora şase seara, totul fu terminat şi după ce dădură micului port numele, foarte nimerit de altfel, de „portul Balonului", se întoarseră la capul Ghearei. Pencroff şi inginerul discutau despre diferitele proiecte, care trebuiau executate în timpul cel mai scurt. Printre lucrările ce nu sufereau întârziere, se impunea construirea unui pod peste rîul Mercy, ca să stabilească o'legătură uşoară cu sudul insulei; apoi vor veni cu căruciorul să ia aerostatul, căci barca nu le-ar fi îngăduit să-l transporte; mai tîrziu, aveau să facă o barcă mai mare, cu care să poată întreprinde călătorii în jurul insulei, apoi...

Între timp, se întunecase. Cînd pionierii ajunseră la capul Epavei, la locul unde descoperiseră preţioasa ladă, se înserase de-a binelea. Dar nici acolo, ca şi în celelalte locuri cercetate pînă atunci, nici o urmă nu arăta că ar fi naufragiat vreun vas şi nu puteau de'cît să tragă aceleaşi concluzii la care ajunsese Cyrus Srriith.

De acolo pînă la Casa de Granit mai rămîneau .de făcut patru mile, pe care le străbătură repede. Era aproape de miezul nopţii, cînd pionierii ajunseră la primul'cot al rîului Mercy.

Aici, albia avea o lărgime de optzeci de picioare şi e,ra greu de trecut, dar Pencroff, ca marinar încercat, se obligase să învingă greutăţile.

Fără îndoială, că pionierii erau frînţi de oboseală. Călătoria fusese lungă şi muncă depusă pentru adăpostirea rămăşiţelor balonului îi sleise de-a. binelea de. puteri. Erau grăbiţi să se întoarcă la Casa de Granit, să mănînce şi să se culce. Dacă podul ar. fi existat, ei ar fi fost acasă într-un sfert de oră.

Noaptea era foarte întunecoasă. Pencroff se pregătea să se ţină de cuvînt, construind o plută cu care să treacă rîul Mercy. împreună cu Nab, înarmaţi cu topoare, aleseră doi copaci de lîngă tărm, din care hotărîră să facă o plută. Cu ultimele lor puteri, atacară baza copacilor.

Cyrus Smith şi Gédéon Spilett şedeau pe mal, aşteptînd momentul să le vină în ajutor, iar Harbert se plimba primprejur, fără să se depărteze însă prea mult.

Deodată, băiatul, care hoinărea în susul apei, se întoarse repede, arătînd ceva cu degetul;

— Pluteşte ceva acolo, în voia valurilor ! strigă el. Pencroff îşi întrerupse lucrul şi zări un obiect, care apărea nedesluşit în umbră.

— O barcă ! spuse el.

Se apropiara cu toţii şi, spre marea lor mirare, zăriră într-adevăr o barcă dusă de curent.

— Hei, ăia din barcă ! strigă el dintr-un vechi obicei marinăresc, fără să-şi dea seama că era mai bine să facă cît mai puţin zgomot.

Nici un răspuns. Barca continua să lunece şi nu mai era decît la cîţiva paşi, cînd marinarul strigă:

— Dar e piroga noastră ! S-a rupt odgonul şi a fost tîrîtă de curent! Ne-a sosit la ţanc !

— Piroga noastră ?, şopti inginerul.

Pencroff avea dreptate. Era într-adevăr barca lor, al cărei odgon fără îndoială se rupsese şi care se întorcea singură de la izvoarele rîul ui Mercy. Acum trebuiau s-o prindă, înainte ca ea