să fie tîrîtă de curentul rîului, dincolo de revărsarea lui. Cu ajutorul unei prăjini, Nab şi Pencroff izbutiră, cu multă îndemînare, să tragă barca la mal.

Inginerul se urcă cel dintîi în pirogă şi, apucînd odgonul, se încredinţa, pipăindu-l, că se rupsese datorită frecării de stîncă.

— Iată, îi spuse reporterul încet, iată ce se poate numi o împrejurare...

— Ciudată, adăugă Cyrus Smith.

Ciudată sau nu, era o împrejurare fericită! Harbert, reporterul, Nab şi Pencroff se îmbarcară. Ei nu se îndoiau o clipă de faptul că odgonul se rupsese; dar cel mai curios lucru era că barca ajunsese

În dreptul lor la un moment atît de potrivit. Soiul acesta de întîmplări ţine mai mult de domeniul basmelor.

Cu cîteva lovituri puternice de vîsle, pionierii ajunseră la punctul de revărsare a rîului Mercy. Aici, barca fu trasă pe plajă pînă la Cămin, apoi se îndreptară cu toţii către scara Casei- de Granit.

Dar, în acea clipă, Top latră cu furie, şi Nab, care căuta prima treaptă, scoase un ţipăt...

Scara dispăruse !

 

CAPITOLUL VI

Strigătele lui Pencroff. O noapte la Cămin. Săgeata Iui Harbert. Planul lui Cyrus Smitb. O soluţie neaşteptată. Ce se petrecuse la Casa de Granit. Jup în slujba pionierilor.

 

Cyrus Smith se oprise fără să rostească nici un cuvînt. Tovarăşii săi pipăiau în întuneric atît pereţii de granit ca să vadă dacă nu cumva scara fusese deplasată de vînt, cît şi solul, pentru cazul cînd s-ar fi desprins, căzînd pe jos... Dar scara nu era de găsit nicăieri şi, din pricina întunericului de nepătruns, nu se putea vedea nici dacă ea fusese aruncată, poate de vreo răbufnire a vîntului, pe ieşitura de. la jumătatea zidului de granit.

— Dacă e o glumă, strigă Pencroff, e una proastă ! Să soseşti acasă la tine şi să nu mai găseşti scara care duce la camera ta, nu e un lucru plăcut pentru nişte oameni obosiţi !

Nab scotea strigăte de uimire.

— Şi nici măcar n-a suflat vîntul ! observă Harbert. Încep să cred că se petrec lucruri ciudate pe insula Lincoln, spuse Pencroff.

— Ciudate ? interveni Gédéon Spilett. Nicidecum, Pencroff. Nimic nu este mai firesc. Cineva a venit în lipsa noastră, a pus stăpînire pe casă şi a tras scara !

— Cineva ! strigă marinarul. Şi cine oare ?

— Cine ? Vînătorul cu alicea, răspunse reporterul. De ce n-am încerca să explicăm astfel întîrnplarea aceasta neplăcută ?

— Ei bine ! Dacă e cineva acolo, răspunse Pencroff înjurînd, căci începuse să-şi piardă răbdarea, am să-l strig şi va fi nevoit să-mi răspundă.

Şi, cu o voce tunătoare, marinarul scoase un „hei, care-i acolo?” prelung, pe care ecoul puternic îl repetă.

Pionierii traseră cu urechea şi li se păru că din înălţimea Casei de Granit se aude un fel de rîs răutăcios. Dar nici un glas nu-i răspunse lui Pencroff şi toate strigătele puternice şi repetate ale marinarului se dovediră zadarnice.

Oamenii cei mai nepăsători din lume ar fi avut de ce să se mire, şi nici pionierii noştri nu puteau rămîne indiferenţi. În situaţia în care se aflau, orice întîmplare avea însemnătatea ei şi, fără îndoială că, de şapte luni de cînd locuiau pe această insulă, nu fuseseră niciodată într-o situaţie atît de încurcată.

Aşa cum stăteau acum lucrurile, uitaseră de oboseală şi, stăpîniţi de ciudăţenia întîmplării, se grămădiseră la poalele stîncii de granit, neştiind ce să mai facă: îşi puneau întrebări la care nu aflau răspuns şi se pierdeau în nenumărate presupuneri, care de care mai de necrezut. Nab se văicărea, foarte necăjit că nu putea să se întoarcă la bucătăria sa, cu atît mai mult cu cît proviziile luate la plecare se terminaseră şi nu avea cum să facă rost deocamdată de altele.

— Dragii mei, spuse atunci Cyrus Smith, nu avem altceva de făcut decît să aşteptăm să se facă ziuă şi atunci să procedăm după împrejurări. Pînă una alta, să mergem la Cămin. Acolo vom fi la adăpost şi, dacă nu avem ce mînca, cel puţin vom dormi.

— Dar cine o fi neruşinatul care ne-a făcut una ca asta ? întrebă încă o dată Pencroff nedumerit.

Oricine ar fi fost neruşinatul, nu le rămînea altceva de făcut, după cum spusese inginerul, decît să se ducă la Cămin şi să aştepte acolo pînă în zorii zilei. Totuşi, îi porunciră lui Top să rămînă sub ferestrele Casei de Granit şi cînd Top primea un ordin, îl executa fără să crîcnească. Curajosul cîine rămase deci la poalele Casei de Granit, în timp ce stăpînul său şi tovarăşii lui îşi căutau adăpost între stînci.

Am minţi dacă am spune că pionierii, cu toată oboseala lor, dormiră bine pe nisipul Căminului. Nu numai că erau îngrijoraţi de noul incident, datorită întîmplării sau pricinuit poate de mîna omului, dar la Cămin erau şi foarte prost instalaţi. Însă oricare ar fi fost pricina, locuinţa lor se afla deocamdată ocupată şi ei nu se puteau întoarce acasă.

În afară de aceasta, Casa de Granit era mai mult decît o locuinţă. Ea era şi magazia lor. Acolo se afla tot materialul coloniei, arme, instrumente, unelte, muniţii, alimente şi altele. Dacă totul era jefuit, bieţii oameni se vedeau nevoiţi s-o ia de la început, să amenajeze din nou un adăpost, să-şi facă iar arme şi unelte. Ori lucrul acesta era destul de grav. În culmea neliniştei, ieşeau mereu, cînd unul, cînd altul, să vadă ce face Top. Numai Cyrus Smith aştepta cu răbdarea lui obişnuită, cu toate că mintea lui se întărîtă cînd vedea că se află în faţa unui fapt cu totul de neînţeles şi era indignat la gîndul că în jurul său, sau-poate deasupra sa, se petrece un lucru nelămurit. Gédéon Spilett împărtăşea întru totul părerile sale şi amîndoi se sfătuiră de cîteva ori în şoaptă, examinînd împrejurările acestea de neînţeles, în care nu-i mai ajuta nici experienţa, nici spiritul lor de observaţie. Fără îndoială, exista un mister pe această insulă. Dar cum să dezlege această taină ? Harbert nu ştia ce să mai creadă şi ar fi vrut să afle cegîndeşte Cyrus Smith.

Cel mai supărat dintre toţi era Pencroff, care tuna şi fulgera:

— Este o glumă