— ȘI TU POATE AI NEVOIE DE CEVA MOBILĂ! urlă Vega și se repede la el.

Frunte la frunte, respiră greu, epuizați. Amândoi au lacrimi în ochi. Niciunul dintre ei nu va uita meciul pe care l-a jucat Borg azi. Nimeni din Borg nu-l va uita.

•

Desigur, au pierdut cel de-al doilea meci al cupei cu cinci la zero. Meciul a trebuit să fie întrerupt timp de câteva minute la jumătate, pentru că Țestosul a apărat un penalti și toată lumea a trebuit să aștepte până când s-a oprit din alergat în jurul terenului, cu brațele întinse ca aripile unui avion. Bancă a râs, apoi i-a zis lui Britt-Marie că galeria urlă de parcă Borg a câștigat Cupa Mondială, iar Britt-Marie, după mai multe explicații, s-a dumirit că era vorba despre o altă competiție de fotbal, foarte importantă și aceea, dacă te interesează domeniul, firește.

•

În cel de-al treilea și ultimul meci, zgomotul din sală era atât de asurzitor, încât Britt-Marie până la urmă nu mai auzea decât un soi de bâzâit neîntrerupt. Inima îi bătea atât de tare, încât nu mai simțea nimic, iar brațele i se mișcau pe lângă trup de parcă nu erau ale ei. Echipa adversă conducea cu doi la zero, dar, cu câteva minute înainte de final, Vega a marcat pentru Borg, șutând cu tot trupul. Imediat după, Max a preluat mingea lângă poarta lui Borg, placându-și adversarul prin alunecare, iar când s-a ridicat în picioare, a aruncat o privire spre tribună chiar când taică-su intra în sală. Cu mâinile în buzunarele jachetei, Fredrik și-a privit sumbru fiul. Max a driblat toată echipa adversă și a marcat. Când capul lui Max a ieșit din grămada de brațe și picioare ale coechipierilor fericiți, Fredrik s-a întors dezamăgit pe călcâie și a ieșit.

Băiatul era încă pe linia de margine, uitându-se lung după taică-su când arbitrul a fluierat reluarea jocului. Când vuietul mulțimii l-a trezit iar la realitate, echipa adversă șutase deja o minge în stâlpul porții și una în bară și toată echipa lui era la pământ, cu excepția Vegăi. Când adversarul și-a luat avânt să șuteze spre poarta goală, Vega s-a aruncat spre minge să pareze. Cu fața înainte. Mingea s-a întors însângerată la adversar.

Nu mai era nevoie decât de un simplu șut scurt, cu latul tălpii, pentru a decide meciul, dar jucătorul și-a luat avânt și a întins piciorul ca pentru un șut puternic. Max s-a repezit și el cu piciorul întins să apere. A salvat mingea, dar piciorul adversarului l-a izbit din plin. Băiatul a țipat atât de sfâșietor, încât Britt-Marie a simțit că ea și-a rupt ceva.

Meciul s-a încheiat doi la doi. A fost prima dată, după o perioadă foarte, foarte lungă, când Borg n-a pierdut un meci. Vega a stat lângă Max în ambulanță, cântând cântece extrem de necuviincioase până la spital.

*

Mama lui Ben apare în prag. Se uită la Vega, apoi la Britt-Marie și dă din cap cum dau oamenii la sfârșitul unui schimb lung la muncă.

— Max vrea să vă vadă. Doar pe voi două.

Fredrik înjură tare, dar mama lui Ben e implacabilă.

— Doar ele două.

— Credeam că ți-ai luat liber, spune Vega.

— Mi-am luat. Dar când joacă Borg fotbal, spitalul trebuie să apeleze la personal suplimentar, spune ea severă, chiar dacă se vede că se abține să râdă.

Pune o pătură peste Ben, care doarme ghemuit pe o banchetă, și îl sărută pe obraz. Apoi face la fel cu Dino, Țestosul și Omar.

Britt-Marie simte privirile pline de ură ale lui Fredrik urmărind-o pe coridor. Încetinește și rămâne în urma Vegăi, astfel încât privirile lui să n-o țintuiască pe fată. Max e întins pe pat, cu piciorul ridicat spre tavan. Zâmbește larg văzând fața umflată a Vegăi:

— Frumoasă mutră! Arăți mult mai bine acum decât înainte!

Vega chicotește și arată spre piciorul lui.

— Crezi că ți-l înșurubează la loc cum trebuie de data asta, ca să înveți să șutezi corect sau?

Max râde. Și Vega.

— E supărat tata? întreabă el.

— Se cacă urșii-n pădure? răspunde Vega.

La care Britt-Marie consideră că totul are o limită:

— Serios, Vega! Chiar ți se pare potrivit să vorbești așa într-un spital?

Vega râde. Și Max. Britt-Marie trage adânc aer în piept, reușește să se stăpânească și îi lasă în pace cu limbajul lor cu tot.

Fredrik e încă în sala de așteptare. Britt-Marie se oprește stingheră. Se abține să întindă mâna și să culeagă un fir de păr al Vegăi de pe brațul lui, unde a aterizat când urlau cu frunțile lipite.

— Ha, șoptește Britt-Marie.

Fredrik nu zice nimic. Se uită fix în podea. Așa că Britt-Marie își adună ultimele forțe ale vocii greu încercate și spune:

— Ai iubit vreodată ceva la fel de mult cum iubesc copiii ăștia fotbalul, Fredrik?

Bărbatul se uită la ea, sfredelind-o cu privirea.

— Ai copii, Britt-Marie?

Britt-Marie înghite în sec și dă din cap că nu. Fredrik se uită din nou la podea.

— Atunci nu mă întreba dacă iubesc.

•

Stă fiecare pe un scaun, fără să aibă ceva de spus, până când mama lui Ben iese din nou din salon. Britt-Marie se ridică, tatăl lui Max rămâne așezat, ca și cum nu mai are putere să se ridice. Mama lui Ben îi pune blând o mână pe umăr și îl consolează:

— Max a vrut să-ți spun că probabil va putea juca din nou hochei în șase luni. Piciorul se va reface complet. N-ar trebui să-i afecteze cariera.

Tatăl lui Max nu se mișcă. Își lasă bărbia în piept. Mama lui Ben dă din cap înțelegătoare spre Britt-Marie. Britt-Marie își mușcă obrajii. Mama lui Ben se îndreaptă din nou spre salon, când tatăl lui Max își duce în sfârșit palmele la ochi și lacrimile i se scurg în barbă, printre degete. Nu are prosop. O să păteze podeaua.

— Și fotbal? Când o să poată juca din nou fotbal?

•

La o anumită vârstă, aproape toate întrebările pe care și le pune un om sunt, de fapt,