Se opreşte după o clipă şi cercetează curios o pancartă mare, de un galben strălucitor, pe care stă scris cu litere de-o şchioapă:

GEHEIMES SÖNDERKOMMANDO IV/3 z.b.V.

INTRAREA PERSOANELOR NEAUTORIZATE

STRICT INTERZISĂ

Ca de obicei, Porta e ferm convins că el e autorizat. Păşeşte ţanţoş şi salută în trecere pisica preferată a mecanicului-şef Wolf. Animalul tocmai a fost înaintat la gradul de Unteroffizier şi şade pe radiatorul unui vehicul al Armatei, spălându-se de zor. Porta trece printr-un coridor lung şi îngust şi se opreşte în faţa unei uşi masive cu o plăcuţă albă:

BIROUL DE COMANDĂ

INTRAREA STRICT OPRITĂ

Ciuleşte urechea, apoi trosneşte uşa de perete cu piciorul şi intră. Se află într-un birou spaţios, mobilat cu gust, care l-ar face şi pe-un general prusac de viţă nobilă să-şi lingă buzele de poftă.

– Ce dracu mai vrei şi tu? se răţoieşte mecanicul-şef Wolf, împăratul neîncoronat al proviziilor şi echipamentului Armatei. (Stă proţăpit în faţa unei oglinzi imense, admirându-şi propria imagine.) Nu vezi că tocmai dădeam să ies? spune el, lipsit de. amabilitate, în vreme ce-şi toarnă o jumătate de sticlă cu apă de colonie peste părul negru, strălucitor. (Rânjeşte şi-şi admiră coroanele din aur ale dinţilor.) Cum de-ai intrat? întreabă el, vădit nemulţumit. N-ai văzut semnele alea cu "Intrarea strict oprită"?

– Cum am intrat? zâmbeşte Porta zeflemitor. Pe uşă, se-nţelege. Cum credeai? Ce te dai atâta cu "Vis de târfă"? Ai pornit-o niţeluş după găurică rusească, ai?

– Ca să nu te miros pe tine, putoare! răspunde Wolf acru.

– Eşti un tip bine, îl flatează Porta. Vrea să pocnească din degete, dar nu reuşeşte.

– Cred şi eu, face Wolf cu superioritate. Doar nu vrei ca un mecanic-şef ca mine să arate ca adunătura voastră de scursori ale societăţii, ce-ţi închipui tu?

– Asta-i părerea mea, zâmbeşte Porta fals, ţinând-o pe-a lui. (În realitate, e convins că Wolf arată în ochii întregii lumi ca o maimuţă urlătoare.) Eşti o persoană extrem de elegantă. Să ştii că mirosul tău de trandafiri se simte de la zece kilometri, cu vântul în spate. Nimeni nu ţi-ar pune la îndoială siguranţa de sine.

– Ai dreptate, răspunde Wolf, neascunzând faptul că admiraţia făţişă a lui Porta îl încântă peste măsură. Dacă vrei să atingi culmea pe care se lăfăie la soare ăi putred de bogaţi, trebuie să degaji o aură de respect. N-are rost să umbli ca unul care-mpinge tot timpul butoaie cu benzină de colo-colo, aşa cum arăţi tu. N-o să ajungi departe. Clasă, pricepi? Clasa e totul. Dacă ai aşa ceva, prostănacii te vor pupa şi-n fund.

– Just. admite Porta şiret. Cu toţii spun că mecanicul-şef Wolf e un bărbat foarte chipeş!

– Asta ştiu şi eu, răspunde Wolf, dichisindu-se şi întorcând capul într-o parte, pentru a se privi din alt unghi.

– Avem necazuri, face Porta abătut. Îşi unge cu gem o felie de pâine cu brânză.

– Cum? exclamă Wolf. Nu vor rahaţii să cumpere bilete?

– Altu-i baiul, explică Porta. Au cumpărat cu toţii bilete, dar acum s-au apucat să le vândă la negru diviziei vecine. Sunt mai multe bilete decât locuri!

– Atunci mai adăugaţi locuri, spune Wolf cu indiferenţă. (Gesticulează enervat.) Pentru tâmpenii d-astea vii să mă deranjezi?

– Păi Craci cu Scârţ ne provoacă toată bătaia de cap, oftează Porta. Nu ne dă decât cotlonul ăla prăpădit în care-şi ţine afurisitele de tractoare comuniste. Acolo nu încap decât ai noştri.

– Să ne gândim puţin, spune Wolf, mirosind un trabuc ca un proprietar grec de vapoare care-a pornit-o de ia zero. Ia unul, îl pofteşte el pe Porta.

Şi le aprind unul altuia, suflă vălătuci mari de fum şi judecă situaţia. Amândoi sunt oameni de afaceri care privesc războiul ca pe-o negustorie din cale-afară de riscantă. Pentru ei nu există linii ale frontului sau duşmani. Cel mult, asociaţi "dificili" în afaceri.

Dacă-şi închipuie cineva că vor lăsa să le scape vreo ocazie, se înşeală. Pentru cei doi, orice lucru are valoarea sa, într-un fel sau altul.

– Ce-ai zice de-un mic Enzian{52}, propune Porta, arătând o butelcă mare, aşezată pretenţios pe o măsuţă franţuzească, lângă casca de oţel a lui Wolf - comandă specială - cu vulturul de argint. Un păhăruţ dintr-un şnaps ca ăsta îi limpezeşte omului gândurile! Se ridică şi trage o duşcă direct din butelcă.

– N-o să te cizelezi niciodată, mârâie Wolf. Nici măcar când vei ajunge bogat. Cu o mutră acră, scoate dintr-un bar două păhărele minuscule pentru tărie.

– N-ai unele mai mici? întreabă Porta cu subînţeles.

– Nu, din păcate, răspunde Wolf, făcându-se că nu înţelege aluzia.

Primele trei păhărele sunt date peste cap dintr-o înghiţitură.

– După cum spuneam, începe Porta, o să fie un meci în toată regula. Responsabilii noştri cu publicitatea au dat sfoară-n ţară. Fiecare dobitoc din corpul de armată şi-a cumpărat bilet, şi-or să vină cu toţii încărcaţi. Nu. doar cu ciubucuri prăpădite de la Armată, ci şi doldora de bani! Dar idiotul ăsta de "Scârţ" e prost, făcut grămadă. Un cap pătrat, care nu vrea să încalce legea. Îi dă înainte cu misiunea lui de a urma întocmai Regulamentul Armatei. E atât de precaut, încât nu se cacă niciodată într-o budă străină până nu sună mai întâi la Cartierul General, ca să-ntrebe dacă e voie. Deunăzi, întreaga sa unitate n-a avut ce să bea şi cu ce să se spele pe cap şi pe dinţi timp de patru zile, fiindcă nu primise ordin scris de folosire a apei. Cusurul lui cel mai rău e că pleacă urechea la ce spun alţii şi le dă crezare. Îmi vine să urlu când îl văd cum ridică din umeri şi face o mutră ca de porc scos la mezat. De ce nu-i pui niţel pe chinezoii tăi pe el? Poate-o să priceapă că prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte şi-o să afle cui îi datorează un favor. Nu-i suport pe de-alde ăştia care fac valuri şi nu iau lucrurile aşa cum sunt.

– Mă duc eu să-l provoc la o discuţie lămuritoare, făgăduieşte Wolf, cu ochi sclipitori. Vor merge şi băieţii cu noi să-i povestească ce le fac chinezii şi negroteii indivizilor pe care nu-i înghit. Pentru început, îl punem pe Albert să-i sufle niţel în gură!

Însoţiţi de Micuţul, Albert şi Gregor,