Wolf şi Porta păşesc cu nasul în vânt prin imensa hală a Arsenalului, înţesată cu piese de artilerie grea. De-a lungul pereţilor sunt înşirate cu grijă tunuri, cu ţevile aţintite spre înălţimi, iar în mijloc stau bateriile grele antitanc, cu ţevi scurte şi groase.

Obezul Kunze, şeful Arsenalului-de campanie, poreclit Craci cu Scârţ, şade la biroul său, cu un aer autoritar. Pe chip i se citeşte o expresie seacă, de Herrenvolk.

– Ce vreţi? întreabă el, încercând să pară sever, dar fără succes.

– Sper că ceea ce-am auzit nu-i decât un zvon. Cum că refuzi să evacuezi toate porcăriile astea! deschide Wolf conversaţia, suflând fumul pe lângă urechea şefului de arsenal. Sau n-am înţeles eu bine?

Kunze îşi trece o mână dolofană peste capul său chel şi-l priveşte pe Wolf cu ochi de câine bătut.

– Ia te uită, face el furios. Nici tu, nici Porta nu-mi puteţi porunci. Aici, totul îmi aparţine. Băgaţi la cap!

Porta bate din palme şi se frânge într-un hohot de râs.

– Las-o baltă, măi pârţ închipuit! Nici o schijă din fierăria asta nu-i a ta, nici măcar ţintele din cizme. Ţi le-a-mprumutat Armata. Tu însuţi îi aparţii. Şi oare cine-i Armata? Dacă vrei să ştii, Armata suntem noi!

– O sa vă raportez la Cartierul General al Corpului, ameninţă furios Kunze. (Se ridică gâfâind de pe scaun.) Vom vedea atunci ce-are de spus şeful ăla mare de la intendenţă. E un dur! Dur ca oţelul Krupp!

– Noi îi scuipăm seminţe-n pălărie, rânjeşte Wolf cu superioritate, împingându-l cu degetul în piept pe Kunze. O să faci exact ce-ţi spunem noi. Altfel, se va lăsa cu necazuri!

– Pune odată câinii pe el, propune Micuţul cu răutate. Gregor desfăşoară pe masă nişte schiţe ample.

– Uite ce propunem noi, declară el cu aerul unui avocat.

– Aşa ceva nu admit, face Kunze cu vocea sa plângăreaţă. Cade înapoi pe scaun, puţin cam dezumflat.

– N-ai ce să nu admiţi, tună Porta. Faci ce-ţi spunem noi! Toate jegurile astea de tunuri să dispară! Priveşte cercetător prin ferestrele înguste şi-l zăreşte pe Crai de Lemn, şeful echipei de muncitori a lui Kunze. Crai de Lemn a ispăşit patru ani la Torgau pentru neglijenţă în mânuirea armelor de foc. Împreună cu un amic de la Şcoala de subofiţeri, a intrat să dea lovitura în Dresdener Bank din Bielefeldt. Avea fiecare câte un pistol în mână. Dar, în loc să dea lovitura, s-au ales cu patru ani de puşcărie, cu degradarea la statutul de cărăuşi şi cu menţiunea "nedemn de a mai purta vreodată arme".

– Ia vino-ncoa, pârnăiaşule, porunceşte Porta, făcându-i un semn maiestuos lui Crai de Lemn.

– Nu tace pe grozavul, târâtură, explodează furios Crai de Lemn. Rămâne pe loc, răscrăcărat ostentativ, şi Porta e nevoit să iasă la el.

– Ia ascultă, ţestosule, începe Porta. Vrem bănci de-a lungul zidurilor şi tot tacâmul, repet, totul să fie în perfectă regulă până sâmbătă la ora doişpe fix. (Face o pauză artistică, înainte de a continua, aproape solemn, pe un ton adânc şi ameninţător.) La ora aia sosesc spectatorii, şi n-o să fie o adunătură prea liniştită.

– Te-ai ţicnit? face Crai de Lemn, scuipând cu dispreţ pe podeaua imaculată de beton. Azi e miercuri. Numără pe degete. Sunt numai trei zile până sâmbătă!

– Socoteşte şi nopţile. În total fac şase, spune Porta. Orice-ar fi, trebuie create condiţiile pentru spectatori până sâmbătă la prânz, când va avea loc cel mai mare meci de box din istorie. În caz contrar, te vei trezi, cât ai zice peşte, scormonind după mine în "ţara nimănui". Asta-i ceva mai primejdios decât să te afli-n treabă cu o prăpădită de mătură rusească, aşa cum faci acum.

– Kunze ce zice? întreabă Crai de Lemn precaut, căutând cu privirea spre micul birou din care răzbat glasuri. Piuitul şefului de arsenal Kunze e acoperit de urletul cazon al mecanicului-şef Wolf.

– Cui îi pasă ce zice? răspunde Porta. Deschide gura cât o şură, vărsând un potop de invective soldăţeşti asupra celuilalt: Băi lemnar împuţit, fă ce-ţi spun! Adună-ţi şleahta căcăcioasă de halitori de varză, găseşte nişte scule şi puneţi-vă pe treabă! Executarea mai repede, până nu-mi pierd cumpătul şi mă fac al dracului!

– Se pare că nu-l cunoşti pe Herr Kunze, avertizează Crai de Lemn. Ar trebui să ştii că are pile - pile al naibii de mari. Mult mai sus-puse decât o să ajungi tu vreodată! Pentru Kunze, e floare la ureche să strivească un Obergefreiter ca tine. Aşa i-a făcut unui Oberst care a venit încoace, încercând să ne scuipe-n bere!

– Ajunge! i-o taie Porta furios. Execută ordinele mele. Altminteri, o să afli tu ce pile am eu!

Mecanicul-şef Wolf iese degajat din hala Arsenalului, savurând zornăitul pintenilor săi neregulamentari. Îşi ridică piciorul ca un cocoş de luptă şi-l trânteşte sec, astfel încât ecoul răsună printre pilonii de oţel care susţin acoperişul imens. Peste tot se află tunuri, vopsite în culori de camuflaj, verde şi brun, tractoare de artilerie, camioane nou-nouţe, transportoare de muniţie, vehicule pe şenile şi şenilete - toate aşezate în şiruri lungi, perfect aliniate.

Wolf scuipă cu dispreţ pe un tun antiaerian de 88 mm şi-şi aprinde un trabuc brazilian cât toate zilele, scăpărând chibritul de un indicator pe care scrie:

 

FUMATUL STRICT INTERZIS

 

– La ce cască gura slugoiul de colo? întreabă el, arătându-i cu bastonul său elegant de ofiţer englez pe Crai de Lemn. N-are altă treabă?

– E stupid, atâta" tot! Prost ca noaptea! spune Porta. Kunze îşi face apariţia din micul său birou, picioarele scârţâindu-i ca o fabrică de hamuri şi năduşind de furie.

– Căraţi-vă din hangarul meu! piuie el isteric, cât pe ce să-i cadă proteza din gură.

– Ştii, cred c-ai face mai bine să execuţi ce ţi se ordonă, îl atenţionează Porta pe Kunze, sfredelindu-l cu privirea. Hardughia asta va trebui să fie curăţată ca o gaură chiuretată de târfă în ziua Crăciunului, adaugă el ameninţător.

– Dar…, dar staţi niţel, se tânguie Kunze nefericit, clănţănind din dinţii lui falşi. Doar nu pot lăsa tunurile astea cum se nimereşte! Ai idee cât plăteşte poporul german pentru unul singur dintre ele? Sunt valoroase! Şi vor fi necesare când va începe Marea Ofensivă, despre care se vorbeşte deja la Cartierul General al Führerului. Şi apoi, nu-s tunurile mele, ci ale Armatei