umplut cu carne de porc. La celălalt capăt al liniei erau trei bucătari, care tăiau purcei de lapte, îi puneau pe frigare, bucată cu bucată, şi-i încărcau în vagoane. Când trenul a pornit, tipul a golit vagoanele. După ce a terminat, trenul era atât de unsuros, încât le-a luat trei săptămâni specialiştilor să-l pună din nou la punct. Se mai spune că tot din cauza lui, indirect, Luftwaffe a pierdut Bătălia Angliei.

– Minunată mâncare, spune preotul, bătându-i pe barman pe umăr cu un gest amical.

– Mă bucur că ţi-a plăcut, răspunde acesta acru.

– Poate i-ar mai fi trebuit nişte găluşte, dar nu mă plâng. Carnea de porc a fost bună. Pariez că ai afumat-o acasă. Eşti un şmecher, dragă barmane. Ştiu totul despre afaceri din astea. În curtea din dos ţii în mod ilegal nişte porci, nu-i aşa? Când mai tai vreunul? Aş vrea să trec şi eu pe-aici. După asta, fac cinste cu un rând de bere şi şnaps cu alune. Chelner, trece totul pe nota de plată, ca de obicei.

– Beţivanul ăsta lunatic mă dă gata, şopteşte barmanul dezolat.

– Atunci de ce nu-l arunci în stradă? întreabă Porta. O cizmă bine plasată în fundul lui sfânt, şi zboară imediat afară.

– Nu se poate, suspină barmanul din rărunchi. L-aţi auzit doar. Ştie despre porcii ascunşi, şi singura şansă ar fi să-i trimită cretinii ăia de englezi o bombă în cap. Spune încontinuu că de mâine va începe o viaţă nouă şi-şi va plăti toate datoriile, dar e un mincinos.

– Da, da. Toţi avem necazurile noastre, spune Porta. Am cunoscut un şef de gară, Herr Leo Birnbaum, care ţinea gara principală din Bamberg. Un individ amabil, înţelegător, dar cu o mare slăbiciune pentru pahar. Bea gin olandez cu bere şi câteodată bere cu şnaps Bummerlunder. În ajun de Anul Nou, se hotăra ca de la întâi ianuarie să fie un bun cetăţean, şi mai ales treaz. Se trezea după petrecere întotdeauna pe trei ianuarie, aşa că era deja prea târziu şi trebuia să aştepte următorul întâi ianuarie. Când Căile Ferate Germane aveau probleme, păreau a fi inventate ca să se poată distra el. "Plauen, nod de cale ferată!" striga el uneori când trenul ajungea în gara lui. Când călătorii se îmbulzeau, încercând să coboare, zbiera la ei şi-i întreba încotro au pornit-o şi dacă nu ştiu să citească. Pe indicatoare scria Bamberg, nu? Ar fi putut să scape până şi de o acuzaţie de crimă, pentru că socrul lui fusese frizerul Führerului până în 1933, iar acum era Gauleiter local.

Dar toate astea au durat până-ntr-o zi, când nici chiar Gauleiterul frizer nu l-a mai putut salva. S-a întâmplat la scurt timp după ce a început să mănânce heringi săraţi. Îi spusese cineva că ajută la trezirea din mahmureală. În ziua de 21 februarie, cu puţin înainte de ora unsprezece, cred, toate au început să meargă pe dos. Şeful de gară Birnbaum stătea pe peronul cinci, cu un steag verde în mâna stângă şi cu unul roşu în dreapta, mestecând un hering sărat, când văzu cu surprindere că trenul de marfă 109 vine la peronul trei, în loc de peronul cinci. A fluturat cu gesturi ample ambele steaguri: "109, 109! Ce căutaţi la peronul ăla?"

Trenul îşi vedea însă de drum. S-a repezit peste şine, fluturând în continuare steagurile. Pe peronul trei, a călcat pe o pălărie veche şi slinoasă, pierdută de cineva, şi a alunecat chiar între două vagoane cu petrol, aparţinând Regimentului Panzer 35, Bamberg. Frânarul din ultimul vagon a încercat să-l înşface. Asta a fost o greşeală! Herr Birnbaum s-a apucat de braţul frânarului, trăgându-l şi pe el sub vagoanele-cisternă. Roţile din faţă i-au tăiat foarte elegant capul şefului de gară Birnbaum, în timp ce roţile din spate i-au tăiat capul tot atât de elegant frânarului Schultze. Mai neplăcut a fost pentru al doilea, care a avut necazuri la slujbă şi nu a devenit niciodată salariat permanent.

A fost un sfârşit scârbos. Rareori un accident vine singur. Doamna Amanda Grimm, o femeie de serviciu, stătea pe peronul doi, sprijinindu-şi bărbia ei germană în coada măturii şi întrebându-se unde au dispărut cei doi funcţionari. După ce a trecut trenul de marfă, privea plictisită spre şine, când a văzut capul şefului de gară Birnbaum făcându-i cu ochiul. A scos un răget nemţesc de groază.

"Şeful de gară şi-a pierdut capul", urlă ea şi se repezi în biroul telegrafistului. Acesta, crezând-o beată, i-a tras câteva palme peste faţă, gest pentru care l-a raportat mai târziu. În tot cazul, ea era un angajai civil şi, în momentul respectiv, se afla la datorie, ceea ce putea fi demonstrat prin prezenţa măturii din mâna ei. Dar nu s-a terminat totul aici. Raportul a fost trimis la Kripo şi un funcţionar cretin a scris pe dosar "omucidere", fiindcă un alt conţopist tembel notase cu creion roşu: "Cazul nr. 2988-41 - Decapitarea şefului de gară". Până la urmă, dosarul a ajuns în biroul unui detectiv mai rezonabil care aştepta pensionarea şi nu mai era interesat de vreo avansare sau de rahaturi d-astea. Totuşi, povestea nu s-a încheiat nici aici. În aceeaşi noapte, RAF{10} a bombardat Bambergul. Bineînţeles că intenţionau să ciuruiască Münchenul. Şi-au dat seama de chestia asta mai târziu, când unul dintre ei a făcut o aterizare forţată. Individul de la Kripo care avea de soluţionat cazul a fost lichidat în timpul raidului aerian, în vreme ce se relaxa la "Gâsca strâmbă".

Cazul a fost dat apoi unui alt Kripo. Un tânăr cu o minte de funcţionar german adevărat. Îşi începea fiecare cercetare cu un hohot de râs atotştiutor, explicându-le martorilor că declaraţiile mincinoase nu vor face decât să le îngreuneze situaţia, după care, în final, tot vor spune adevărul.

S-a lins efectiv pe bot când a văzut scris: "Decapitarea şefului de gară". În sfârşit, iată ce aşteptase! Marele caz care i-ar fi putut aduce avansarea în funcţia de inspector RSHA{11}. Şi-a tras borul pălăriei pe ochi, a îmbrăcat haina de piele şi s-a pus pe treabă.

"Mărturiseşte, a mârâit el către doamna Amanda Grimm, femeia de serviciu. O să regreţi dacă