A fost interogată de atâtea ori, încât în final a luat-o razna şi a ajuns să creadă că ea însăşi l-a împins sub tren pe şeful de gară. A semnat câte o declaraţie în cele opt locuri necesare. Nu mărturisea însă că l-a omorât pe frânar.

"Nici măcar nu l-am cunoscut", se apăra ea.

"Nu trebuie să cunoşti oamenii ca să-i omori, i-a explicat tânărul Kripo, pe un ton prietenos. Soldaţii fac chestii din astea în fiecare zi!"

N-ar fi trebuit să spună niciodată aşa ceva. Tocmai atunci sosiseră trei inşi, cu pălării pe ochi, să-l interogheze pe telegrafistul gării în legătură cu alt caz. Femeia de serviciu li s-a plâns că tipul de la Kripo i-a făcut criminali pe soldaţii germani. Au tăbărât toţi trei pe tânărul detectiv şi aproape că l-au sfâşiat în bucăţi. De aici a început o altă serie de nenorociri. Telegrafistul îşi ţinea mâna pe comutator, gata să oprească expresul de Eger şi să dea cale liberă trenului de la München, dar preocupările tipilor cu pălării l-au iritat şi a avut o scăpare. Expresul de Eger şi-a continuat mersul cu viteza maximă. Trenul de München n-a luat-o pe linia care trebuia şi telegrafistul a-nceput să zbiere. Ăia cu pălăriile erau atât de preocupaţi să-şi cotonogească colegul care insultase onoarea marelui soldat german, încât nici măcar n-au remarcat urletele. De fapt, erau obişnuiţi cu aşa ceva. N-au observat nici când telegrafistul a înghiţit banda de telegraf ca să înlăture orice dovadă.

"O să se întâmple chiar acum!" a prorocit el, uitându-se pe fereastră cu, interes.

Expresul 044376-2, tras de două locomotive, dintre care una mergea invers, venea duduind din depărtare. Se apropia de gară învăluit într-un nor de fum. Din vagonul de poştă au zburat două baloturi cu "Völkischer Beobachter", ce conţineau ultimele veşti despre "întărirea frontului" şi "retragerea strategică".

Telegrafistul a închis ochii, a căscat gura, aşteptând ciocnirea celor două trenuri în plină viteză. Izbitura s-a produs la borna douăzeci şi doi.

Expresul de Eger părea să-şi croiască drum prin rapidul de München cu nişte sunete nemaiauzite. În stil tipic nemţesc, totul a devenit extrem de complicat.

Ăia cu pălăriile au uitat complet pentru ce veniseră. S-au făcut repede nevăzuţi, dar nu le-a folosit la nimic. Au fost descoperiţi, învinuiţi şi ei de producerea accidentului, dar cu puţin noroc n-au fost acuzaţi de sabotaj. Altfel, i-ar fi spânzurat de două ori. Aşa, s-au ales cu gâturile lungite numai o dată. Telegrafistul n-a vrut să facă cunoştinţă mai îndeaproape cu justiţia germană. A sărit în aer cu gară cu tot, folosind explozibilul depozitat acolo pentru a distruge totul înainte de sosirea inamicului. Femeia de serviciu gradul doi a făcut şi ea în aşa fel încât să scape de mâna legii. S-a ascuns într-un dulap în care telegrafistul îşi ţinea marfa de contrabandă. Când a dinamitat gara, a zburat cu tot cu dulap.

– Arăţi ciudat, barmane. Doar nu ţi-o fi rău? întreabă Porta serviabil. Sau poate n-ai fost în stare să mă urmăreşti cu atenţie? De fapt, încercam să-ţi spun că prea mult alcool strică. Ştiu un tip care ţinea un birt. Se numea Oskar Schieben şi era copil găsit. L-au găsit pe pragul unei uşi din Schiebenstrasse şi l-au botezat după numele străzii. Deci, tatăl a făcut rost de un băieţel adorabil, pe care l-a crescut cu ajutorul unei tinere chinezoaice. În fiecare seară îi dădea copilului un pahar de Bummerlunder ca să adoarmă. Când puştiul a făcut doi ani, timp în care n-a fost niciodată cu adevărat treaz, a fugit de-acasă. Ei bine, a hoinărit ce-a hoinărit, după care s-a aşezat pe trotuarul de lângă Tiergarten, exact în dreptul chioşcului de cârnaţi. N-a priceput nimeni cum a putut un copil să ajungă atât de departe. Probabil pentru că avea sânge de chinez în vine, spuneau unii. Oricum, după câteva ore, oamenii l-au observat şi, bineînţeles, s-a ivit şi cineva de la Schupo.

"Ce-i cu tine aici, micuţule?" l-a întrebat copoiul cu un glas prietenos, dar cam fals.

"Pu-pu", a răspuns băiatul, repetând replica.

Şi-n orice caz, asta era tot ce ştia să zică.

Copoiul s-a înfierbântat.

"Vorbeşte germana, sau te arestez!"

"Pu-pu", făcea băiatul, care, după asta, bineînţeles că a fost arestat.

L-au dus la Alex, l-au judecat şi, în final, a ajuns într-o celulă. S-ar fi putut întâmpla chiar să-l şi uite acolo, pentru că n-au avut cum să-i facă fişă de intrare. Vă daţi seama că nu puteau să scrie numele "Pu-pu" pe un document important al poliţiei germane. Dar, neprimind obişnuita porţie de Bummerlunder, puştiul a început să orăcăie. Stabswachtmeisterul Schlade, un adevărat neamţ, a deschis uşa celulei şi s-a zgâit îndelung la el.

"N-ai citit regulamentul închisorii? E interzis să cânţi şi să vorbeşti cu voce tare! Strict interzis!"

Copilului nici că-i păsa. El voia Bummerlunder. Au trimis după psihiatrul închisorii şi treaba a început să se pună în mişcare…

– Ce s-a întâmplat, chelner? Se pare că mai ai puţin şi te sufoci! spune Porta compătimitor, luându-şi singur un pahar cu bere.

– Nu, nu mai vreau să aud nici un cuvânt în plus! Nici despre poliţie, nici despre altceva, bâlbâie barmanul, punându-şi mâinile la urechi. Nu mai pot să suport… Simt c-o iau razna!

– Razna sau nerazna, eşti apt pentru serviciu. Contează pe chestia asta, ticălos nenorocit! proclamă ofiţerul medic cu voce tare.

Peste puţin timp îl întreabă pe preotul regimentului dacă vrea să aibă de-a face cu el.

– Domnule, eşti beat, spune preotul.

– Eroare! Tu eşti beat, părinte. Dar nu-ţi foloseşte la nimic. Să ştii că tot eşti apt pentru serviciu. Cară-te pe front să fii împuşcat! Ar putea un câine să ajungă în rai? întreabă el după o pauză scurtă, cu o privire ciudată.

– Cererea trebuie făcută la episcopul din Münster. Va fi privită cu seriozitate, răspunde preotul. Va beneficia şi de recomandările mele. Nu uita de ştampile!

– La dracu', nu pot să mai suport tot rahatul ăsta! ţipă Gregor. Devine exagerat de zelos: Prizonieri, escortă! În formaţie, adunătură de neisprăviţi! Prizonierii la mijloc! Dacă deschide vreunul gura, îi sparg faţa! Distracţia s-a terminat! Suntem din nou soldaţi!

În vreme ce plecăm de la "Fecioara trandafirie" cântând fericiţi, câţiva dintre noi se împiedică pe trepte. Preotul