ceaţa începu să. fie din ce în ce mai străvezie. Se aduna tot mai sus,; pe măsură ce se risipea jos. Curînd se arătă privi-: rilor întreaga insulă, ce părea să fi coborît pe neaşteptate dintr-un nor, apoi se contura în zare şi marea, întinzîndu-se nesfîrşită spre răsărit şi mărginită spre apus de o stîncă înaltă şi abruptă.

Da ! Era pămînt în zare. Acolo îşi puteau găsi cel puţin deocamdată un adăpost. Insula era despărţită de coastă printr-un canal larg de o jumătate de milă, prin care vuia un curent.

Iată însă că, urmînd doar imboldul inimii, unul dintre naufragiaţi se avîntă de îndată în mijlocul curentului, fără să se sfătuiască cu tovarăşii săi, fără să fi spus un cuvînt. Era Nab care se grăbea să atingă partea de nord a ţărmului din faţă. Zadarnic strigă Pencroff după el, nimic nu putea să-l oprească. Marinarul se întoarse apoi spre reporter, care se pregătea să-l urmeze pe Nab, şi-l întrebă:

— Vrei să străbaţi canalul ?

— Desigur, răspunse Gédéon Spilett.

— Ar fi bine să aştepţi, crede-mă, spuse marinarul. Nab este în stare să-şi salveze şi singur stăpînul. Dacă ne-am avînta în canal, s-ar putea să. fim tîrîţi în larg de curentul care pare deosebit de puternic. Dacă nu mă înşel, sînt curenţii refluxului. Priveşte, marea a şi început să se retragă de pe ţărm. Să avem deci răbdare şi cred că după ce scad apele vom găsi un vad...

— Ai dreptate, răspunse reporterul. Să ne răzleţim cît mai puţin cu putinţă...

Între timp, Nab lupta din răsputeri împotriva curentului, căutînd să-l taie pieziş. La fiecare mişcare a.braţelor apăreau deasupra valurilor umerii lui negri. El se depărta extrem de repede de ţărmul de la care plecase şi se apropia de coasta opusă. îi trebuise mai bine de o jumătate de oră ca să străbată jumătatea de milă ce despărţea mica insulă de coastă şi nu izbuti să iasă la ţărm decît la cîteva mii de picioare de locul de unde plecase.

Nab ieşi pe uscat la poalele unui bloc înalt de granit, se scutură cu putere şi dispăru de îndată după un grup de stînci care înaintau în mare cam în dreptul extremităţii de miază-noapte a insulei.

Tovarăşii lui Nab urmăriseră cu adîncă nelinişte îndrăzneaţă lui încercare şi după ce dispăru în dosul stîncilor, ei îşi întoarseră privirile spre pămîntul pe care se aflau şi unde aveau de gînd să se adăpostească. Între timp mîncaseră din scoicile care se găseau din belşug pe nisip. Era cam sărăcăcios prînzul lor, dar tot era ceva.

Coasta ce se zărea în faţa lor forma un golf larg, care se termina în partea de sud printr-un cap ascuţit cu o înfăţişare sălbatică, pe care nu creştea nici un fel de vegetaţie. Acest cap se unea cu litoralul, urmînd o curbă capricioasă şi sprijinindu-se pe stînci înalte de. granit. Spre nord, dimpotrivă, golful se lărgea mult, mărginit de o coastă rotunjită, care se întindea de la nord-vest la sud-est, terminîndu-se printr-un cap alungit. Deschizătura golfului putea să măsoare vreo opt mile.

La o jumătate de milă de ţărmul acesta era situată insula, care ocupa o fîşie îngustă din apele oceanului, semănînd cu o balenă uriaşă. Partea cea mai largă a insulei nu avea mai mult de o jumătate de milă.

Ţărmul care mărginea insula începea cu o întindere nisipoasă, presărată cu bolovani de stîncă negricioşi, pe care refluxul tocmai îi descoperea încetul cu încetul. Pe planul al doilea se ridica un fel de barieră abruptă şi dreaptă de granit, măsurînd cel puţin trei sute de picioare şi care se întindea pe o lungime de trei mile. În dreapta, această cortină de piatră se isprăvea printr-o suprafaţă netedă, tăiată parcă de mîna omului. Dimpotrivă, în partea stîngă, deasupra promontoriului, un fel de mal rîpos, alcătuit din conglomerate de rocă şi de pe urma prăbuşirilor de teren, descreştea într-un fel de povîrriiş alungit, care se contopea cu stîncile de la capul meridional al golfului.

Pe platoul superior al acestei coaste nu se zărea nici un copac. Părea să fie un podiş neted, asemănător aceluia care domină Cape-Town la capul Bunei Speranţe, dar de proporţii reduse; cel puţin aşa apărea văzut de pe insulă. Totuşi, în partea dreaptă, îndărătul suprafeţei netede a stîncii, se zărea şi verdeaţă. Se vedea destul de bine o masă nu prea desluşită de copaci mari, care se întindea în depărtare cît puteai cuprinde cu ochii. Verdeaţa aceasta îndulcea priveliştea posomorîtă din pricina paravanului colţuros de granit.

În sfîrşit, în fund de tot, deasupra platoului, un pisc alb, aşezat la nord-vest, la o distanţă de cel puţin şapte mile, strălucea în bătaia soarelui. Era creştetul unui munte acoperit cu o căciulă de zăpadă.

Ar fi fost greu de spus dacă era ţărmul unei insule sau ai unui continent, dar stîncile care ţîşneau, schimonosindu-se parcă, în stînga, spuneau oricărui geolog, fără şovăire, că sînt de origine vulcanică, atît de ciudat erau îngrămădite...

Gédéon Spilett, Pencroff şi Harbert cercetau cu luare-aminte acest ţinut, unde s-ar fi putut să fie siliţi să trăiască ani îndelungaţi, poate chiar pînă la sfîrşitul zilelor, dacă nu se afla cumva în calea vapoarelor.

— Ei, Pencroff, ce spui ? întrebă Harbert.

— Ce să spun ?... răspunse marinarul... Văd şi bune şi rele, ca peste tot. Vom vedea noi. Dar uite, începe refluxul. Peste trei ore, vom încerca să trecem dincolo şi odată ajunşi pe ţărmul celălalt, vom căuta să ne descurcăm şi să-l găsim şi pe domnul Smith.

Peneroff nu se înşelase în socotelile lui. Peste trei ore, marea se retrăsese, descoperind mai peste tot nisipurile de pe fundul albiei canalului. între insulă şi coasta din faţă rămăsese doar o fîşie îngustă de apă, prin care, desigur, aveau să poată trece cu uşurinţă.

Pe la ora zece, Gédéon Spilett şi cei doi tovarăşi ai săi îşi scoaseră hainele, pe care şi le aşezară pe cap, întrînd apoi în canalul a cărui adîncime nu depăşea cinci picioare. Harbert, pentru care apa era prea adîncă, îl străbătu înotînd ca un peşte. Ajunseră uşor pe malul opus. După ce se uscară la soare, cei trei naufragiaţi îşi îmbrăcară hainele pe