pe pace. Se zice că ai şi iducaţie, ştii să scrii, sa citeşti… Acu’ ţi-oi fi închipuind că eşti mai dihai ca tac-tu, fiindcă el nu ştie, ai? Las’ că-ţi scot eu gărgăunii din cap! Cin’ ţi-a dat voie să te ţii de toate mofturile astea? Cin’ ţi-a spus că-s de nasul tău?

  — Văduva. Ea mi-a spus.

  — Văduva? Ai? Şi cine i-a zis văduvei că poate să-şi vâre nasu’ unde nu-i fierbe oala?

  — Nu i-a zis nimeni nimic.

  — Las’ c-o învăţ eu minte. Ascultă, bă, să te laşi de şcoala aia. Le-arăt eu lor să mai înveţe un golan să-şi dea aere faţă de tac-său şi să facă pe grozavul cu el. Să nu te mai prind că-ţi pierzi vremea la şcoala aia, că-ţi pun pielea pe băţ. Mă-ta nu ştia să citească şi nici să scrie. La fel tot neamul tău. Şi eu tot aşa. Numai tu te-ai găsit mai cu moţ. Cu mine nu-ţi merge, auzi tu? Hei, ia deschide cartea, să te-aud şi eu ce ştii!

  Am luat o carte şi am început să citesc o istorie despre generalul Washignton7 şi despre război. După câteva clipe, babacu’ îmi smulse cartea din mână şi-o azvârli cât colo.

  — Văz că ştii să citeşti. Nu-mi venea să cred când mi-ai spus. Ascultă acu’! Să te laşi de farafastâcurile astea! Nu-ţi mai dau voie. Să ştii că sunt cu ochii pe tine, bobocule, şi dacă te mai prind pe la şcoală, te bat de te rup. Te pomeneşti că mai ajungi şi bisericos. Halal de aşa fiu!

  Apoi, luând de pe masă o poză albastră şi galbenă înfăţişând nişte vaci şi un păstor, se burzului:

  — Asta ce mai e?

  — Mi-au dat-o la şcoală, fiindcă mi-am învăţat bine lecţiile.

  O rupse în bucăţi şi-mi spuse:

  — O să-ţi dau eu ceva mai bun, o bătaie soră cu moartea.

  Mai bombăni aşa câteva clipe, apoi rosti:

  — Eşti ditamai domnişorul, ai? Ia te uită… pat, cearşafuri, oglindă, covoraş pe podea, şi tac-tu trebuie să doarmă cu porcii în tăbăcărie. Halal de aşa fiu! Dar lasă, n-avea tu grijă, te lecuiesc eu de fumurile astea, ţi le scot eu din cap. Ţi s-a dus buhu că eşti bogat. Aşa-i? Ia zi-mi şi mie cum devine cazu’?

  — Minte cin’ ţi-a spus.

  — Ascultă, bă, ai grijă cum vorbeşti cu tac-tu. Destul am răbdat, nu mă aţâţa. De două zile de când umblu prin târg, n-aud alta decât că eşti bogat. Acelaşi lucru l-am auzit şi pân părţile din josul fluviului. De-aia am venit. Să-mi dai mâine banii, am nevoie de ei.

  — N-am nici un ban.

  — Minţi! Sunt la judele Thatcher. Du-te şi ia-i, îmi trebuie!

  — N-am nici un ban, zău. Întreabă-l şi pe judele Thatcher, o să-ţi spună la fel.

  — Bine, o să mă duc eu să-i cer. Îl fac eu să mi-i dea, nu te teme! Ia zi, câţi bani ai în buzunar? Dă-i încoa’!

  — N-am decât un dolar, dar îmi trebuie să…

  — Nu mă priveşte pentru ce-ţi trebuie, dă-l încoa’!

  Îl luă şi-l muşcă, să vadă dacă nu era fals, apoi îmi spuse că se duce în târg să cumpere nişte rachiu – cică nu băuse toată ziua. Când ajunse pe acoperişul şopronului, îşi vârî din nou capul pe fereastră şi-ncepu să mă-njure că-s fandosit şi-ncerc să fiu mai breaz ca el. Şi când credeam că plecase, îşi băgă iar capul pe fereastră, ca să-mi zică să nu uit ce-mi spusese despre şcoală – că-mi arată el mie dacă nu mă las de ea.

  A doua zi se duse, beat-turtă, la judele Thatcher şi se răţoi la el, încercând să-i stoarcă banii. Neizbutind, se jură c-o să-l dea în judecată.

  Judele şi văduva cerură tribunalului să mă scoată de sub aripa lui babacu’ şi să mă dea în grija unuia din ei. Dar cum judecătorul abia venise în localitate şi nu-l cunoştea pe babacu’, hotărî că tribunalul nu are căderea să se amestece în asemenea treburi şi că, pe cât se poate, familiile nu trebuie despărţite; în ce-l priveşte – zicea el – n-ar vrea să smulgă un copil de lângă tatăl său.

  Judele Thatcher şi văduva n-au mai avut încotro şi s-au lăsat păgubaşi.

  Bătrânul s-a bucurat de n-a mai putut şi mi-a zis că mă învineţeşte în bătăi dacă nu-i fac rost de ceva gologani. Am împrumutat trei dolari de la judele Thatcher, iar babacu’ i-a băut şi a umblat apoi prin tot târgul cântând, înjurând de mama focului şi bătând darabana într-o tingire, până la miezul nopţii. L-au prins şi l-au băgat la răcoare, iar a doua zi l-au adus la tribunal, unde-a fost osândit la o săptămână închisoare.

  El însă zicea că-i mulţumit, fiindcă-i stăpân pe fi-su, şi că o să-i arate el lui.

  Când ieşi din puşcărie, judecătorul ăl nou îi făgădui c-o să facă om din el. Îl chemă la el acasă, îi dădu haine noi şi curate şi-l aşeză la masa laolaltă cu familia lui, dimineaţa, la prânz şi seara. Parcă era pâinea lui Dumnezeu, nu altceva. În prima zi, după cină, îl luă deoparte şi-i vorbi despre cumpătare şi alte asemenea lucruri, până ce lui babacu’ îi dădură lacrimile şi începu să spună că fusese cu adevărat un ticălos şi-şi irosise viaţa, dar că de-aci înainte o să-nceapă o viaţă nouă şi-o să ajungă un om de care n-o să-i mai fie nimănui ruşine, dacă judecătorul o să-l ajute şi n-o să-l dispreţuiască. Judecătorul îi răspunse că l-ar pupa pentru vorbele astea, şi începu să bâzâie şi el, şi nevastă-sa. Babacu’ le mai spuse că a fost toată viaţa un neînţeles, iar judecătorul îl crezu pe cuvânt.

  — Un om decăzut ca mine – adăugă bătrânul – are nevoie de înţelegerea semenilor săi.

  Judecătorul zise: „Aşa e!” şi iarăşi izbucniră în