că o ţâră de nitroglicerină în toată chestia şi un dram de nitrat de potasiu o fac mai stabilă pe vreme rece. Dac-am fi folosit ceea ce ne-au recomandat capetele pătrate de la Bamberg, acum am fi fost pe lună jucându-ne de-a v-aţi ascunselea cu marţienii.

Micuţul pescuieşte nepăsător din buzunar o legătură întreagă de detonatoare şi i le întinde. Orice expert în explozibili s-ar fi pierdut cu firea în faţa unei asemenea scene. Detonatoarele trebuie mânuite cu mare grijă. Cel mai mic şoc le poate face să sară în aer.

– Atunci ce facem, aruncăm în aer toată plăcinta? vrea să ştie Micuţul, începând frenetic să facă pregătirile.

– Nu, fir-ar să fie! răspunde precipitat Bătrânul. Cinci sau şase bastoane ne ajung cu prisosinţă.

– Mort Dieu! Unde e cleştele? întreabă neliniştit Legionarul. Trebuie să-i dăm zor. Se apropie repede de noi.

– Cleşte? face Micuţul. Nu-i, dar cui îi trebuie? Doar le poţi fixa de fitil cu dinţii. Am făcut-o de atâtea ori. Unde pui că merge şi mai repede. Dar nu trebuie să muşti prea tare, altminteri îţi cad dinţii, şi împreună cu ei şi scăfârlia.

– Merde, înjură Legionarul, clătinând din cap. Numai unul sătul de viaţă muşcă din chestiile alea!

Micuţul vâră nepăsător fitilele în detonatoare şi le muşcă rapid.

– E prea tâmpit ca să-şi dea seama de pericol, rânjeşte Porta. Nici cel mai îngrămădit câine nu adulmecă vreodată un detonator!

– E absolut nebun, spune "Degerilă". Când intrăm în depozitele unde se ţin rahaturi din astea, suntem nevoiţi să încălţăm ciubote cu tălpi de cauciuc, şi afurisitul ăsta le haleşte.

– Asta pentru că-i un copil din flori, născut în Ajunul Crăciunului, râde Porta. Lui nu i se poate-ntâmpla nimic.

Micuţul mestecă deja la al cincilea detonator. Când a isprăvit, conectează grămada de explozibil într-un fel care ne dă fiori pe şira spinării. Pe urmă îndeasă totul în buzunarul său fără fund. Periculoasele detonatoare răsar în vârful fitilelor lor şi se leagănă asemenea clopoţeilor de la pălăria unui căluşar.

Cu Dalin în frunte, ne croim drum înspre vârful muntelui. La un moment dat, suntem nevoiţi să înlocuim schiurile cu papuci pentru zăpadă.

– Va trebui să deprindeţi mult mai bine mersul pe scândurile astea, ne critică Dalin, eu un glas de expert, sau n-o să duceţi nicicând tărăşenia la bun-sfârşit.

Căutăm drumul bâjbâind prin bezna desăvârşită, pe sub coniferele pitice, şi suntem nevoiţi să ne folosim lanternele cu fascicule scurte. La tot pasul sunt falii înguste şi adânci. Să cazi într-una din ele înseamnă moarte sigură.

Furtuna geme prelung şi lugubru. Gerul face crengile şi arborii să pocnească aidoma unor împuşcături.

Înjurând şi blestemând, încercăm să ne protejăm feţele împotriva crengilor ţepene ale copacilor. Ne biciuiesc, despicându-ne pielea şi făcând să ţâşnească sângele.

Dalin ne mână tot timpul, furios, luându-ne peste picior pentru neîndemânarea noastră.

– Până şi o bunică de cazac ramolită v-ar putea prinde din urmă, ocărăşte el, nerăbdător. Nişte momâi ca voi n-or să câştige nicicând războiul ăsta mondial!

– Aşteaptă şi-ai să vezi, jidan crăcănat, ţipă Micuţul, aruncând cu automatul după Dalin, dar greşindu-şi ţinta. Încă nu ştii cine suntem noi, nemţii!

După două ore de trudă supraomenească, ajungem la povârnişul deschis de deasupra nivelului copacilor. Ne lăsăm istoviţi la pământ. Vântul se dezlănţuie ca un uragan. Ceva mai încolo putem întrezări vârful, aidoma unui colos ameninţător.

– Sssatan! blestemă Dalin. În picioare! Într-o jumătate de oră răsare luna şi ne vor putea vedea de la o sută de kilometri.

– Sfinte Sisoe, mormăie Micuţul. Parcă simt cum mi se înfig în şalele mele nemţeşti boabele Kalaşnikoavelor ălora din OGPU.

Mă împiedic brusc şi încep să alunec înapoi pe pantă. Mă rostogolesc asemenea unui bulgăre de zăpadă, din ce în ce mai repede, până când mi se pune în cale un bolovan imens. Pentru o clipă am impresia că mi-am rupt sau mi-am scrântit o încheietură, dar teama de a rămâne singur în urmă mă pune din nou pe picioare, chiar dacă durerea mă fulgeră până în şira spinării.

– Nu mai pot! geme Gregor, prăvălindu-se în zăpadă ca un arbore retezat.

– Sus cu tine, scrâşneşte Porta, lovindu-l cu brutalitate.

Gândeşte-te la partea ta de aur, şi-o să vrei să mergi mai departe.

– Fac ceva pe aurul tău, gâfâie Gregor, epuizat. Poţi să-l păstrezi, chiar de-ar fi vorba despre tot aurul din lume! Lasă-mă să dorm! Vreau să mor acum! Îşi îndeasă faţa în zăpadă şi întregul trup îi tresaltă de hohote isterice.

Îl repunem pe picioare şi-l târâm între noi ca pe-un sac. Zbiară şi ne face în toate felurile. În cele din urmă, Porta nu mai rezistă. Îi arde o bătaie atât de zdravănă încât toate degerăturile i se sparg ca nişte bube coapte. Pentru o vreme e linişte.

Ermolov stă întins la adăpostul unei fâşii de rocă, privind, prin binoclul său cu infraroşii. Arată în tăcere spre vale, unde-i zărim pe cei din Compania OGPU, asemenea unor mici puncte negre şi mişcătoare. .

– Trebuie să ajungem mai sus, spune Dalin. Nu e timp de pierdut! Dar ceva mai repejor, tovarăşi, şi nu priviţi în jos, ne avertizează. Priviţi numai în sus!

– Ţine-ne, Doamne! exclamă Porta uluit, după ce ajungem în vârf şi vedem enorma masă de zăpadă care se sprijină doar pe o creastă de piatră destul de mică.

– Când se va porni asta la vale, face Barcelona, banda de ucigaşi de-acolo, de jos, ar face bine să-şi ia picioarele la spinare cât mai are vreme.

– Patru încărcături ne-ar fi de-ajuns pentru a le trimite bulgărele ăsta în cap, spune "Degerilă", scărpinându-se gânditor în creştet pe sub căciula de blană.

– Hai să folosim cinci! Mai bine prea multe, decât prea puţine! zice Porta, privind uriaşa limbă de zăpadă; Dar cum dracu' vom plasa încărcăturile fără să declanşăm prea devreme avalanşa? Dacă se porneşte înainte ca vânătorii de capete să pătrundă în raza ei de acţiune, vor scăpa nevătămaţi, şi noi vom fi în rahat până-n gât!

– Trebuie să ajungem pe partea cealaltă a limbii de zăpadă, spune Barcelona. Se apleacă peste buza abruptă a versantului şi se retrage brusc, îngrozit. Cu neputinţă! E nevoie de-un vultur pentru a reuşi.

– Lasă-mă pe mine, face Micuţul, croindu-şi hotărât drum înainte. Eu nu-s vultur, da-s deştept. Voi habar n-aveţi cum se aruncă ceva în aer. O să vă arate,