– Nu face asta, îl previne "Degerilă". O să-ţi rupi gâtul!

– Scuteşte-mă! scuipă Micuţul, dispreţuitor. Ia aminte şi-nvaţă cum se descurcă un şmecher din Hamburg! O să mă sui pe streaşina aia şi-o să aşez artificiile la locul lor mai repede decât îi trebuie unui bivol să se bese.

– Are dreptate, spune Bătrânul convins. Streaşina va amplifica forţa exploziei şi va prăvăli şi mai multă zăpadă peste ei. Zăpada va înăbuşi zgomotul exploziei şi, până apucă să se sperie mormolocii de jos, vor fi puşi la conservat o mie de ani.

– De ce nu? întreabă Porta, ridicând nepăsător din umeri. Ia-ncercaţi! Micuţului îi reuşesc întotdeauna treb'şoarele în care alţii îşi rup gâtul.

– Credeţi că-i primejdios? vrea să ştie Micuţul, bănuitor, privind cu atenţie abisul ameţitor.

– Nici vorbă, minte Porta cu neruşinare, arătând limba de zăpadă care stă suspendată ameninţător de buza versantului. Dacă toată puzderia aia de gheaţă şi de zăpadă nu poate cădea, atunci cum ai putea cădea tu? Vezi, ai grijă doar să nu-ţi scuipi în ambele palme în acelaşi timp!

– Atunci să-i dăm bătaie, face Micuţul decis, încolăcindu-şi coarda în jurul taliei. Daţi-mi pioletul şi ţineţi-vă bine de coardă ca să mă puteţi trage înapoi în caz că aterizez în cur.

Gregor se aşază, îşi înfige zdravăn călcâiele în stâncă şi desfăşoară încet coarda, pe măsură ce Micuţul înaintează pe panta de gheaţă.

– N-o să reuşească! şopteşte neliniştit Barcelona.

– Coarda mai lungă, strigă nerăbdător Micuţul. Trebuie să trec de un plafon, pentru numele lui Dumnezeu! E-o beznă pe-aici ca-n găoaza lui Albert!

– O să se cureţe, spune Gregor sumbru, desfăşurând coarda mai mult.

"Degerilă" şade în spatele lui şi-l ajută s-o ţină. E pur şi simplu linia vieţii Micuţului.

– Maică Precistă! hăuleşte Micuţul, cu o voce care se aude ca şi cum ar ajunge la noi printr-un munte de, lână.

– Ceva probleme? întreabă Porta, lungindu-şi gâtul, dar fără să-l poată vedea.

– Am căzut în cur, se aude vag de dincolo de buză. Pe-aici vâjâie ca dracu'. Mi s-a făcut măciuca ţurţure.

– Asta-i curată nebunie! murmură Barcelona. N-o să ţină.

– Aşteaptă şi-o să vezi, spune Porta. Îl ştiu eu pe Micuţul. Când i se pune pata de-a binelea, nimic nu-l mai poate stăvili!

Desluşim sunetul pioletului, pe care-l foloseşte pentru a tăia scări în rocă şi în gheaţă. Gregor şi "Degerilă" desfăşoară din ce în ce mai multă coardă.

– Cum naiba de se descurcă? întreabă "Degerilă", clătinând din cap. Are nevoie de toată forţa numai pentru a se ţine lângă perete, şi pe urmă trebuie sa fie îngheţat până-n măduvă!

– Da, şi unde mai pui că are buzunarele îndesate cu explozibil, spune Barcelona. Şi ca un bătut în cap ce e, a mai şi fixat detonatoarele. Nu-i nevoie de cine ştie ce ciocnire ca să sară în aer şi, împreună cu el, jumătate din munte.

– Totuşi, a urmat vreodată un curs de specializare în explozibili? riscă să întrebe "Degerilă". Nici un om care-a avut de-a face cu explozibili nu se poartă cu ei aşa cum face Micuţul.

– A fost la un curs la Bamberg, râde Porta, nepăsător. Dar l-au dat afară mai-nainte s-apuce să-i arunce pe toţi în aer.

Oricum, a omorât vreo câţiva experţi din Geniu fără ca el să se aleagă cu vreo zgârietură. Chiar dacă a ajuns de două-trei ori până în Calea Lactee, a revenit şi de-acolo, lingându-şi frişca de pe degete.

Când ne aplecăm peste muchia prăpastiei, putem vedea umbra întunecată a Micuţului, mişcându-se încet în sus, învăluită în nori mătăsoşi de zăpadă.

– Arată ca unul din cascadorii ce se caţără pe un zgârie-nori, şopteşte neliniştit Comisarul.

– Nu prea are geamuri prin care să se zgâiască în caz că oboseşte, face Porta sec.

– Dacă alunecă acum, murmură "Degerilă", are sub el cinci mii de metri. Coarda l-ar tăia în două!

– Fir-ar dracu' al dracului! ocărăşte Micuţul de după streaşină de zăpadă. Tăpşanul ăsta nu-i mai lat decât o muscă între ochi.

– Agaţă-te cu deştele de la picioare, îl sfătuieşte Porta. Îndoaie-le aşa cum fac păsărelele.

– Da' ce credeai că fac? vine vocea Micuţului din adâncuri.

– Daţi-i zor, strigă neliniştit "Degerilă". Vânătorii de capete vor fi imediat în vale şi ne vor sări la gât cât ai zice peşte.

Un trosnet sec, şi un nor de pulbere de zăpadă îi taie vorba. Stânca a cedat. Cu un urlet de groază, Micuţul cade în gol, dar, printr-o minune, reuşeşte să se agaţe cu pioletul.

Blestemând şi înjurând, începe să-şi croiască din nou drum în sus. Ne aplecăm şi-l vedem atârnând şi legănându-se în locul unde, cu o clipă înainte, fusese tăpşanul.

Ciopleşte frenetic în zăpadă şi, în cele din urmă, face o gaură destul de mare pentru a vârî în ea încărcăturile. Scuipând de furie, mai înfăşoară de câteva ori fitilele în jurul explozibilului şi strecoară pietre şi bucăţi de gheaţă în gaură pentru a fixa încărcătura.

O pală puternică de vânt îi smulge căciula de blană şi mai-mai că-l aruncă şi pe el în hău. Alunecă la întâmplare, dar reuşeşte să se agaţe de următorul tăpşan, ceva mai lat.

Chiar dacă are o statură de urs, pare neînsemnat faţă de tonele de zăpadă care atârnă suspendate deasupra capului său. Mai verifică o dată încărcăturile şi muşcă din nou fiecare detonator, pentru mai multă siguranţă. Legănându-se neîncetat, ia o gură din bidonul său de apă. Apoi începe să urce peretele de stâncă abrupt şi bătut de vânturi. Un vultur uriaş fâlfâie în jurul lui. Furios, dă să-l pocnească, îşi pierde echilibrul şi începe să alunece în jos pe versant.

Gregor, aflat la coarda de siguranţă, devine neatent din cauza frigului şi a epuizării şi nu simte zvâcnetul corzii Micuţului. Uriaşul nici n-apucă să cioplească muchia ascuţită a tăpşanului, când vulturul atacă din nou. Dă să-l lovească iarăşi şi-şi pierde priza din picioare. Mâinile i se încleştează de gheaţă, din tăieturile adânci îi ţâşneşte sânge şi unghiile îi sunt smulse. Pioletul alunecă peste buza văii şi dispare în hău într-un nor de zăpadă.

Vulturul scoate un ţipăt răguşit de triumf şi trece din nou la atac.

Porta sloboade un urlet de groază, care-l previne pe Gregor în ultima clipă. Acesta reuşeşte să se fixeze între două stânci verticale înainte de a fi smuls de zvâcnetul teribil al corzii.

– Ce dracu faceţi? întreabă Comisarul, înaintând către