Dedesubt, în adânc, îl zărim pe Micuţul legănându-se încolo şi încoace de frânghie, cu vulturul turbat fâlfâind în jurul capului său.

– Şi-a pierdut pioletul! observă Porta.

Comisarul îi coboară rapid Micuţului propriul piolet şi, după câteva încercări, acesta reuşeşte să-l înhaţe.

Încet-încet întindem coarda. Dac-am face-o prea repede am putea risca să plesnească.

În timp ce-l tragem pe Micuţul spre noi, îl auzim ocărând şi blestemând.

– E turbat în toată regula, spune Porta. Gregor ar face mai bine să dispară până se descarcă Micuţul.

– Am şters-o! spune Gregor, hotărât, apucându-se să-şi monteze schiurile.

Nici unul dintre noi n-a băgat de seamă că Micuţul a trecut deja de streaşină, spumegând de furie. Văzându-l cum se năpusteşte prin nămeţi, căutând vinovatul, Comisarul dă un strigăt de avertisment.

– Tu ai dat drumul corzii lu' Micuţul!? răcneşte el acuzator, îndreptând pioletul spre mine.

– Nu, nu! ţip eu pentru a scăpa de moarte sigură. Gregor e de vină! A aţipit.

– A aţipit, hai? rage Micuţul, pornind ca un tăvălug spre locul în care şade Gregor, fixându-şi legăturile schiurilor.

Bătrânul aruncă după el cu un automat. Îl pocneşte drept în figură, dar Micuţul îşi continuă goana fără întrerupere.

Gregor abia apucă să se întoarcă. Micuţul îl înşfacă de schiuri şi-l învârte deasupra capului ca un aruncător de ciocan. Când ia viteză îi dă drumul. Corpul său se izbeşte cu un trosnet de-o stâncă, şi schiurile îi zboară în ţăndări. Apoi Micuţul e din nou deasupra lui, cărându-i pumni cu nemiluita. Braţele i se mişcă asemenea unei elice. Gregor ştie că se bate pe viaţă şi pe moarte. Disperat, reuşeşte să lovească de jos în sus şi să-l pocnească pe Micuţul în genunchi. Acum uriaşul turbează cu desăvârşire. Sare în sus cu un răget, se răsuceşte şi cade peste Gregor cu atâta forţă încât îi vâră pur şi simplu capul în zăpada îngheţată.

– Înapoi! scrâşneşte Comisarul, palid de furie, înghiontindu-l pe Micuţul cu Kalaşnikovul în beregată. Înapoi. am zis, sau îţi zbor căpăţâna!

Dar Micuţul nu vrea să ştie de nimic. Cu spume la gură, continuă să-l altoiască pe Gregor, căzut în nesimţire.

– Lasă-mă pe mine, spune Porta, repezindu-şi pistolul-mitralieră în ceafa Micuţului. Acesta se prăbuşeşte cu o mormăitură înfundată şi rămâne nemişcat deasupra lui Gregor,

– Faceţi-i vânt la vale! ţipă "Degerilă" înverşunat, lovindu-l brutal cu piciorul pe Micuţul. Nenorocitul ăsta e periculos.

– Ia-o mai domol, intervine Porta. Cine n-ar sări în gâtul unui ticălos care l-a lăsat să facă o tumbă de trei sute de metri pe coasta unui munte încât să-i mute fiecare oscior din locul lui?

La scurtă vreme, Micuţul îşi recapătă cunoştinţa, scuturând capul ca o raţă care tocmai s-a cufundat în lac pentru a vedea ce se mai petrece dedesubt.

– N-am avut ce face, se scuză Gregor timid, ştergându-şi sângele de pe mutra lui buhăită.

– Las' că vorbim noi mai târziu despre asta, îi făgăduieşte Micuţul, cu o căutătură cumplită, şi-o ia agale înspre buza văii.

– Unde naiba te duci? întreabă Bătrânul, alergând în urma lui cu automatul pregătit.

– Nu dăm drumul la bulgăre? face Micuţul. Nu de-aia ne-am căţărat noi pe blestematul ăsta de munte comunist?

Înjurând încontinuu, se apucă să urce din nou pe peretele îngheţat de granit. E atât de furios încât a uitat să-şi lege coarda de siguranţă.

– Dacă alunecă acum, murmură "Degerilă", s-a zis cu el. E nebun de legat.

– Pentru numele lui Dumnezeu, nu cumva să-i spui că-i periculos ceea ce face, îl previne Porta, căci atunci cade cu siguranţă.

Trece o veşnicie până când dibuie firul, ataşat încă de încărcătura explozibilă. Cu mare grijă, ca şi cum ar fi din sticlă, îl trage spre el şi-l înfăşoară în jurul cotului.

– Doamne, îndură-te de noi toţi, geme Comisarul. În viaţa mea n-am văzut ceva mai nebunesc.

La întoarcere, alunecă de două ori pe pantă. Doar un mic troian îngheţat de zăpadă, rătăcit din întâmplare în calea sa, îl împiedică să se prăvălească dincolo de margine, în abis.

– Şi dacă-i un rateu? întreabă neliniştit Barcelona, după ce Micuţul a revenit şi a conectat vesel sârmele la baterii.

– O să ne căcăm cărămizi, răspunde Porta. Nu ne rămâne decât sa sărim la bătaie cu grenade, Balalaici şi răpăit de puşcoace.

– Staţia radio, spune Comisarul. Blestemata aia de staţie. Mereu o pun la adăpost undeva mai departe de ei. Transmisionistul va urla după ajutor de îndată ce vom face un pas, şi pe urmă ne vom pomeni cu câteva Jabos pe cap.

– Eu nu-s de acord cu rahatul ăsta cu baterii, boscorodeşte Micuţul. Un fitil de modă veche, din ăla pe care-l vezi cum arde şi încotro duce era mai practic şi mai distractiv. Îmi amintea de Crăciun, când bătrânul domn Creutzfeldt se îmbăta şi ne punea să cântăm:

Şi când veniră la casa lui Irod,

Stătea la geam şi privea afară…

– Haide! ordonă Bătrânul, luând binoclul de la ochi. Foloseşte Bateriile. E o chestiune de minute. Când dau eu ordin, arunci totul în aer!

– Şi de ce vorbeşti aşa cu mine? îi sare Micuţului ţandăra. Crezi c-am trăit într-un butoi şi am creierii între picioare, ai? Află că "psihopaţii" mi-au dat coeficientul de inteligenţă 0,7, ceea ce-i foarte mult.

– Depinde din ce parte citeşti, rânjeşte Porta. Dar tu vezi-ţi acum de sârmele şi de bateriile tale. Ar fi caraghios să ne cadă zăpada în cap tocmai nouă. Ucigaşii de jos ar muri de râs şi noi am intra în istoria lumii drept cei mai mari dobitoci care-au luat parte vreodată la un război.

– Iob tvoie mati, murmură "Degerilă". Uite-i pe diavoli că vin!

Luna apare ca o explozie. Vedem limpede un şir de soldaţi urcând panta pe schiuri. Din când în când se opresc şi privesc înspre culme, de parc-ar şti că-suntem acolo.

– Ar fi timpul să presărăm peste ei ceva zăpadă, spune Porta. Dacă nu, ne luăm tai-tai de la aur şi de la viaţa de huzur care ne-aşteaptă.

– Stai! avertizează Comisarul. (Cercetează terenul cu binoclul.) Trebuie să-i înhăţăm pe toţi. Dacă scapă unul, alarma e dată!

– Avem oaspeţi care suie povârnişul, ne anunţă Micuţul, ascultând cu încordare. Aud limpede zgomotul crampoanelor!

– Pe dracu', face "Degerilă". Eu n-aud nimic!

– Tu nu, dar eu aud, spune Micuţul, mirosind ca iepurele într-un strat de varză.

Ofiţerul care conduce formaţiunea se opreşte, întorcându-şi binoclul spre