– Nu mişcaţi! şopteşte Comisarul cu vocea gâtuită. Ticăloşii pot vedea cea mai mică mişcare.

– Io-s gata să răstorn muntele, spune Micuţul, rânjind.

– La naiba, şopteşte Bătrânul. Fără prostii că ne-am ars. Soldaţii OGPU se desfăşoară. Poartă schiurile în spinare şi se ajută la mers cu beţele. Acum îi auzim şi noi cum se apropie de vârf.

– Ce dracu' mai aşteptăm? întreabă nerăbdător Micuţul. Ivan va fi aici în orice clipă, plimbându-şi Balalaica pe sub nasul nostru.

Deşurubez nervos capacul unei grenade cu mâner şi-mi vâr degetul în inel. Sunt gata s-o arunc de îndată ce prima mutră de rus se va ivi de după creastă.

Acum, majoritatea soldaţilor din coloană au dispărut pe coasta muntelui, unde nu-i mai putem zări. Vocile lor se disting totuşi din ce în ce mai bine, în ciuda şuierului viscolului dezlănţuit. Dintr-o dată, coada coloanei, formată din cinci soldaţi, se opreşte. Aţintesc binocluri de companie spre marea masă de granit. Un instinct ascuns îi previne de o primejdie neştiută. Nu sunt nişte recruţi. Sunt vânători de oameni dintre cei mai versaţi.

– Să-i dau bătaie? întreabă Micuţul, apropiind şi mai mult sârmele de baterie, încât nu putem pricepe cum de n-a sărit în aer încărcătura până acum.

– Încă nu! şopteşte Comisarul. Trebuie să-i lăsăm pe cei cinci să se mai apropie!

Porta stă în spatele mitralierei uşoare, cu patul înfipt în umăr şi cu degetul pe trăgaci.

Eu deschid capacele cutiilor cu cartuşe şi ţin pregătite benzile lungi.

– Acum! şuieră Comisarul, trântindu-şi pumnul în zăpadă! Micuţul scoate un ţipăt de plăcere şi face legătura. Pentru o clipă, lumea pare că amuţeşte. Apoi, liniştea îngheţată a nopţii e despicată de o serie de explozii tunătoare, care se rostogolesc peste munţi şi se sting în ecouri depărtate.

– Asta o să le cam dea de gândit vânătorilor de capete, rânjeşte Porta cu satisfacţie, ducându-şi la ochi binoclul cu infraroşii. Soldaţii OGPU sunt cuprinşi de panică şi se răspândesc în toate direcţiile.

Se pare că buza imensă de zăpadă a rămas neatinsă de pe urma exploziei. Trec câteva minute fără să se întâmple nimic.

Soldaţii OGPU observă şi ei acest lucru. Se opresc şi se apucă în grabă să-şi monteze schiurile. Un ofiţer scund gesticulează frenetic cu Kalaşnikovul şi strigă ordine răguşite.

– Ia-o odată la vale, zăpadă afurisită! mormăie Micuţul, ameninţând cu pumnul creasta. Mă duc să văd ce nu-i în regulă, spune el, ridicându-se într-un genunchi.

– Descreieratule! scrâşneşte Bătrânul. Ai să stai aici!

Se aude un zgomot ca de tunet îndepărtat, apropiindu-se din ce în ce mai repede. Prima dintre colosalele mase de zăpadă se smulge într-un uriaş nor alb. Pentru o clipă, pare suspendată în aer; pe urmă se pune în mişcare. Mormane de zăpadă îngheţată lovesc povârnişul opus şi sunt smulse iarăşi din loc ca de o nouă explozie. Apoi prima coloană albă coboară tunătoare pe rocile povârnişului.

Mii de tone de zăpadă coboară năvalnic muntele, mai repede ca gândul, măturând totul în cale.

Cei mai apropiaţi soldaţi OGPU sunt aruncaţi în neant. Alţii gonesc pe schiuri din faţa prăpădului alb şi par că au o şansă de scăpare.

– Vive la mort! şuieră Legionarul. Pune mâna pe puşca unui. lunetist şi reglează cătarea telescopică.

– Nu de la distanţa asta, spune Bătrânul.

– Bien sur, răspunde Legionarul. Îşi lipeşte obrazul de pat şi trage rapid de trei ori.

Schiorul din frunte se prăbuşeşte înainte şi continuă să alunece pe pantă, cu capul bălăbănindu-i-se între schiuri. Soldatul din spate execută o jumătate de întoarcere pentru a vedea de unde a pornit împuşcătura. Greşeală fatală. Cuprins de panică, se răsuceşte din nou şi e prins din urmă de avalanşă, care trece tunător peste el, înghiţindu-i!

Copacii sunt smulşi din rădăcini de mormanul impresionant de zăpadă. O pădure întreagă e rasă de pe suprafaţa muntelui.

– A fost un bulgăre pe cinste! exclamă Micuţul fericit, când am ajuns din nou la vehicule. Ceilalţi ne aşteptau din ce în ce mai neliniştiţi.

– Cu siguranţă că vânătorii de capete şi-au pierdut schiurile, spune Porta. Ce mai tăvălug!

– Las' că răspund eu, se oferă Micuţul, căţărându-se în compartimentul transmisionistului, de unde răzbate un sunet ascuţit de apel.

Micuţul trebăluieşte la receptor şi, până să funcţioneze, îl trânteşte de câteva ori de marginea tancului.

– Alo! latră el în microfon. Cine sunt? Eu sunt eu, ăsta sunt!

– Idiotule! Care-i poziţia voastră? urlă o voce tăioasă şi enervată.

– În drum spre găoaza Universului, răspunde Micuţul, chicotind. Tocmai am aruncat cu un bulgăraş de zăpadă în copiii vecinului!

– De unde vorbeşti? întreabă nerăbdătoare vocea.

– De-aici! răspunde Micuţul. De unde-ai vrea?

– Nu eşti în toate minţile? Vreau să ştiu unde vă aflaţi! şuieră vocea.

– Eşti un dobitoc! În Rusia, se-nţelege!

– Bagă de seamă, soldat! (Vocea străină tremură de furie.) Se pare că nu ştii cu cine vorbeşti.

– Îţi închipui cumva c-aş fi vreun ghicitor în stele? răspunde Micuţul, explodând într-un hohot de râs.

– Râzi de mine? (Vocea devine ameninţător de calmă.) Vreau să ştiu cu cine vorbesc.

– Cu mine vorbeşti, arătare! zbiară Micuţul, începând încet-încet să fiarbă. Încă nu ţi-ai dat seama? Eşti la fel de folositor ca un mădular atins de o Drujbă.

– Te adresezi unui ofiţer de transmisiuni, scrâşneşte furioasă vocea. Acum vreau de la tine un răspuns limpede: gradul, numele, unitatea!

– Te-ai lovit la bilă sau ce? explodează Micuţul. Nu putem discuta decât cifrat! Vezi tu, vecinii n-ar trebui să ştie ce facem noi pe-aici, pricepi? De la mine n-o să scoţi nimic! Ai putea fi unul din spionii ăia afurisiţi de care se vorbeşte atâta. Paniemaieşi?

– Dă-ne, Doamne, răbdare? Ştii codul?

– Nu, de ce? râde Micuţul cu poftă. Nu eu mă joc la frecvenţe. Îi ţin doar locul lui Julius, care a ieşit la plimbare!

– Ascultă, soldat, şuieră ofiţerul de transmisiuni, cu vocea întreruptă de furie. Voi faceţi curăţenie. Şi eu vreau să ştiu ce anume aţi curăţat.

– Păi de ce n-ai zis aşa din prima, în loc să întrebi cine suntem, răspunde Micuţul. Tocmai am aruncat un bulgăre de toată frumuseţea în capul lui Ivan, care acum se îndreaptă spre Paradis cât de repede îl duc schiurile.

– Dă-mi-l pe comandantul vostru de pluton şi cară-te de la radio, nătărăule. Îţi arăt eu ţie bulgări!

– Bătrânule! zbiară Micuţul pe un ton răsunător de bariton. E un obsedat la telefon care vrea să ştie ce-am curăţat! Ai grijă, s-ar