Trebuiau deci să aducă învelişul la Casa de Granit şi pionierii cântară să facă din căruciorul lor greoi un vehicul mai uşor şi mai lesne de mînuit. Dar chiar dacă aveau vehiculul, le lipseau mijloacele de tracţiune. Se punea întrebarea dacă nu cumva trăia pe insulă vreun rumegător, care să fi putut înlocui cu folos calul, măgarul, boul sau vaca ?

— Într-adevăr, spunea Pencroff, un animal de ham ne-ar fi de mare ajutor, pînă cînd domnul Cyrus Smith are să ne construiască un cărucior cu aburi sau chiar o locomotivă. Sînt sigur că vorn avea într-o zi o cale ferată de la Casa de Granit pînă la portul Balonului, cu o linie de ramificaţie pînă la muntele Franklin.

Dar pînă la înfăptuirea acestor măreţe planuri, Pencroff s-ar fi mulţumit şi cu un simplu patruped bun de ham.

Nu trecu mult timp şi dorinţa lui se împlini.

Într-o bună zi, la 23 decembrie, pionierii auziră deodată ţipetele lui Nab, îmbinîndu-se cu lătratul lui Top. Fiind ocupaţi în interiorul Căminului, se repeziră în grabă afară, temîndu-se să nu se fi întîmplat vreun accident.

Dar ce le văzură ochii ? în faţa lor stăteau două animale mari, puternice, care se aventuraseră pe platoul ale cărui podeţe rămăseseră deschise. Erau mascul şi femelă şi semănau cu doi cai sau mai degrabă cu doi măgari; aveau formele delicate, părul de culoare cafenie, picioarele şi coada albă, iar capul, gîtul şi trunchiul erau dungate cu negru. Animalele înaintau liniştit, fără să pară speriate, uitîndu-se cu o privire vioaie la aceşti oameni, în care nu îşi recunoşteau încă stăpînii.

— Sînt onaggaşi ! strigă Harbert. Nişte patrupede cam între zebră şi cuagga.

— Şi de ce nu măgari ? întrebă Nab.

— Pentru că nu au urechi lungi şi linia lor este mai graţioasă !

— Măgari sau cai, răspunse Pencroff, sînt, cum ar spune domnul Cyrus, nişte motoare şi prin urmare trebuiesc capturaţi.

Marinarul, fără să sperie animalele, se furişă printre ierburi pînă la podeţul de peste Pîrîul Glicerinei, îl închise şi onaggaşii fură prinşi.

Acum se punea problema domesticirii lor. Hotărîră să-i lase cîteva zile liberi pe platou, unde iarba era bogată, şi apoi începură să construiască un grajd, în care onaggaşii să găsească un -culcuş bun şi adăpost peste noapte.

Astfel, minunata pereche fu lăsată în deplină libertate şi pionierii, ca să nu-i sperie, nici nu se apropiau de ei. Totuşi, fiind obişnuiţi cu spaţiile largi şi cu pădurile adinei, ei simţiră de mai multe ori îndemnul să părăsească platoul. Atunci puteau fi văzuţi dînd tîrcoale de-a lungul brîului de ape, care era pentru ei un hotar ce nu putea fi trecut, şi scoţînd răgete puternice. Apoi o luau în galop printre ierburi şi cânii se linişteau, stăteau ceasuri întregi cu ochii ţintă la pădurile spre care drumul le era închis pentru totdeauna.

Între timp, pionierii făcuseră hamuri din fibre vegetale şi la cîtev-a zile după prinderea onaggaşîlor, căruţa era gata de înhămat. în acelaşi timp, tăiaseră un drum drept prin pădurea Far-West, de la cotul rîului Mercy pînă la portul Balonului. Căruţa putea deci porni la drum şi pe la sfîrşitul lunii decembrie, se făcu prima încercare cu onaggaşii.

Pencroff ajunsese să îmblînzească aceste animale, încît veneau să-i mănînce din palmă. Atît de mult se învăţaseră onaggaşii cu marinarul, încît îl lăsau să se apropie oricît, dar odată înhămaţi, se ridicară în două picioare şi Pencroff izbuti cu mare greutate să-i potolească. Totuşi, pînă la urmă, se obişnuiră cu hamul.

În ziua aceea, întreaga colonie se urcă în căruţă, afară de Pencroff, care mergea înaintea animalelor, şi o porniră spre portul Balonului. Este uşor de închipuit cît au fost hurducaţi, pe acest drum neumblat, dar căruciorul ajunse fără nici un accident la ţintă şi în aceeaşi zi încărcară învelişul şi diferitele accesorii ale balonului.

La orele opt seara, trecură înapoi podul de peste rîul Mercy şi se opriră pe plajă. Onaggaşii fură deshămaţi şi duşi la, grajd, iar Pencroff, înainte de-a adormi, scoase un oftat de mulţumire, de răsunară bolţile Casei de Granit.

CAPITOLUL VIII

Rufăria. încălţămintea din piele de focă. Fabricarea piroxilului. Diferite semănături. Pescuitul. Ouăle de broască ţestoasă. Domnul Jup face progrese. Ţarcul. Vînătoarea de mufloni. Alte bogăţii vegetale şi animale. Amintiri din patria îndepărtată.

Prima săptămână a lunii ianuarie a fost consacrată confecţionării rufăriei. Degetele care mînuiau acele de cusut găsite în ladă nu erau prea gingaşe, dar puternice, iar cusăturile s-au dovedit a fi trainice.

Nu duseră lipsă nici de aţă, mulţumită ideii lui Cyrus Smith, care se gîndi să întrebuinţeze pe aceea care slujise la cusutul benzilor ce alcătuiau învelişul aerostatului. Gédéon Spilett şi Harbert descusură aceste fîşii lungi cu o răbdare neîntrecută. Pencroff însă se văzu nevoit să renunţe la o asemenea lucrare care-l enerva peste măsură. În schimb, el se arătă neîntrecut, cînd veni rîndul cusutului. Toată lumea ştie că marinarii se pricep în mod deosebit la croitorie.

Pînza fu curăţată de grăsimi cu sodă şi potasă, obţinută prin arderea unor anumite plante, iar bumbacul curăţat de lac îşi recapătă elasticitatea naturală; apoi fu supus acţiunii decolorante a aerului, aşa că pînă la urmă îşi recapătă şi culoarea albă.

În felul acesta, pionierii îşi confecţionară cîteva duzini de cămăşi şi de obiele. Ce plăcere pentru pionieri să îmbrace în sfîrşit rufe albe şi să se culce pe cearşafuri albe, care făceau paturile lor nespus de arătoase!

În acelaşi timp, îşi făcură încălţăminte din piele de focă, pentru a înlocui ghetele şi cizmele pe care le aveau de acasă.

La începutulanului 1866, au fost nişte călduri foarte mari. Cu toate acestea, vînătoarea în pădure nu suferi nici un fel de întrerupere. Vînat de tot soiul se găsea din belşug, iar împuşcăturile lui Gédéon Spilelt şi ale lui Harbert, amîndoi buni ţintaşi, nu dădeau niciodată greş.

Cyrus Smith le spunea mereu să facă economie de muniţii şi căută să ia măsuri ca să înlocuiască praful de puşcă şi alicele găsite în ladă, pe care voia să le păstreze pentru viitor. Neştiind ce s-ar putea întîmpla, dacă ar fi nevoiţi să părăsească domeniul unde