Pentru a înlocui plumbul, pe care Cyrus Smith nu-l găsise în insulă, el întrebuinţa alice de fier, uşor de fabricat. Acestea fiind mai uşoare decît cele de plumb, el se văzu nevoit să le facă ceva mai mari, ceea ce avu ca rezultat micşorarea numărului necesar la fiecare încărcătură; dar îndemînarea vînătorilor înlătura acest neajuns. În ceea ce priveşte praful de puşcă, Cyrus Smith ar fi putut să-l fabrice, căci avea la dispoziţie salpetru, sulf şi cărbune, dar această pregătire, pentru a da o pulbere de bună calitate, cerea o.atenţie deosebită şi aparate speciale. Aşa că, în cele din urmă, Cyrus Smith se mulţumi să fabrice piroxil, adică fulmicotón, la prepararea căruia putea folosi celuloză. Celuloza alcătuieşte ţesuturile de bază ale plantelor şi poate fi găsită în stare aproape pură, nu numai în fibrele de bumbac, dar şi în fibrele textile ale inului şi cînepei, în hîrtii, zdrenţe, măduvă de soc. Din întîmplare, creşteau destui arbori de soc în apropiere de revărsarea Pinului Roşu. Coloniştii folosiseră pînă atunci şi fructul de soc, pentru a prepara un fel de cafea.

În afară dé măduva de soc, deci de celuloză, mai aveau nevoie pentru fabricarea piroxilului doar de acid azotic concentrat, pe care-l preparau cu uşurinţă, avînd la dispoziţie acid sulfuric, care în contact cu salpetrul, găsit în stare naturală, dă acid azotic.

Pentru fabricarea piroxilului este destul să laşi celuloza să stea un sfert de ceas într-o baie de acid azotic concentrat, apoi s-o clăteşti bine de tot şi s-o pui la uscat. După cum se vede nimic mai uşor. în felul acesta, vînătorii obţinură repede o substanţă perfect preparată şi care, întrebuinţată cu măsură, dădu rezultate minunate.

În acelaşi timp, pionierii desţeleniră trei acri de pe platoul Grande-Vue, iar restul fu lăsat ca păşune onaggaşilor. Totodată, făcură cîteva excursii în pădurile Jacamarului şi ale Far-Westului, de unde aduseră o recoltă importantă şi variată de spanac, hrean şi napi, soiuri sălbatice, pe care doreau să le cultive, pentru a compensa astfel regimul prea bogat în carne, pe care fuseseră nevoiţi să-l adopte pînă atunci. Cu ajutorul căruţei, ei transportară de asemenea mari cantităţi de lemne şi cărbuni la Casa de Granit. Cu timpul, datorită deselor transporturi, drumul se bătători, devenind curînd, tot atît de practicabil ca şi o şosea...

Crescătoria de iepuri continua să dea o prăsilă mare de iepuri şi, fiind situată destul de departe de locuinţă, urechiaţii 'nu puteau pătrunde pe platoul superior, unde ar fi pricinuit stricăciuni noilor culturi de plante. Parcul de stridii, aşezat la adăpostul stîncilor care mărgineau plaja, le furniza scoici minunate. Pe de altă parte, pescuitul, fie în apele lacului, fie în cele ale rîului Mercy, nu întîrzie să dea şi el rezultate foarte bune. Pencroff instalase nişte undiţe cu cîrlig de fier, de care se prindeau foarte des păstrăvi minunaţi şi alţi peşti grozav de gustoşi. Acum, maestrul Nab, însărcinat cu treburile bucătăriei, avea posibilitatea să le- pregătească bucate variate. Numai pîinea le mai lipsea încă şi trebuie să mărturisim că-i duceau dorul.

În această perioadă, avură prilejul să prindă şi broaşte ţestoase marine, prin împrejurimile capului Mandibulei. Pe plaja de lîngă ţărm, ascunse sub mici ridicături de formă sferică, se găseau ouă de broaşte ţestoase, perfect rotunde, cu coaja albă şi foarte tare, deosebindu-se de acelea ale păsărilor prin faptul că albuşurile nu se închegau la căldură. Fiecare broască ţestoasă depune pînă la 250 de ouă anual, astfel că era belşug de asemenea ouă — clocitul rămînînd în grija soarelui.

— Un adevărat lan de ouă, observă Gédéon Spilett, ne rămîne doar să le culegem.

Nu se mulţumiră numai cu ouăle, ci vînară şi cîteva zeci de broaşte ţestoase, din carnea cărora Nab Ie pregăti o supă minunată, aromată cu diferite ierburi şi care fu mult lăudată.

Trebuie să amintim aici încă o împrejurare fericită, care le îngădui să facă provizii pentru iarnă. Nişte cîrduri de somni se avîntară pe rîul Mercy, urcînd cîteva mile în susul apei. Era epoca în care femela pleacă în căutarea locurilor unde să-şi depună icrele, înotînd cu mult zgomot în apele dulci. Peste o mie de peşti, lungi de două picioare şi jumătate, năvăliră astfel în apele rîului şi coloniştilor le-a fost de ajuns să facă numai cîteva baraje, ca să reţină mulţi din ei. Prinzînd cîteva sute de exemplare,, pionierii le puseră la sărat şi apoi în cămară, ca să fie consumate în timpul iernii, cînd apele îngheţate nu îngăduiau pescuitul.

În acele zile, isteţul Jup fu ridicat la rangul de camerist. Îl îmbrăcaseră cu o jachetă, un pantalon scurt de pînză albă, şi un şorţ, ale cărui buzunare îl făcură nespus de fericit; maimuţoiul îşi. ţinea mai tot timpul labele în ele şi nu îngăduia nimănui să-i scotocească prin buzunare. Nab îl dresase foarte bine şi îţi făcea impresia că urangutanul îl înţelegea cînd îi vorbea. Jup şi Nab aveau unul pentru altul o simpatie reciprocă. Cînd nimeni nu avea nevoie de serviciile lui, fie la căratul lemnelor, fie la căţăratul pe pomi, Jup stătea la bucătărie, căutînd să imite toate gesturile lui Nab. Dascălul îşi instruia cu multă răbdare elevul, care la rîndul său îşi însuşea cu multă inteligenţă lecţiile profesorului.

Cît de mare fu mulţumirea pionierilor, cînd într-o zi, Jup apăru cu un şervet sub braţ şi le servi masa.

Îndemînatic şi atent, el îşi îndeplini perfect serviciul, schirnbînd farfuriile, aducînd mîncarea, turnînd băutura, totul cu o seriozitate care îi înveselea grozav pe prietenii săi şi care îl entuziasma pe Pencroff.

— Jup, adu supa!

— Jup, puţină friptură !

— Jup, o farfurie !

— Jup, dragă Jup ! Cuminte, Jup !

Şi Jup, fără să-şi piardă cumpătul, îi mulţumea pe toţi, avea grijă de toate şi dădu chiar din cap cînd Pencroff îi spuse:

—- Hotărît, Jup, eşti un bun prieten.

E de prisos să se mai spună că urangutanul se obişnuise atît de mult cu locuitorii Casei de Granit, încît îşi însoţea adesea stăpînii în pădure, fără să arate cea mai mică dorinţă de a fugi. Să-l