o oră şi a vrut să vă vadă, explică Frâu Becker, cu o cută pe fruntea ei de obicei netedă. Mi-am permis să-i spun că aveţi un program încărcat în dimineaţa aceasta şi a spus că va reveni la cinci. Am anunţat-o că după-amiază aveţi un program la fel de încărcat. Atunci mi-a cerut adresa din Viena a domnului profesor Nietzsche, dar i-am spus că nu ştiu nimic şi că va trebui să vorbească cu dumneavoastră despre asta. Am făcut bine?

  — Bineînţeles, Frâu Becker, ca de obicei. Dar păreţi nemulţumită?

  Breuer ştia că ea nu numai că n-o plăcuse pe Lou Salome de la prima vizită, dar o şi învinovăţea pentru întreaga tevatură legată de Nietzsche. Vizitele zilnice la clinica Lauzon încărcaseră atât de mult programul de la cabinet al lui Breuer încât acesta doar arareori mai avea timp să-i acorde atenţie asistentei sale.

  — Ca să fiu sinceră, domnule doctor, m-a deranjat că a dat buzna în cabinetul dumneavoastră, deja plin de pacienţi, aşteptându-se să fiţi aici şi s-o primiţi înaintea oricui altcuiva. Şi, pe deasupra, să-mi ceară şi adresa profesorului! Ceva nu e în regulă aici – să se ascundă atât de dumneavoastră cât şi de profesor!

  — De aceea spun că aţi făcut ce trebuia, spuse Breuer împăciuitor. Aţi fost discretă, aţi trimis-o la mine şi aţi protejat intimitatea pacientului nostru. Nimeni nu s-ar fi putut descurca mai bine. Acum, trimiteţi-l înăuntru pe Herr Wittner.

  Pe la cinci şi un sfert, Frâu Becker îi anunţă sosirea lui Frăulein Salome şi, în acelaşi timp, îi aminti că-l mai aşteptau cinci pacienţi.

  — Pe cine să introduc acum? Frâu Mayer aşteaptă de aproape două ore.

  Breuer se simţea strâns cu uşa. Ştia că Lou Salome se aştepta să fie primită imediat.

  — Trimiteţi-o pe Frâu Mayer. O voi vedea pe Frăulein Salome după aceea.

  Douăzeci de minute mai târziu, când Breuer completa fişa lui Frâu Mayer, Frâu Becker o conduse pe Lou Salome în cabinet. Breuer sări în picioare şi duse la buze mâna pe care i-o întindea ea. De la ultima lor întâlnire, imaginea ei pălise în mintea lui. Acum era izbit, încă o dată, de frumuseţea ei.-Cât de mult se luminase deodată cabinetul!

  — Ah, gnădiges Frăulein, ce plăcere! Uitasem!

  — M-aţi uitat deja, Herr Doktor?

  — Nu, nu pe dumneavoastră, uitasem ce plăcere este să vă văd.

  — Atunci uitaţi-vă mai atent de data aceasta. Iată, vă ofer partea aceasta – Lou Salome întoarse cochet capul spre dreapta, apoi spre stingă – şi acum pe cealaltă, mi s-a spus că din partea asta arăt cel mai bine. Dumneavoastră ce credeţi? Dar acum spuneţi-mi – trebuie să ştiu – aţi citit bileţelul meu? Nu v-a deranjat cumva?

  — Să mă deranjeze? Nu, bineînţeles că nu – îmi pare doar foarte rău că am atât de puţin timp să vă ofer – probabil doar un sfert de oră.

  Făcu semn spre un scaun şi, în timp ce ea se aşeza – cu graţie, încet, ca şi cum ar fi avut la dispoziţie tot timpul din lume – Breuer se aşeză şi el pe scaunul de alături.

  — Aţi văzut camera mea de aşteptare plină. Din nefericire, nu am nici o posibilitate de a înnrzia astăzi.

  Lou Salome' păru impenetrabilă. Deşi înclină din cap cu înţelegere, dădea impresia că anticamera lui Breuer nu putea în nici un caz să aibă vreo legătură cu ea.

  — Trebuie, adăugă el, să mai fac şi câteva vizite la domiciliu, iar diseară am o înuTnire la Societatea de Medicină.

  — Ah, preţul succesului, Herr Doktor Professor. Breuer nu era însă dispus să cedeze.

  — Spuneţi-mi, dragă Frăulein, de ce vă lăsaţi în voia hazardului? De ce nu mi-aţi scris dinainte, ca să-mi pot face timp pentru dumneavoastră? Sunt zile în care n-am o clipă liberă, în altele sunt chemat în afara oraşului pentru vreo consultaţie. Aţi fi putut să veniţi la Viena şi să nu reuşiţi să mă vedeţi deloc. De ce vă asumaţi riscul de a face o călătorie degeaba?

  — Toată viaţa mea oamenii m-au avertizat în privinţa unor astfel de riscuri. Şi totuşi, până acum n-am fost niciodată – nici măcar o dată – dezamăgită. Uitaţi, de exemplu, azi, momentul acesta! Iată-mă aici, stând de vorbă cu dumneavoastră. Şi probabil că voi rămâne în Viena şi ne vom putea întâlni din nou mâine. Aşa că, spuneţi-mi, domnule doctor, de ce aş schimba o comportare care pare să funcţioneze foarte bine? în afară de asta, sunt prea impulsivă, adesea nu pot scrie dinainte. Iau hotărâri repede şi le pun în practică repede.

  Cu toate acestea, dragă domnule doctor Breuer, continuă Lou senină, n-am vrut să spun nimic din toate astea când v-am întrebat dacă v-a deranjat biletul meu. Voiam să ştiu dacă v-a deranjat nonconformismul meu, faptul că mi-am folosit numele de botez? Majoritatea vienezilor se simt ameninţaţi sau dezgoliţi fără titluri oficiale, dar eu detest distanţa inutilă. Mi-ar plăcea să-mi spuneţi Lou.

  Dumnezeule, ce femeie formidabilă – şi provocatoare, gândi Breuer. în ciuda stânjenelii sale, nu vedea cum ar fi putut protesta fără a se alia cu rigizii vienezi. Deodată îşi dădu seama de situaţia neplăcută în care-l pusese pe Nietzsche cu câteva zile în urmă. Cu toate acestea, el şi Nietzsche erau contemporani, în timp ce Lou Salome' avea jumătate din vârsta lui.

  — Bineînţeles, cu plăcere. Niciodată nu voi face ceva pentru a ridica bariere între noi.

  — Bun, atunci Lou să fie. Acum, în ceea ce-i priveşte pe pacienţii dumneavoastră, vă asigur că n-am decât respect pentru profesiunea dumneavoastră. De fapt, discut adesea cu prietenul meu Paul Ree intenţia de a ne înscrie noi înşine la o facultate de medicină. Deci, respect obligaţiile faţă de pacienţi şi voi trece la subiect. Aţi ghicit, fără îndoială, că am venit astăzi cu o serie de întrebări despre pacientul nostru – asta dacă vă