recordul pe toată România, fiindcă noi, domnilor, ăştia din Siliştea-Gumeşti suntem mai breji ca alţii din alte sate, şi am fi zis atunci că stăm bine, adică uite, fir-ar al dracului, ce spun ăia că suntem o ţară fără ştiinţă de carte? Păi foarte mulţumesc, dă-mi şi mie ici, României, nişte colonii, să trăiesc bine, şi să vezi cum învăţ carte. Aşa că dacă veneau două-trei sute aş fi zis că degeaba se laudă Franţa şi Anglia că la ei oamenii sunt bătuţi în cap de atâta carte; uită-te aici în România, uitaţi-vă, domnilor engleji şi franţuzi, sunteţi mai proşti ca noi, sunteţi proşti de daţi în găuri, noi avem cu ce trăi fără colonii şi învăţăm carte, avem daravelile noastre şi nu ne ducem la mama dracului cu vapoare şi cu submarine? Deşi am putea să ne ducem că avem ieşire la mare, dracu ştie de ce n-avem şi noi corăbii şi vapoare măcar ca grecii, dacă nu ca englejii. Numai dracu ştie cine ne opreşte să le fabricăm, că de fabricat am avea cu ce. Avem lemn, avem fier! Numai pe dracu în noi, care să ne înghioldească, n-avem! Suntem prea cuminţi, domnilor, suntem plini de cumsecădenie. Şi când nu suntem o nimerim prost ca Ieremia cu oiştea în gard. Măcar dacă am învăţa mai multă carte, să-i tăiem pe toţi prin ştiinţă de carte! Îi tăiem noi, dar nu cine ştie ce, se apucă unul ca Iorga şi învaţă prea multe, în timp ce altul nu ştie să se iscălească, asta e paradoxal, domnilor. De-aia ziceam adineauri că e cel mai prost ăla care nu-şi dă copiii la şcoală! Zice că n-o să-l facă popă şi nu-l trimite şi... Ia dă-mi, Enăchescule, situaţia aia, spuse directorul întorcându-se spre fundul scenei şi părăsind brusc incursiunile sale istorice şi geografice, care îi lăsau ca de obicei cu gura căscată pe părinţii adunaţi. Apoi continuă cu situaţia în mână: Pe clasa întâia au fost înscrişi o sută cincisprezece. Au frecventat regulat, câţi credeţi? Optzeci şi şapte, anunţă Toderici tare. Şi din ăştia au rămas repetenţi patru. Asta e cu clasa întâia, dar aici stăm bine, fiindcă pe clasa întâia tot mai vin ei! Şi stăm bine şi cu clasa a doua. Dar ce se întâmplă după aia, nici dracu nu mai poate să mai înţeleagă. Să vedeţi: clasa a treia înscrişi şaptezeci. Au frecventat cincizeci. Din cincizeci ce să scoţi? Mai poţi să laşi vreunul repetent? Cu clasa a patra...

Directorul întinse mâna înapoi:

– Dă-mi te rog catalogul şi situaţia clasei, domnule Teodorescu...

Teodorescu îi întinse catalogul şi situaţia şi timp de un minut asistenţa aşteptă ca directorul să continue. Toderici cercetă catalogul încordat şi când ajunse la sfârşitul lui, văzu că în dreptul partidei fiului său era scris absolvent. Ridică fruntea şi continuă:

– La clasa a patra situaţia e ceva mai bună pentru că domnul învăţător Teodorescu a fost mai aspru decât mine şi v-a trimis amenzi încă de la începutul anului. Că aşa e omul nostru, nu vrea să înţeleagă dacă nu-i trimiţi amenda pe cap. Eu am vrut să nu mă înjure oamenii, şi ca rezultat mi-au venit, mari şi laţi, douăzeci şi cinci copii la clasa mea. Dar de la anul încolo, uite, vă spun verde, să nu ziceţi că sunt al dracului: care nu şi-o trimite copilul la şcoală, o să-l amendez şi o să-l usture, pardon de expresie, ştiţi dumneavoastră unde. Clasa a patra au fost înscrişi cincizeci şi şapte, au frecventat patruzeci şi opt, dintre care trei repetenţi. Şi dacă trecem la cursul complimentar, aici nu se mai poate discuta. Eu cam atâta am avut de spus. Acuma doamna Lily are să vă spună cum stă situaţia clasei întâia la fete...

Toderici se întoarse cu spatele spre asistenţă şi chemă:

– Unde eşti, doamnă Lily? Pofteşte, te rog, pe scenă!

După care directorul părăsi catedra şi coborî printre păturile scenei jos lângă fostul director Teodorescu. El îl apucă pe colegul său de braţ, îl trase printre copii înăuntrul şcolii şi rămaseră singuri, într-una din clase. Toderici îşi îndoi mâinile spre spate şi se miră:

– Măi Ionele, de ce mă pui în situaţia să facem scandal de pomană?! Dă-o în... mă-sii de afacere, biserica mamei lui de copil! Dacă nu învaţă, ce dracu vreai să-i fac? Eu te rog să mă scuzi, ştiţi cum e felul meu, roag-o pe soţia ta să nu se supere! Crucea lui de copil, că dacă mi-ar semăna mie, aş şti ce să fac, dar seamănă cu soacră-mea, fir-ar a dracului cu mama ei de soacră, că toată ziua îl ţine pe-acolo pe la ei; eu am treabă, n-am timp să-l învăţ carte! Pentru asta să ne certăm şi să mă faci să-mi ies din sărite? Te rog să mă ierţi şi să nu fii supărat pe mine!

– Să-i ceri scuze în cancelarie în faţa tuturor soţiei mele, zise Teodorescu. E în tine un amestec de măgărie şi inteligenţă care mă scoate din sărite, într-o zi o să-ţi dau eu cu călimara în cap, da’ am să te nimeresc. Păstrează-ţi pentru soacră-ta măgăriile şi la şcoală poartă-te ca un învăţător, nu ca un văcar.

– Am să mă port, am să mă port, mă, Teodorescule, răspunse directorul cu o obidă ameninţătoare şi patetică, dar scuteşte-mă şi tu de înţepăturile cucoanei tale, că n-avem timp de ele. Şi încă dacă s-ar rezuma la înţepături. Dar dacă nu eram eu ager, pe cuvântul meu că îmi spărgea capul.

Teodorescu nu mai zise nimic, se ridică şi ieşi.

 

XVIII

Afară, învăţătorii şi învăţătoarele îşi strigau premianţii şi copiii spuneau poezii. Când veni rândul clasei a patra, fostul director se urcă pe scenă şi înainte de a începe să numească pe premianţi, el se opri câteva clipe în faţa catedrei, dând de înţeles că are şi el ceva de spus. Se făcu linişte, şi unii oameni care stăteau jos, tăifăsuind încet, se ridicară în picioare şi curmară şoaptele. Numai nişte babe surde, uitându-se la învăţător, îşi aduceau aminte de părinţii acestuia; fostul director era chiar de-aici din sat.

– Bietul băiat al