— îmi puteţi da adresa lui Nietzsche? Nu-l pot contacta decât prin Overbeck, care s-ar putea să nu-i trimită scrisorile mele!

  În cele din urmă, pe Breuer începură să-l enerveze insistenţele lui Lou Salome. Poziţia pe care trebuia s-o ia deveni mai clară.

  — Ridicaţi probleme dificile în privinţa datoriei unui medic faţă de pacienţii săi. Mă forţaţi să iau atitudini la care nu m-am gândit. Dar cred, acum, că nu pot să vă spun nimic – nici unde stă, nici care este starea sănătăţii sale, nici măcar dacă este pacientul meu. Şi, vorbind de pacienţi, Frăulein Salome, spuse el ridicându-se de pe scaun, trebuie să mă întorc la cei care mă aşteaptă.

  Pe când Lou SalomŁ se ridica ţi ea, Breuer îi întinse scrisorile pe care le adusese.

  — Trebuie să vă înapoiez astea. înţeleg de ce le-aţi adus, dar dacă, aşa cum spuneţi, numele dumneavoastră e otravă pentru el, nu am cum să le folosesc. Cred că am greşit şi citindu-le.

  Ea luă repede scrisorile, se răsuci pe călcâie şi, fără o vorbă, se năpusti afară.

  Ştergându-şi fruntea, Breuer se aşeză din nou. O văzuse oare pentru ultima dată pe Lou Salome? Se îndoia! Când Frâu Becker intră în cabinet pentru a întreba dacă poate să-l introducă pe Herr Pfefferman, care tuşea violent în sala de aşteptare, Breuer o rugă să aştepte câteva minute.

  — Cât doriţi, domnule doctor, spuneţi-mi doar. Poate vreţi o ceaşcă de ceai fierbinte?

  Dar el dădu din cap, iar apoi, când ea îl lăsă din nou singur, închise ochii sperând să se odihnească. Imagini ale Berthei îl asaltară.

  CAPITOLUL 18

  Lu cât se gândea mai mult la vizita lui Lou Salom^, cu atât se înfuria mai tare. Nu pe ea – faţă de ea simţea acum mai degrabă teamă —, ci pe Nietzsche. Tot timpul acesta în care Nietzsche îl certase pentru că era preocupat de Bertha, că – ce cuvinte folosise? – „se hrănea din troaca dorinţei trupeşti" sau „scormonea prin gunoaiele din mintea lui", tot timpul Nietzsche se aflase alături, scormonind şi înfulecând cot la cot cu el.

  Nu, n-ar fi trebuit să citească nici un cuvânt din scrisorile acelea. Dar nu se gândise la asta destul de repede, iar acum – ce putea face cu ceea ce văzuse? Nimic! Nimic din toate astea – nici scrisorile, nici vizita lui Lou Salome – nu i le putea împărtăşi lui Nietzsche.

  Ciudat că el şi Nietzsche împărtăşeau aceeaşi minciună, fiecare ascunzând-o pe Lou Salome de celălalt. îl afecta oare pe Nietzsche disimularea în acelaşi fel în care îl afecta pe el? Se considera oare Nietzsche imoral? Vinovat? Exista vreun mod de a folosi acest sentiment de vinovăţie în beneficiul lui Nietzsche?

  Ia-o încet, îşi spuse Breuer sâmbătă dimineaţa, pe când urca scara largă de marmură către camera 13. Nu face mişcări radicale! Se întâmplă ceva important; uite cât de departe am ajuns în numai o săptămână!

  — Friedrich, spuse Breuer imediat ce termină de făcut un scurt examen fizic, am avut un vis dudat despre tine azi-noapte: Mă aflu în bucătăria unui restaurant. Nişte bucătari blegi au vărsat ulei pe toată podeaua. Alunec pe el şi scap din mână un brici care cade într-o crăpătură. Atund intri tu – deşi nu semeni cu tine. Porţi o uniformă de general, dar eu ştiu că eşti tu. Vrei să mă ajuţi să recuperez briciul. Eu îţi spun să n-o fad, că n-ai să poţi dedt să-l împingi mai adânc. Este înţepenit în crăpătură şi de câte ori încerc să-l scot, mă tai la degete. Se opri şi se uită expectativ la Nietzsche.

  — Ce înţelegi din visul ăsta?

  — Dar tu ce înţelegi, Josef?

  — Cea mai mare parte a lui, ca şi cea mai mare parte a viselor mele, nu are nid un sens – dar acea parte despre tine trebuie să însemne ceva.

  — Poţi revedea visul în minte? Breuer aprobă din cap.

  — Continuă să-l priveşti şi „descarcă-te".

  Breuer oftă, părând descurajat, apoi încercă se se concentreze.

  — Să vedem, eu scap ceva, bridul meu, şi tu vii.

  — în uniformă de general.

  — Da, tu vii îmbrăcat ca un general şi încerd să mă ajuţi – dar nu mă ajuţi.

  — De fapt, înrăutăţesc lucrurile – împing lama mai adânc.

  — Ei bine, toate astea se potrivesc cu ceea ce tot spun eu. Lucrurile se înrăutăţesc – obsesia mea cu Bertha, visul cu casa în flăcări, insomnia. Trebuie să facem altceva!

  — Şi faptul că sunt îmbrăcat ca un general?

  — Ei bine, asta-i partea uşoară. Uniforma trimite probabil la felul tău de a fi mândru, la exprimarea ta poetică, la dedaraţiile tale.

  Încurajat de informaţiile noi pe care le obţinuse de la Lou Salome, Breuer continuă:

  — Este simbolic pentru refuzul tău de a mi te alătura în căutarea unei metode practice. Iată, de exemplu, problema mea cu Bertha. Ştiu din munca mea cu padenţii dt de frecvente sunt problemele cu sexul opus. De fapt, nimeni nu scapă de chinurile dragostei. Goethe ştia asta şi iată de ce e afâta forţă în Suferinţele tânărului Werther: boala sa din dragoste atinge adevărul uman. Cu siguranţă că ţi s-a întâmplat şi ţie.

  Neobţinând nici un răspuns de la Nietzsche, Breuer insistă.

  — Sunt gata să pariez pe o sumă mare că ai avut o experienţă similară. De ce nu mi-o împărtăşeşti, pentru ca noi doi să putem discuta cinstit, ca între egali?

  — Şi nu ca generalul şi civilul, cel puternic şi cel neputincios! Ah, îmi pare rău, Josef – am fost de acord să nu vorbesc despre putere, nici atunci când problemele legate de putere sunt atât de evidente încât ne lovesc în cap! Cât despre dragoste, nu