meci bun de box transformându-se într-o încăierare de stradă. Dar toţi ceilalţi care, asemenea Micuţului şi lui Porta, cred că n-au mai pomenit un asemenea spectacol straşnic, îi pocnesc în cap cu ce au la îndemână.

Bătaia continuă. Vacarmul seamănă cu cel al unui raid aerian asupra unui mare centru industrial. Deodată se opreşte şi parcă ne aflăm în inima tăcută a unui taifun. E o linişte mormântală. Germanul îl ridică pe caucazian, îl ţine o clipă deasupra capului şi-l aruncă la podea, de unde nu se mai clinteşte.

Regimentul 8 Panzer se scoală în picioare şi se pune solemn pe cântat "Wacht am Rhein".

– Patrioţii ăştia de doi bani, face Porta, habar n-au unde se află. N-ar trebui să cânte "Wacht am Rhein", ci "Wacht am der Volga".

Rusul e din nou în picioare şi meciul intră în ultima fază. Patrioţii germani ating punctul culminant al entuziasmului în clipa în care jucătorul lor îşi retrage stânga, pentru a pregăti lovitura decisivă. Dar caucazianul se aruncă asupra lui ca o nevăstuică asupra unei găini adormite. Îl pocneşte peste încheietură, apoi îşi repede ambii pumni în creştetul lui. Îi pârâie toate oasele. Neamţul trage un ţipăt de agonie şi se apleacă înainte. Dar lovitura de dreapta a rusului îl ridică în aer. Aproape că se dă peste cap şi, ca prin minune, aterizează în picioare, împingându-şi dreapta în figura caucazianului. De furie, uită cu totul de stânga lui sfărâmată şi o înfige cu toată forţa în plexul adversarului.

– O, nu! geme Wolf, întrezărind cum câştigurile încep să-i alunece printre degete. Cuprins de panică, Porta începe să facă planuri de dezertare la ruşi. Dacă pierde caucazianul, lucru foarte posibil acum, e cu neputinţă să fie plătiţi toţi câştigătorii pariurilor.

Dar rusul încă nu e terminat. Sare pur şi simplu la neamţ, care face o răsucire fulgerătoare de optzeci de grade, încercând să-l pocnească pe rus între picioare, dar ratează lovitura. Rusul eschivează şi încearcă o manevră riscantă pentru a-i rupe adversarului gâtul. Germanul o remarcă, sare în sus, apoi la dreapta, şi-l pocneşte pe rus în umăr. Rusul trage un urlet, văzând cum se deschide culoarul spre beregata neamţului. Capul acestuia zvâcneşte de două ori, ca şi cum ar fi smuls din şira spinării. Cu un ţipăt, cade în genunchi, scuipă şi horcăie, devenind stacojiu. Încet-încet, se prăvăleşte într-o parte şi varsă. Se ridică anevoie în genunchi, scuipând foarte mult sânge. Se prinde de corzi şi e din nou în picioare.

– Acum trebuie terminat rahatul ăia de neamţ! urlă Micuţul încântat. Băiatul vecinilor nu mai trebuie să-i dea decât una singură, şi s-a zis cu el.

Dar Micuţul se înşeală. Germanul nu e terminat. După ce secunzii săi i-au turnat în cap câteva găleţi cu apă, se apucă din nou să-l tăbăcească pe rus ca un elan turbat care-a fost gonit de lângă turmă. Caucazianul îi trăsneşte o lovitură în beregată şi-l aruncă peste corzi. Apoi, se învârte prin ring urlând, cu mâinile ridicate deasupra capului. Din când în când, îi trage un picior neamţului, care zace întins ca un crucificat.

Mulţimea înnebuneşte. Un Unteroffizier bavarez năvăleşte în primele rânduri, agitând o traistă deasupra capului. Când dă cu ochii de mecanicul-şef Wolf, în uniforma sa croită pe comandă, îi aruncă traista în faţă, şi prin aer încep să zboară roşii storcite, ştiuleţi de porumb, bucăţi de friptură de raţă şi multe altele.

Un Feldwebel obez din Serviciul de Aprovizionare Aeriană soseşte zbierând din sectorul de clasa a treia, târându-şi un bocanc legat de picior numai cu şiretul. Îşi cere banii înapoi, susţinând că meciul a fost o înşelătorie.

– Faites vos jeux! ţipă Porta, şi, făcând semnul "V", îşi înfige degetele în ochii Feldwebelului.

– Trăiască Marea Germanie! ţipă fanatic un Obergefreiter din Regimentul 8 Panzer. Răstoarnă o găleată neagră, cât toate zilele, în capul unui Feldpolizeiinspektor. Murdăria îl împroaşcă şi pe el pe faţă.

– Doamne din cer! exclamă Porta, sărind în lături. Porcăria asta curăţă un om mai iute decât o farmacie întreagă.

În curând, bavarezii încep să folosească drept muniţie macaroanele şi budincile pe care le luaseră cu ei ca merinde. În câteva minute, întreaga hală seamănă cu o bucătărie de campanie aruncată în aer. Un sandviş uriaş cu brânză topită şi ceapă zboară prin aer şi se sfărâmă de perete ca o grenadă, în apropierea Bătrânului.

O bucată de caltaboş zboară spre noi. Porta se apleacă şi Micuţul o încasează peste faţă cu un plescăit sonor. Porta se întoarce să vadă de unde-a venit caltaboşul şi se alege cu un peşte cât toate zilele în ceafă. Capul peştelui zboară şi intră în gura căscată a lui Gregor, mai-mai să-l înăbuşe.

Porta se ia după un artilerist bondoc, dă să-i tragă un picior, dar ratează lovitura şi cade pe spate. Artileristul înşfacă un pateu şi-i mânjeşte mutra. Porta se ridică, îl atinge pe individ cu piciorul şi-l dă de-a berbeleacul.

Micuţul îl salvează pe Albert în ultima clipă din mâinile a doi renani care erau cât pe-aci să-l sugrume.

– Pantera, ţipă Porta, daţi careva drumul dihaniei negre. O să le arate ea de unde îşi lua Moise berea!

Cu înjurături şi răgete sălbatice, Micuţul reuşeşte, în cele din urmă, să aducă pantera, pe scări, până în sală. Animalul adulmecă hrana, îşi leagănă coada şi-şi scoate ghearele lungi.

– Maică Precistă, strigă Micuţul, încordat. Dihania e pornită! Dă-i bătaie, Ulrich, ai tăi sunt toţi!

– Hodorogilor le stă câteodată mai bine morţi, tună Porta, repezind o scândură într-un Stabsfeldwebel din corpul de mecanici al diviziei.

Pantera rage prelung şi se pregăteşte să sară.

– Nu-u-u-u! urlă îngrozit un Wachtmeister din Artilerie, agitând deasupra capului o sticlă spartă. Zăreşte fălcile căscate ale panterei şi-l lasă picioarele. Felina îşi încovoaie spinarea, măsurând distanţa până la tejgheaua lungă, încărcată cu cârnaţi răvăşiţi, peşte, caltaboşi şi Sauerkraut.

Doi copoi foarte vioi, cu plăcuţele în formă de semilună legănându-li-se pe piept, se opresc îngroziţi când pantera ţâşneşte în aer ca o săgeată neagră, aterizează cu o bufnitură surdă pe tejghea şi patinează prin mormanul alunecos de mâncare. Se pune pe înfulecat de parcă s-ar pregăti să postească ani de zile.

Unul dintre copoi îşi smulge casca şi o azvârle pe podea, într-o baltă de zoaie.

Celălalt, poreclit