Sparge-Boaşe, datorită metodei sale preferate de interogare, se holbează cruciş la botul Căscat al panterei şi-i simte căldura respiraţiei. Tremurând de frică, se rostogoleşte în spatele tejghelei şi. se înghesuie sub o etajeră, unde în mod normal ar putea încăpea cel mult un copil de zece ani, şi nicidecum un copoi de o sută de kile.

Ulrich priveşte curios în jos. Se gândeşte probabil dacă încape sub etajera joasă.

– Mein Führer, salvează-mă! ţipă deznădăjduit Sparge-Boaşe.

Ochii galbeni ai panterei sclipesc în penumbră. Cu un mormăit de plăcere, scoate o labă imensă şi-l loveşte jucăuş pe Sparge-Boaşe.

E mai mult decât poate el suporta.

– O să mă devoreze, ţipă acesta. Cu un hohot prelung, se rostogoleşte de sub etajeră şi se târăşte rapid pe podea, alunecând pe covorul de zoaie presărate pe jos.

Ulrich crede că omul vrea să se joace.

Fericit, face un salt şi aterizează cu un răget sec pe spinarea copoiului îngrozit.

Copoiul schelălăie prelung de frică şi se rostogoleşte pe spate, zvâcnind din mâini şi "din picioare.

Ulrich se distrează de minune.

Îl muşcă jucăuş pe poliţist de picior, apoi îl bate pe umăr şi-i sfâşie vestonul uniformei. Acesta priveşte în botul căscat al lui Ulrich, cu colţi uriaşi. E ultimul lucru pe care-l mai vede pe lumea asta.

– Infarct, spune doctorul, care examinează cadavrul.

– Două vodci mari şi o sticlă de vin ca să ne clătim, zbiară provocator Porta, când ne facem gălăgioşi intrarea în stabilimentul "La Nataşa".

– Aici nu dăm de băut pe datorie, se răsteşte Anna Momeala, încleştându-şi mâinile pe sticle.

– Datorie? rânjeşte Porta, scoţând la iveală din buzunar un teanc gros de bancnote. Dacă vreau, cumpăr toată buda!

Anna holbează ochii şi, dintr-o dată, devine cât se poate de amabilă.

– Ce-ai zice să-mi vezi pisicuţa? îl întreabă ea pe Micuţul, umplându-i cu dărnicie paharul.

– Nu mă interesează, face Micuţul, strâmbând din nas. Probabil că-i zbârcită toată şi mâncată de molii!

– Să nu faceţi scandal pe-aici, avertizează "Toboşarul", care în realitate e Feldwebel de securitate, desemnat să păstreze ordinea în bordel. E poreclit astfel pentru că înainte de război fusese într-adevăr toboşar, la clubul de noapte "Lupul galben" din Leipzig.

– Tu să taci, spune Bătrânul, sughiţând în paharul cu vodcă.

"Toboşarul" devine stacojiu şi cotcodăceşte în semn de protest.

– Ţi-am spus să taci, sughite Bătrânul, încăpăţânat. Sunt Oberfeldwebel şi am o stea în plus faţă de tine!

– Mă doare-n cur de stelele tale, ţipă "Toboşarul", cu o voce femeiască. O să vă purtaţi cum spun eu!

– Mă întreb dacă s-o fi culcat vreodată cu mă-sa! rânjeşte Porta obraznic.

– L-au trimis la război fiindcă o speria pe soră-sa, urlă Micuţul. Se tăvăleşte de râs la propria-i glumă.

– Hai, fiţi drăguţi unii cu alţii, ne dojeneşte Anna. Ne-ar părea foarte rău să fim nevoite să vă azvârlim afară!

– Da' de ce nu-ncerci? Iaca, uite-acum! nechează Barcelona. Trânteşte provocator un scaun de podea înaintea "Toboşarului".

– Cum de-ai ajuns atât de negru? întreabă Dolly Dunăreanca, o fată care a fost extrădată din România. Îl înghionteşte provocator pe Albert.

– E negru pen' că-i un negru prusac, explică Micuţul printre buze, în stilul lui Humphrey Bogart. E un admirator fanatic al acestuia, şi-şi dă toată osteneala să-l imite. Ne-au arătat odată, pe front, un film în care Bogart împingea două cucoane în cărucioare cu rotile pe o scară abruptă, după care le tăia beregata. Micuţul a fost atât de încântat, încât l-a văzut de trei ori. În ziua următoare, a stat trei ore la coadă pentru a fi sigur că primul care va lua bilet la ora deschiderii va fi el.

– Eşti o bucăţică straşnică, pe cinstea mea, şuieră Micuţul, proţăpindu-se prosteşte înaintea unei fete înalte şi suple, care şade la bar, expunându-şi picioarele până la ultima bucăţică. Se apleacă deasupra ei şi spune cu un răget de leu, ceea ce la el înseamnă şoaptă:

– Mi-ar plăcea să te simt mai aproape. Şi tu te-ai putea juca cu mine!

– Încerci să fii seducător? întreabă ea cu o voce adâncă şi dogită, vârându-şi între buzele puternic rujate o jumătate de metru de ţigaret.

Micuţul geme de plăcere şi-şi plimbă o mână nu prea curată peste o bucată de picior dezgolit.

– Nu deveni obraznic, băiatule, gâjâie ea senzual, dându-i peste mână. Nu sunt o admiratoare a lui Frankenstein, şi nici a urmaşilor săi. Bagă la cap ce-ţi spun, soldat!

– Obergefreiter, cu voia ta, o corectează Micuţul, coloana vertebrală a Armatei. Ia aminte, don'şoară!

– Capătul de jos al ei? zâmbeşte fata, numai miere.

– De un' să ştiu eu? răcneşte Micuţul, neînţelegând aluzia. (Chicoteşte fericit, o ciupeşte de sân şi-i lipeşte o palmă zdravănă pe fund. Fata ţipă de durere. Porta l-a învăţat că, atunci când opun rezistenţă, femeile urmăresc exact contrariul.) Tu şi cu mine, scumpo, o s-o facem pe animalul cu două spinări! Ca să fie mai clar, indică cu degetul semnul universal pentru actul sexual.

– Nu intru niciodată în cuşca maimuţelor, răspunde ea sec, împingându-i pieptul lat cu mâinile.

– Ce vrei să spui cu asta? rânjeşte Micuţul. De îndată ce-ţi vei fi îmbârligat picioarele cu ale mele, n-o să-ţi mai fie gândul la maimuţe! O târăşte ferm spre ringul de dans, unde formaţia începuse un număr fierbinte.

– Degetele! geme ea.

– Stai pe picioarele mele, propune el. E cel mai simplu mod de a învăţa să dansezi. Ascultă ce-ţi spun, p-asta am prins-o la "Lansen" de pe Reeperbahh, la Hamburg.

– Pun rămăşag că ambulanţele aşteptau afară pe două rânduri, spune ea sarcastic.

– Nu, că la "Lansen" nu era voie să te trosneşti, explică Micuţul, bătăios. Te referi, probabil, la "Lanterna roşie" de pe Davidstrasse. Acolo, în fiecare seară se sparge o garnitură de dinţi.

Fata scoate un ţipăt strident în clipa în care Micuţul face un pas, pe care el îl crede de tango, şi o pocneşte peste genunchi cu cizmele sale cu ţinte de oţel, numărul patruzeci şi nouă.

– Unde-i calul care m-a izbit? face ea, frecându-şi piciorul îndurerat.

– Mergem sus în cameră? întreabă Micuţul cu un rânjet de lup.

– De ce? face ea, smulgându-se din strânsoarea lui.

– Nu întinde coarda prea mult, o previne el ameninţător, răsucind-o şi intrând într-un fel de piruetă, cum a văzut el la profesioniştii de prin filme.

Ea geme din rărunchi în momentul în care se pocneşte cu capul de spătarul unui scaun.

– Mergem sus pentru una mică şi iute, fără pauză? întreabă Albert,