la sfîrşitul verii, curtea de păsări se îmbogăţi cu o pereche de dropii şi cu nişte cocoşi minunaţi, cu creasta şi guşile negre, care se plimbau ţanţoşi pe malurile lacului.

După cum se vede, mulţumită muncii acestor oameni curajoşi şi inteligenţi, totul mergea strună. În serile calde de vară, după ce isprăveau cu treburile, pionierii se aşezau la marginea platoului Grande-Vue, sub un fel de cerdac acoperit cu plante agăţătoare, pe care îl înjghebase Nab. Stăteau de vorbă, făceau tot felul de planuri şi buna dispoziţie a marinarului nu înceta să înveselească grupul, în care domnea cea mai bună înţelegere.

Se vorbea şi de patrie. Ce-o mai fi cu Războiul de Secesiune ? Un ziar ar fi fost bine venit în insula Lincoln. De 11 luni rupseseră orice legătură cu restul lumii şi, curînd, la 24 martie, se împlinea un an, de cînd vîntul îi aruncase pe această insulă necunoscută. Pe atunci, erau nişte bieţi naufragiaţi, care nu ştiau cum să scape cu viaţă din ghearele elementelor dezlănţuite ! Iar acum, mulţumită înţelepciunii şi hărniciei lor, deveniseră nişte adevăraţi colonişti, înzestraţi cu arme, unelte, instrumente, oameni care fuseseră în stare să transforme, spre folosul lor, animalele, plantele şi minereurile insulei.

Da ! Pionierii vorbeau adesea de toate acestea şi făceau nenumărate planuri de viitor.

Cyrus Smith mai mult asculta decît vorbea. Câteodată, o glumă a lui Pencroff sau o reflecţie a lui Harbert îl făceau să zîmbească; dar, mereu şi pretutindeni, el se gîndea la acele întîmplări inexplicabile, trăite pe insulă, la taina ciudată, căreia nu-i găsise încă dezlegare.

 

CAPITOLUL IX

Vreme rea. Ascensorul hidraulic. Fabricarea sticlei. Arborele de pîine. Nenumăratele vizite la stînă. Turma se măreşte. O întrebare a reporterului. Coordonatele exacte ale insulei Lincoln. Propunerea lui Pencroff.

 

În prima săptămînă a lunii martie, timpul se schimbă. Căldura devenea din ce În ce mai mare. Atmosfera era încărcată cu electricitate şi se apropia o furtună.

Într-adevăr, în ziua de 2 martie, se auzi un tunet puternic. Vîntul suflă dinspre răsărit şi grindina lovi direct în faţada Casei de Granit, pîrîind ca o salvă de mitralieră. Pionierii închiseră bine uşa şi obloanele, ca apa să nu pătrundă în camerele lor.

Zărind grindina, de mărimea oului de porumbel, Pencroff n-avu decît un gînd: lanul său de grîu era în mare primejdie.

Marinarul se repezi îndată la cîmp, unde căpşoarele verzi ale spicelor începuseră să se arate şi, înfruntând vijelia, îşi acoperi recolta cu o pînză groasă.Vremea rea ţinu o săptămînă, în care timp tunetul nu încetă să bubuie în înalturilc cerului, nici măcar în răstimpurile cînd furtuna se mai potolea. Trăsnetul căzu de mai multe ori pe plajă şi doborî mulţi copaci, printre care un pin uriaş, ce creştea pe malul lacului, la marginea pădurii. În mai multe rînduri, nisipul atins de fluidul electric se topi, prefăcîndu-se în sticlă. Privind nisipul, inginerul se gîndi că nu va fi chiar atît de greu să împodobească într-o bună zi ferestrele casei lor cu geamuri groase şi trainice, care să-i apere de vînt, ploaie şi grindină.

Nemaiavînd lucrări urgente afară, pionierii se folosiră de vremea urîtă, ca să îmbunătăţească interiorul Casei de Granit. Inginerul instala un strung, cu ajutorul căruia fabricară cîteva obiecte de toaletă şi de bucătărie şi mai ales nasturi, de care duceau mare lipsă. întocmiră un rastel pentru puştile care erau întreţinute cu cea mai mare grijă, şi mai făcură etajere şi dulapuri. în tot timpul cît ţinu vremea rea, scîrţîiţul uneltelor şi uruitul strungului răspundeau tunetelor de afară.

Jup nu fu uitat nici el; urangutanul avea camera lui lîngă magazie, un fel de cabină cu un culcuş bun, de care era foarte mulţumit.

— Jup ăsta nu face nazuri, repeta adesea Pencroff; nu cere nimic şi nu se supără niciodată.

— Ce vrei, e ucenicul meu, răspundea Nab.

— Ba e mai bun ca tine, riposta marinarul rîzînd, fiindcă, tu, Nab, vorbeşti, pe cînd el tace!

Se înţelege că Jup ştia tot ce avea de făcut. El peria hainele, învîrtea frigarea, mătura camerele, servea la masă, aşeza lemnele şi - lucru care îl încînta pe Pencroff - nu se culca niciodată înainte de a-l înveli bine pe marinar.

Sănătatea membrilor coloniei, oameni şi animale, era din ce în ce mai bună. Viaţa în aer liber, într-un ţinut sănătos, cu o climă temperată, le pria de minune şi se părea că aveau să fie feriţi de boli şi pe viitor.

Total mergea cît se poate de bine. Harbert crescuse cu, două degete într-un an, Şe dezvoltase foarte mult şi făgăduia să devină un,om desăvîrşit, atît din punct de'vedere fizic, cît şi din punct de vedere moral. De altminteri, folosea orice clipă de răgaz, pentru a se instrui; citea cărţile pe care le găsise în ladă şi, în afară de învăţămintele practice pe care i le punea la îndemînă însăşi situaţia în care se afla, găsise în inginer un excelent profesor de ştiinţe, şi în reporter, un profesor de limbi străine — doi dascăli care-i întregeau de minune cunoştinţele.

Inginerul dorea să transmită tînărului tot ce ştia, să-l instruiască prin exemplu şi prin vorbă, şi Harbert ştia să se folosească din plin de lecţiile dascălului său.

„Dacă mor eu, gîndea Cyrus Smith, el mă va înlocui !”

Furtuna se potoli în ziua de 9 martie, dar cerul rămase acoperit toată luna. Atmosfera, puternic tulburată de descărcările electrice, nu-şi mai recapătă limpezimea; ceaţa nu se mai risipea şi ploile se ţinură lanţ, afară de trei-patru zile frumoase, pe care le folosiră pentru noi excursii.

Cam pe vremea aceea, femela de onaggas născu un pui, tot o femelă, care fu binevenit. Şi turma de mufloni de la stînă se înmulţi, spre marea bucurie a lui Nab şi a lui Harbert, care îşi aveau fiecare favoritul lor printre noii născuţi.

Se făcu de asemeni o încercare de domesticire a pecarilor, care reuşi din plin. Clădiră o cocină lîngă curtea de păsări, în care se zbenguiră curînd cîţiva pui, pe cale să se domesticească, supraveghiaţi de Nab. Domnul Jup, care avea misiunea să le aducă hrana de toate zilele, lături şi rămăşiţe de la masă, se juca uneori cu ei, trăgîndu-i de codiţă; dar