Într-o zi, Pencroff, stînd de vorbă cu inginerul, îi aminti de o făgăduială pe care nu avusese încă vreme să şi-o ţină.

— Domnule inginer, ne-aţi vorbit odată despre un aparat, care să desfiinţeze scările Casei de Granit. Cînd aveţi de gînd să ni-l faceţi ?

— Vrei să spui, un fel de ascensor ? întrebă Cyrus Smith.

— Să-l numim ascensor, dacă vreţi, răspunse marinarul. N-are importanţă numele, numai să ne ducă uşor pînă la locuinţa noastră.

— N-ar fi greu de făcut, Pencroff, dar găseşti că e nevoie de el ?

— Desigur, domnule Cyrus. După ce ne-am făcut rost de strictul necesar, trebuie să ne gîndim şi la confort. S-ar putea să fie cam prea comod pentru oameni, dar pentru căratul lucrurilor este absolută nevoie deel. Nu e uşor să te caţeri pe o scară atît de înaltă, cînd duci poveri în spate !

— Bine, Pencroff, voi încerca să te mulţumesc, hotărî Cyrus Smith.

— Dar nu aveţi nici o maşină la dispoziţie !

— O vom face noi !

— O maşină cu aburi ?

— Nu, una pe care o va pune în mişcare forţa apei.

Într-adevăr, pionierii aveau la îndemînă o forţă naturală, pe care inginerul hotărî s-o folosească, pentru a pune în mişcare aparatul său.

Pentru aceasta, era destul să mărească debitul micii derivaţii, care aducea apă din lac în interiorul Casei de Granit. Trebuiră doar să lărgească gura canalului, făcînd astfel să crească şuvoiul apelor, care cădeau cu putere în fundul culoarului, şi al căror prisos se scurgea prin puţul subteran. Dedesubtul acestei căderi de apă, inginerul instala un cilindru, prevăzut cu lopăţele şi legat printr-un cablu, înfăşurat pe o roată aflată înafară. De cablu, era atîrnat un coş mare de răchită. Aparatul funcţiona cu ajutorul unei frânghii lungi, care atîrna pînă la poalele falezei. Trăgând de frînghie, se punea în mişcare — sau se oprea — motorul hidraulic, ridicînd coşul pînă la intrarea Casei de Granit.

Spre bucuria tuturor, în ziua de 17 martie, ascensorul funcţiona pentru întîia oară. De atunci, toate poverile — lemne, cărbuni, provizii şi oameni — fură urcate cu ascensorul. Top era cel mai încîntat de această îmbunătăţire, căci el nu era ager ca Jup şi de multe ori făcuse ascensiunea scărilor spre Casa de Granit pe spinarea lui Nab sau a urangutanului.

Cyrus Smith încercă totodată să Fabrice şi sticlă, lucru pentru care amenaja vechiul cuptor de oale, ceea ce se dovedi a fi destul de greu. Dar, după cîteva experienţe neizbutite, sfîrşi prin a înjgheba şi atelierul de sticlărie. Timp de cîteva zile, inginerul şi ajutoarele sale, adică, bineînţeles, Harbert şi Gédéon Spilett, nu mai ieşiră pe afară.

Substanţele care intră în compoziţia sticlei sînt nisipul, creta şi soda. Ori, nisip se găsea pe plajă, cretă se extrăgea din var, plantele marine dădeau soda; piritele - acidul sulfuric, iar cărbunele, care trebuia să încălzească cuptorul pînă la temperatura dorită, se găsea din belşug în pămînt. Cyrus Smith avea tot ce-i trebuia ca să înceapă.

Unealta, a cărei Fabricaţie prezintă cea mai mare greutate, Fu „ţeava de suflat” a sticlarului, un tub de fier, lung de cinci-şase picioare, care se introduce în amestecul lichid, incandescent. Cu ajutorul unei benzi de Fier, lungă şi subţire, pe care o Făcu sul ca o ţeava de puşcă, Pencroff izbuti să fabrice ţeava, punînd-o repede în stare de funcţiune.

În ziua de 28 martie, cuptorul fu încins. Amestecul depus în creuzetele de pămînt se alcătuia din o sută de părţi nisip, treizeci şi cinci cretă, patruzeci sulfat de sodiu - totul amestecat cu puţin cărbune pisat. Cînd temperatura ridicată a cuptorului prefăcu întreaga compoziţie într-o masă lichidă, sau mai bine zis într-o pastă, Cyrus Smith culese cu vergeaua o cantitate mică de pastă, o bătu pe o parte şi pe alta pe o placă de metal pregătită mai dinainte, dîndu-i astfel o formă bună pentru suflat, apoi îi întinse lui Harbert ţeava, spunîndu-i să sufle în ea.

— Aşa cum se fac baloanele de săpun ? întrebă băiatul.

— Întocmai, răspunse inginerul.

Umflîndu-şi obrajii, Harbert suflă atît de tare în ţeava pe care o învîrtea mereu, încît izbuti să dilate masa sticloasă. O înmuiară din nou în pastă şi suflară, pînă ce se formă o băşică mare. Atunci, Cyrus Smith luă ţeava din mîinile lui Harbert şi, dîndu-i o mişcare de pendul, izbuti să lungească băşica maleabilă, pînă cînd aceasta căpătă o formă cilindroconică.

Obţinu astfel un fel de cilindru de sticlă, terminat la capete cu două calote sferice; cu ajutorul unui cuţit muiat în apă rece, retezară capetele cilindrului, apoi îl despicară de-a lungul său şi, după ce-l făcură din nou maleabil, încălzindu-l a doua oară, el fu întins pe o placă, cu ajutorul unei vergele de lemn.

Primul geam fusese fabricat, şi era destul să reînceapă de cincizeci de ori operaţia, pentru a obţine cincizeci de geamuri. Ferestrele Casei de Granit avură în curînd geamuri, deşi nu prea transparente, totuşi, destul de bune.

Fabricarea sticlelor şi a paharelor fu lucru uşor pentru ei şi le dădeau forma la întîmplare, aşa cum ieşeau la suflat. Pencroff ceru să fie pus şi el la treabă. îndeletnicirea aceasta îi făcea mare plăcere, dar sufla atît de tare, încît obiectele fabricate de el aveau formele cele mai caraghioase, lucru care-l umplea de bucurie.

Cu prilejul unei excursii, pionierii descoperiră un nou copac, ale cărui produse sporiră rezervele alimentare ale coloniei.

Mergînd la vînătoare, Cyrus Smith şi Harbert se aventuraseră într-o zi în pădurea Far-West-ului, ceva mai departe decît altă dată. Stăteau într-una de vorbă, Harbert punînd ca de obicei mii de întrebări şi inginerul răspunzînd cu plăcere. Dar vînătoarea, ca orice îndeletnicire, cere să-ţi vezi de ea cum trebuie şi cum Cyrus Smith nu era vînător prea dibaci, iar Harbert discuta mereu chestiuni de fizică şi chimie, scăpară mult vînat, care le venise chiar în bătaia puştii. Ziua era foarte înaintată şi cei doi vînători erau cît pe aci să creadă că au făcut excursia în zadar, cînd Harbert se opri scoţînd un ţipăt de bucurie.

— Ah, domnule Cyrus,