citea nişte propoziţii: „N-am mai văzut o ploaie atât de teribilă! O mulţime de poduri din Barcelona au fost luate de ape”. Nagasawa citea şi el textul, cu voce tare.

  — Ce exemple oribile pentru un curs de limbi străine! spuse el. Nu sunt capabili de ceva mai interesant.

  După ce s-a terminat lecţia, Nagasawa a stins televizorul şi şi-a mai luat o bere din frigiderul său mic.

  — Eşti sigur că nu te deranjez? am întrebat eu.

  — Cum să mă deranjezi? Mă plictiseam de moarte. Chiar nu vrei o bere?

  — Nu, chiar nu vreau.

  — A, s-au afişat rezultatele. Am reuşit!

  — La examenul pentru Ministerul de Externe?

  — Da. Oficial se numeşte „Examen pentru personalul calificat din domeniul serviciului public al afacerilor externe”. Ce tâmpenie!

  — Felicitări! i-am spus eu, întinzându-i mâna stângă.

  — Mulţumesc.

  — Nu mă miră că ai luat examenul.

  — Nici pe mine, spuse Nagasawa, dar mă bucur că s-a anunţat oficial.

  — Şi o să lucrezi în străinătate imediat ce intri acolo?

  — Nu, mai întâi mă instruiesc vreun an de zile aici şi apoi mă trimit undeva la perfecţionare.

  Eu îmi sorbeam ceaiul, el îşi bea berea cu evidentă plăcere.

  — Îţi las ţie frigiderul când plec, spuse Nagasawa. Îl vrei, nu? E grozav pentru bere!

  — Normal că-l vreau, dar nu o să ai, totuşi, nevoie de el? O să locuieşti undeva într-un apartament închiriat, nu?

  — Nu vorbi prostii! Când plec de aici o să-mi cumpăr şi eu un frigider ca lumea. Am de gând să trăiesc pe picior mare! Mi-au ajuns patru ani într-o văgăună ca asta! Nu mai vreau să văd nimic din ce am aici. Bineînţeles că-ţi las ţie televizorul, termosul, radioul…

  — O să mă bucur de tot ce-mi laşi moştenire. Te-ai apucat de spaniolă? l-am întrebat, luând manualul de spaniolă de pe birou.

  — Da, cu cât ştii mai multe limbi străine, cu atât mai bine… şi le prind destul de repede. Am învăţat singur franceză şi mă descurc excelent. Limbile străine sunt ca jocurile. Înveţi nişte reguli şi apoi le aplici la toate. Ca în cazul femeilor…

  — Vai, ce introspectiv eşti! am spus eu, ironic.

  — Oricum, o să ieşim curând în oraş.

  — La vânat femei?

  — Nu, la o masă serioasă, împreună cu Hatsumi… la un restaurant ca lumea, ca să sărbătorim succesul meu. Plăteşte tata, aşa că o să alegem un local scump.

  — N-ai vrea, totuşi, să sărbătoreşti evenimentul numai cu Hatsumi?

  — Nu, e mai bine dacă eşti şi tu cu noi. Mă simt mai în largul meu şi sunt convins că şi Hatsumi se va simţi mai bine.

  Offff, la fel ca pe vremea lui Kizuki şi Naoko!

  — După aceea o să îmi petrec noaptea cu Hatsumi, aşa că te invit doar la masă.

  — Bine, fie, dacă vreţi amândoi. Dar, apropo, ce gânduri ai cu Hatsumi? După ce se termină cu instruirea ta aici, o să pleci în străinătate şi o să lipseşti mai mulţi ani, probabil, nu? Ce se va întâmpla cu ea în tot acest timp?

  — Asta-i problema ei, nu a mea.

  — Adică?

  Nagasawa stătea cu picioarele pe birou. A mai luat o înghiţitură de bere şi a căscat.

  — Nu am de gând să mă căsătoresc şi i-am spus clar lucrul acesta. Dacă Hatsumi vrea să se mărite, să-şi găsească pe cineva, eu n-o opresc. Dacă vrea să mă aştepte pe mine, n-are decât.

  — Bravo, măi!

  — Mă consideri o javră, nu?

  — Cam aşa ceva.

  — În principiu, lumea e plină de nedreptăţi, dar nu sunt eu de vină. Întotdeauna a fost astfel. N-am minţit-o niciodată pe Hatsumi, ea ştie foarte bine că sunt un individ îngrozitor şi i-am spus cinstit că nu mă supăr dacă mă părăseşte.

  Nagasawa a terminat berea şi a aprins o ţigară.

  — Nimic nu te sperie în viaţă? l-am întrebat eu.

  — Nu sunt chiar tâmpit, spuse Nagasawa. Normal că viaţa mă sperie uneori şi mi se pare firesc să fie aşa, dar nu pun chiar totul la inimă. Dau din mine tot ce pot şi merg înainte sută la sută, iau din viaţă ce-mi place şi dau la o parte ce nu-mi place. Ăsta e principiul meu şi dacă văd că lucrurile nu merg cum trebuie, mă opresc şi văd unde am greşit. Dacă ne gândim bine, o societate nedreaptă nu e decât o societate care ne permite să ne exploatăm posibilităţile la maximum.

  — Eşti cam egoist, aş spune.

  — Poate că sunt, dar n-am de gând să stau cu ochii-n soare şi să aştept să-mi cadă para mălăiaţă în gură. În felul meu, muncesc foarte serios, poate de zece ori mai mult decât tine.

  — Da, cred că ai dreptate, am recunoscut eu.

  — Stau uneori şi mă uit la proştii din jurul meu şi mi se face pur şi simplu greaţă. De ce naiba nu fac ceva? mă întreb. De fapt, nu fac nimic şi apoi se plâng că lumea e nedreaptă.

  Uluit de asprimea tonului, am ridicat ochii şi l-am privit pe Nagasawa.

  — Poate nu am dreptate, dar mie mi se pare că muncesc pe rupte.

  — Aceea nu-i muncă serioasă, spuse Nagasawa. Munca serioasă e aşa cum o fac eu, munca direcţionată spre o ţintă precisă.

  — Adică să ştii exact unde vrei să lucrezi şi să te apuci de spaniolă când vine vacanţa, în timp ce alţii se relaxează pur şi simplu.

  — Da. Am de gând să stăpânesc bine spaniola până la primăvară. Mă descurc bine la engleză, germană, franceză şi am mai înaintat cu italiana. Crezi că toate acestea cad din cer, fără muncă serioasă?

  Nagasawa pufăia din ţigară şi