– Micşorează viteza, fir-ar să fie! strigă el disperat.

– Ducă-se dracului toate primejdiile, hăuleşte Porta, aprinzând lumina frontală. (Observă prea târziu două camionete parcate atât de aproape una de alta încât n-ar putea trece printre ele decât cel mult o bicicletă.) Totu-i în regulă, ţipă el. Apasă voios acceleratorul şi aruncă în lături camionetele.

Bătrânul îşi scoate pipa şi-şi acoperă faţa cu palmele.

– Mă bizui pe tine, spune el, neavând de ales. Se lasă păgubaş, se rezeamă în scaunul comandantului de tanc şi priveşte noaptea năpustindu-se asupra lui.

Motorul duduie la putere maximă. De jur-împrejur, în case, se aprind lumini, fără a se ţine cont de camuflaj.

– Of, Doamne! ţipă Porta. Suntem blocaţi. Ridicaţi tunul, c-o iau drept înainte.

– Doar n-o să treci prin zidul ăla? întreabă îngrozit Bătrânul. Asta-i va face să-şi dea seama că nu suntem de-ai lor.

Un balcon se prăbuşeşte, acoperind tancul cu cărămizi şi moloz. O motocicletă e turtită sub şenile.

Trei ruşi se îndreaptă spre noi, făcându-ne semne disperate.

– Să torn o vadră de vopsea peste ei? întreabă Micuţul. Asta ar trebui să-i pună oleacă pe gânduri!

– Stoi, stoi, idiotsevo! strigă ei şi fac gesturi ameninţătoare spre tancul care-şi continuă urlând drumul prin străduţa îngustă, zdrobind totul în cale.

Cei trei ruşi se opresc şi privesc îngroziţi tancul dezlănţuit. În clipa următoare, sunt azvârliţi în aer, cad înapoi pe caldarâm şi doi dintre ei sunt striviţi sub şenile. Al treilea sare în picioare şi aleargă nebuneşte pe străduţă!

– Aranjaţi-l! strigă Bătrânul. Să nu ajungă la ai lui să dea alarma, că va fi iadul pe, pământ.

– Îl halesc! răcneşte Micuţul, şi sare deja din trapa laterală, cu laţul de oţel în mână alunecând pe pavajul îngheţat, Ruchi verci!{73} zbiară el în urma rusului înnebunit de groază. Acesta se opreşte, scuipă furios în direcţia Micuţului şi se apleacă, înşfăcând de jos o bucată de gheaţă pe care-o aruncă spre tanc. Pe urmă o tuleşte din nou, cu Micuţul duduind pe urmele sale. Amândoi se pierd într-un troian de zăpadă.

Micuţul loveşte cu cuţitul său de luptă, dar alunecă pe gheaţă şi ratează ţinta.

Rusul sloboade un urlet de groază şi dispare val-vârtej după colţ mai înainte ca Micuţul să apuce să se ridice.

Fără să-i pese peste ce dă, Porta iese de-a-ndăratelea de pe străduţa îngustă, cu o asemenea viteză încât ai crede că întregul oraş stă să se năruie.

Undeva în noapte se aude un ţipăt isteric de femeie.

– Unde dracu' e muierea aia? întreabă Porta, lungindu-şi gâtul. Femeile care ţipă mă neliniştesc.

– S-a mutat la noi. Sus pe turelă! răspunde laconic Micuţul.

– S-a mutat? face Bătrânul, sec.

– Da, şi a adus cu ea şi patul cu păturile, rânjeşte Micuţul, scoţându-şi capul prin trapa laterală.

Fata ţipă sfâşietor în clipa în care dă cu ochii de figura mânjită de funingine a Micuţului.

– Văleu, Doamne! A căzut, spune el, frecându-şi palmele.

– Vai de mine! Sper că n-a făcut buba? exclamă Porta.

– Nu cred, răspunde Micuţul, pe jumătate afară prin deschizătura trapei. Aleargă atât de iute încât ai crede că are o mâţă sălbatică în nădragi!

– A luat şi patul cu ea? se interesează Porta, curios.

– Nu, mai atârnă încă pe unde-a fost, chicoteşte Micuţul.

– Grozav! Putem dormi în el cu schimbul!

Porta îndreaptă tancul în direcţia câtorva case vechi din lemn cu terase şi balcoane care dau spre stradă.

– Bagă de seamă, eşti prea aproape, îl atenţionează Bătrânul.

Se aude zgomot de lemn rupt şi de sticlă spartă.

– La naiba! blestemă Porta, călcând pe frână.

– Care-i problema? întreabă neliniştit Bătrânul, aplecându-se din turelă. S-au dus frânele?

– Alea-s în regulă, şuieră Porta, călcând de zor pe pedală. Lădoiul ăsta nenorocit alunecă tot timpul şi se izbeşte în coşmeliile alea jegoase.

– Se pare că hardughiile au de gând să ne ia cu asalt! strigă Micuţul, desprinzând o jumătate de balcon de pe trapa laterală.

– Păi tocmai asta încearcă să facă, răspunde Porta, continuând să frâneze uşor, dar tancul o ia şi mai repede în jos pe drumul îmbrăcat în gheaţă. Cineva cred că ne înghesuie. Împuşcaţi-l pe ticălos! ţipă el.

– Atunci se cheamă că avem necazuri? întreabă Micuţul.

– Necazuri? face Bătrânul. Avem necazuri din clipa în care s-a pornit afurisitul ăsta de război mondial!

– Ce-ar fi să dăm o raită pe-afară şi să aruncăm o privire? propune Micuţul. De fapt, el vrea să simtă din nou pământ zdravăn sub picioare. Dintr-o dată, atmosfera din tanc pare că devine foarte încinsă.

Porta ne conduce între două blocuri de locuinţe construite din beton-armat. Rămânem înţepeniţi, complet neajutoraţi.

– Pe toţi dracii din iad! ocărăşte Bătrânul, încordat ca un arc. Ce naiba ai căutat aici?

– M-am săturat să tot demolez case, face Porta resemnat, şi oricum toate drumurile duc la Roma, ştii tu.

– Ce, acum mergem la Roma? întreabă uluit Micuţul. Înseamnă că ăştia, comuniştii, ne-au mutat aurul la Roma, nu?

– Idiotule, scrâşneşte Heide. Eşti tot atât de prost pe cât pari!

Micuţul, tocmai e pe cale să se repeadă la el când se-aude un ţipăt de la unul din geamurile primului etaj. Un rus mătăhălos, în pijama, cu cască de oţel pe cap, se apleacă şi gesticulează furios.

Automatul Micuţului scuipă o flacără albastră în direcţia siluetei agitate, care alunecă de la geam pe placa frontală a tancului şi apoi rămâne lată în zăpadă.

– Coborâţi! porunceşte Bătrânul, sărind din turelă. Hai s-o luăm înapoi spre piaţă, să vedem ce se-ntâmplă pe-acolo. Se pare c-a început tărăboiul.

Mă ciocnesc în plin elan de Albert, care soseşte din direcţie opusă, de după brutăria de la colţ. Urlă răguşit şi se împiedică de un câine mort.

– Dacă scap viu de-aici, mă duc în fiecare duminică la biserică! se smiorcăie el prăpădit. Mai bine rămâneam canibal în Africa!

– Cine trage? întreabă Porta, instalându-se în spatele mitralierei uşoare.

– Vecinii, zbiară Barcelona, adăpostindu-se după o maşină de salubritate.

Piaţa devine scena unei învălmăşeli totale. Flăcări de la gura ţevii pâlpâie din toate părţile.

– Pune-te la fereastră, pentru Dumnezeu! strigă "Degerilă" către Gregor, care merge alene, în timp ce trasoarele îi fluieră pe la urechi.

– Ce se-ntâmplă? întreabă el îngrozit. Dintr-o săritură lungă, se-aruncă peste gard şi aterizează într-un nor de zăpadă alături de "Degerilă". Nu sunt decât la un pas unul de altul, dar urlă din toţi plămânii, împroşcându-se cu salivă.

– S-au apucat să tragă? se precipită Gregor, pregătindu-şi pistolul-mitralieră.

– Întocmai, neghiobule, asta fac tot timpul!

– Şi de ce