— Cum să facem așa ceva? Atunci TOATĂ lumea o să vrea să-și vândă terenurile! Nu putem să facem terenuri de fotbal peste tot! Ar fi o mare de terenuri de fotbal!

— Aha, zice primul sacou și se uită plictisit la ceas.

Atunci Kent apucă strâns poșeta lui Britt-Marie. Femeia cu sacou se apleacă dezarmant și le toarnă cafea tuturor, deși nimeni nu vrea.

— Din câte am înțeles, ați fost angajată la baza de agrement din Borg, spune ea zâmbind blând.

— Da, da, e adevărat dar… mi-am dat demisia, spune Britt-Marie, mușcându-și obrajii.

Femeia zâmbește și mai cald și împinge cafeaua mai aproape de Britt-Marie.

— Nu s-a bugetat niciun post de administrator, dragă Britt-Marie. Intenția era ca baza de agrement să fie închisă înainte de Crăciun. A fost o greșeală administrativă, știi?

Cel de-al doilea sacou țâțâie iar dezaprobator, ca un apucat.

— Nu, postul nu era în buget. Cum să facem așa ceva?

Primul sacou se ridică.

— O să vă rog să ne scuzați. Avem o ședință importantă!

•

Britt-Marie pleacă, gândindu-se că a fost o greșeală să se ducă în Borg. Au dreptate cei de la Consiliu, firește că au dreptate.

— Mâine, scumpo. Ne întoarcem mâine, spune Kent după ce se urcă în BMW.

Dar Britt-Marie își sprijină capul de geam, cu o batistă sub bărbie. Când o vede, chipul lui Kent se încrâncenează de o hotărâre, o dorință de răzbunare pe care Britt-Marie nu le vede.

În a cincea zi se întorc la Consiliu. Plouă din nou. Kent e cel care insistă să meargă, căci Britt-Marie spune că nu mai are niciun rost. Kent e nevoit să amenințe că o să scrie tot felul de năzbâtii cu pixul pe lista ei. Atunci Britt-Marie strânge lista la piept, de parcă ar fi un ghiveci cu flori pe care el amenință că vrea să-l arunce de la balcon și se urcă fără tragere de inimă în BMW, mormăind că Kent e un „huligan”.

Când ajung la Consiliu îi întâmpină o femeie. Britt-Marie o recunoaște – e femeia de la Federația de Fotbal.

— Ha! Ați venit, de bună seamă, ca să ne opriți! constată Britt-Marie.

Femeia se uită mirată la Kent și începe să-și frământe neliniștită mâinile.

— Nu. Kent m-a sunat. Am venit să vă ajut.

Kent o bate pe Britt-Marie pe umăr.

— Am dat câteva telefoane. Mi-am luat libertatea să fac ce mă pricep mai bine.

Când Britt-Marie intră în biroul sacourilor, dă cu ochii de și mai multe sacouri. Date fiind circumstanțele, chestiunea terenului de fotbal din Borg devenise una de interes pentru mai multe comitete, se pare.

— Ne-a fost adus la cunoștință că există un interes susținut în sprijinirea inițiativei de a dezvolta fotbalul în regiune, spune un sacou, arătând spre femeia de la Federația de Fotbal.

— Ni s-a adus, de asemenea, la cunoștință că firmele locale sunt gata să exercite anumite… presiuni în această privință, spune un alt sacou.

— Presiuni chiar… neplăcute, adaugă un al treilea sacou și pune pe masă, în fața lui Britt-Marie un dosar plin cu documente.

— Ni s-a amintit prin e-mail și telefon, de asemenea, că e an electoral, spune primul sacou.

— Ni s-a amintit într-o manieră de-a dreptul abrazivă și insistentă! adaugă un altul.

Britt-Marie se uită la documente. Toate poartă antetul: „Grupul de Lucru al Parteneriatului Oficial al Firmelor și Întreprinzătorilor Particulari Independenți”. Din documente reiese clar că proprietarii pizzeriei din Borg, ai magazinului alimentar din Borg, ai oficiului poștal privatizat din Borg și ai service-ului auto din Borg au avut o consfătuire de urgență cu o noapte înainte și au semnat împreună o petiție pentru înființarea unui teren de fotbal. De asemenea, proprietarii firmelor nou-înființate, „Biroul de Avocatură Fiul & Fiul”, „Frizeria Păr & Altele” și „Borg Vinuri Bune Import SRL” au semnat și ei petiția. Din întâmplare, semnăturile seamănă foarte mult. Singura care nu seamănă cu celelalte e a unui domn pe nume Karl, care, conform documentelor, este proprietarul unei florării nou-înființate în Borg.

Britt-Marie recunoaște scrisul lui Kent peste tot. Kent stă în spatele ei, cu mâinile în buzunare și ușor cocârjat, de parcă încearcă să ocupe cât mai puțin spațiu. Britt-Marie ar vrea să-l ridice în cosmos. Femeia cu sacou le toarnă cafea tuturor și exclamă entuziasmată:

— Habar n-aveam că există un asemenea mediu de afaceri înfloritor în Borg! Ce șarmant!

Rațiunea o împiedică pe Britt-Marie să se ridice și să alerge prin încăpere cu brațele întinse precum aripile unui avion, fiindcă e aproape sigură că nu se cade.

Primul sacou își drege glasul, cere cuvântul din nou și spune:

— În plus, am fost contactați de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din orașul dumneavoastră.

— De douăzeci și una de ori. Am fost contactați de douăzeci și una de ori! adaugă un alt sacou.

Britt-Marie se întoarce și se uită spre Kent întrebătoare, dar Kent a rămas cu gura căscată, la fel de șocat ca și ea. Un sacou ales la întâmplare se bagă și el în discuție, arătând spre un alt document:

— Ni s-a adus la cunoștință că ați fost angajata bazei de agrement din Borg.

— Din greșeală! spune zâmbind femeia cu sacou.

Sacoul-ales-la-întâmplare continuă nestingherit:

— Biroul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din orașul dumneavoastră ne-a atras atenția asupra anumitor responsabilități politice legate de această chestiune. În plus, ni s-a adus la cunoștință că ar exista o oarecare flexibilitate în bugetul local pentru continuarea contractelor de muncă încă în derulare acum… în an electoral.

— De douăzeci și una de ori. Ni s-a atras atenția de douăzeci și una de ori! sare un alt sacou furios.

Britt-Marie nu-și mai găsește limba. Cuvintele o trădează. Își drege vocea și îngaimă bâlbâindu-se:

— Dacă-mi permiteți… Ce Doamne iartă-mă înseamnă toate astea?

Mai multe sacouri oftează deodată, ca și cum e cât se poate de evident ce încearcă să-i comunice. Mânecile sacourilor se suflecă, să vadă dacă nu cumva e ora prânzului. Este. Sacourile își pierd la unison răbdarea. Unul dintre sacouri își asumă responsabilitatea de a-i explica